Părinți - cît o să mai bateți în copiii voștri ?

Pentru că au trecut fiori prin mine cînd am citit niște date statistice despre violență am decis să realizez un sondaj cu cîțiva prieteni
de-ai mei iar printre ei și o tînără mămică ,toți din raionul Șoldănești. Nu-mi pot imagina cum ar fi posibil ca 61,2 % din părinți să
strige la proprii lor copii. În acest context 52,4 % din părinți amenință cu bătaia sau cu alte pedepse fizice proprii copii iar 39,6 % își
bat odraslele. Cît de des părinții strigă la tine și din care cauze? Ai primit bătaie de la părinți?Cînd o să devii tătic/mămică o să
aplici violența asupra copiilor ? Ești de acord cu părinții care spun că își bat copii pentru că au fost și ei,la rîndul lor , pălmuiți de
părinții lor? Am adresat aceste întrebări unor prieteni, toți din Șoldănești, cărora le mulțumesc mult pentru implicare. Iată cîteva
repere din discuția noastă.
Ion Banari:
-Cresc și încep să conştientizez adevarata valoare a comunicării dintre părinți și copii. Eu învăţ să mă comport cu părinții mei aşa cum vreau
ca și copiii mei să se comporte cu mine cînd voi devein tătic. De mic copil am primit și eu cîte o mică chelfăneală, aceasta pentru că capriciile
mele copilăreşti întreceau măsura posibilului. Am să-i educ pe copiii mei la fel cum am fost educat şi eu. Vreau să cresc nişte copii fericiţi,
energici și campioni adevaraţi . Nu sunt de acord cu fraza din biblie care vorbeste despre faptul că:„educaţie reuşită fără vărguţă nu se
primeşte”. Părinţii sunt primele persoane model vorba lui Creangă : „Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi
de la dânsa am învăţat”. Multe preluăm de la părinţi însă alegerea totuși o facem noi. A trage cîte o palmă copiilor e alegerea fiecarui părinte.
Vrau să spun părinților că misiunea lor nu e să insufle frica în copilul său ci să capete respectul și sincera dragoste.
Sergiu Strătilă:
-Rareori sunt certat de părinți, și dacă se întîmplă e doar din
neascultare. De bătaie ,nici nu țin minte, poate că la mine a durat o
perioda de educație intensă pînă la sfîrșitul claselor primare,dar
nimic critic ,doar in scop educativ. Cred că copiii sunt bătuți cu
scopul de a nu fi răsfățați ,însă nu trebuie în exces căci aceasta
dezvoltă în ei agresivitatea ,cînd voi deveni tătic îmi voi educa copiii
cît mai corect, astfel, în familie va domni mereu pacea și vom fi o
familie fericită. Cred că un copil merită mai multă atenție din partea
părinților decît aplicarea forței pe care au primit-o de la părinții lor.
Aș recomanda părinților să nu cultive-n copii frică ,ci omenie.
Sergiu Strătilă
Virgiliu Mîndru:
-Creșterea și educația unui copil este o artă.Cred că părinţii mei posedă această măiestrie. Sunt mîndru de familia mea şi în viitor voi avea de
unde să iau exemple.Violenţa niciodată nu a fost o metodă de educaţie. M-am convins că puterea cuvîntului,de multe ori este mai benefică
decît bătaia.Nu pot înţelege părinţii care aplică violenţa cu scopul de-ași educa odraslele. În aşa mod copiii cresc duri şi luînd exemplu de la
tatăl sau mama lor vor aplica violenţa şi asupra copiilor lor,acest fenomin fiind o mare problemă în Republica Moldova. Ca orişicare artă
educaţia este suavă,trebuie cu acurateţe de mînuit,trebuie să învățăm a lupta cu cuvintele ,nu cu pumnii,trebuie să ajungem la inima copilului
nu să-i facem traume fizice.În aşa mod vom avea o societate bine educată.
Natalia Rotari:
-Copii sunt copii, fac pozne, trec cu urechea unele lucruri pe care noi maturii le considerăm a fi serioase. Sunt tînără mămică și recunosc că
strig şi eu la micuţii mei, rar, dar o fac. Cauzele sunt diverse, nu ascultă, sunt neatenţi la ceia ce li se cere. Dar nu a fost odată să nu-mi pară
rău mai apoi de faptul că am ridicat vocea la cele mai scumpe fiinţe din viaţa mea. Îmi amintesc foarte bine toate trăsnaiele pe care le făceam
în copilărie dar şi pedepsele ce îmi erau aplicate de către părinţi. Cel mai des mă pedepsea mama, până când am ajuns să fim de-o statură.
Dar, pe bune le-am meritat. Vreau să spun că nu sunt adepta violenţei ca metodă de educaţie, dar uneori e necesară. Vorbesc după exemplul
meu, le mulţumesc părinţilor că m-au educat şi acum sunt mulţumită de mine. Ei bine, nu sunt de acord cu afirmaţia că „dacă m-au bătut
părinţii pe mine, trebuie să aplic asta şi în cazul copiilor mei”. Cel puţin eu nu mă ghidez de acest „mottou”. Sunt de părere că doar discuţia
poate fi cheia succesului pentru o educaţie democtratică. Să ne învăţăm a asculta copii, a-i înţelege şi să stăruim asupra faptului să fim şi noi
înţeleşi, doar aşa vom izbuti.
Andrei BORDIAN