marți, 17 decembrie 2013

PALATUL DE LA RUGINOASA

Călătorind spre Iaşi, pe DN 28 privirea, îţi este atrasă inevitabil de o
frumoasă clădire care contrastează cu restul peisajului. Înconjurată de ziduri înalte
pare un fel de cetate. Dacă nu ştii ce reprezintă şi întrebi un localnic, acesta te va
privi mirat şi o să-ţi răspundă "E Palatul Domnului Cuza!". E locul unde Domnul
Unirii din 1859 a fost înmormântat, e locul unde Cuza s-a simţit cel mai fericit, cel
mai iubit.
Situat la 60 km vest de Iaşi, între oraşele Paşcani şi Tîrgul Frumos,
Castelul de la Ruginoasa e unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale
României, o clădire unde de-a lungul vremii s-au scris pagini de istorie, s-au trăit
poveşti de iubire, tragedii, unde s-au născut personalităţi, totul într-un castel cu
destin zbuciumat aşa cum zbuciumat a fost şi destinul lui Cuza.
"Aproape de Tîrgul Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei,
călătorul, primind aici ospitalitate, uită de toate necazurile. El pare transportat, ca
prin farmec, într-un castel desprins din romanele lui Walter Scott". Aşa descria Constantin Negruzzi, într-o scrisoare din 1837, moşia şi
Castelul de la Ruginoasa, care în acea vreme aparţinea lui Sandulache Sturza. Piatra de temelie a castelului a fost pusă undeva la începutul
anilor 1800, în vremea huzururilor boiereşti, în care se organizau baluri fastoase copiate după moda Parisului, vistiernicul Sandulache l-a
angajat pe un important architect austirac să-i construiască un Palat cum altul nu mai era în zonă. Câţi bani au fost cheltuiţi nu se ştie, dar
ieftin nu a fost, însă fiecare galben a meritat. În stil neo-gotic, unic, într-o Moldovă unde predomina stilul slav sau grec, castelul a fost
inaugurat cu mare fast în primăvara lui 1814, deşi încă nu era în totalitate terminat. Boierul era mândru şi avea de ce să fie: pe lângă Palat a
mai construit şi o superbă grădină vieneză, dar şi un iaz unde înotau lebede, iar nuferii încântau ochii domniţelor invitate la baluri. Erau
vremurile de strălucire.
Peste câţiva ani Castelul revine lui Costache Sturza, mare dregător în Sfatul Domnesc. Ocupat cu treburile statului, acesta nu se prea
ocupa de moşia Ruginosei, soţia sa Marghiolita, o tânără şi foarte frumoasă domniţă fiind lăsată să o gospodărească alături de fiul mai mare a
lui Costache dintr-o căsătorie anterioară. Nespus de frumoasă, Marghiolita este la un pas să fie răpită de un grup de arnăuţi plătiţi de Boierul
Roznovanu, influent şi el în lumea politică a acelor vremuri. Încercând să îşi apere mama vitregă şi onoare tatălui său, tânărul este ucis de
unul dintre arnăuţi. A fost prima tragedie a Castelului şi începutul destinului zbuciumat a acestui loc.
Întristat de moartea fiului său, Costache vine tot mai rar la Ruginoasa şi Castelul, mândru altădată,începe să se deterioreze.
Izolat, rar locuit, castelul devine locul perfect de întâlnire pentru revoluţionarii pașoptiști ai Moldovei,prieteni cu familia Sturza,
Kogălniceanu,Negruzzi, Alecsandri, etc. Toţi se adunau des la Ruginoasa
plănuind evenimentele care mai târziu aveau să formeze România. Unul dintre
aceşti vizitatori avea să fie un tânăr colonel, Alexandru Ioan Cuza, pe numele
său.
Probabil din acea vreme a prins Cuza drag de aceste locuri şi de
oamenii de aici, din moment ce la trei ani după ce a fost ales Domn, 1862,
răscumpăra, pentru 60000 de galbeni, moşia Ruginoasei şi Castelul de aici, de
la Sturzenii faliţi, datori la Bănci.
"Aici e acasă pentru mine " avea să le spună Cuza prietenilor. Castelul
a fost renovat iar, mobilat după gusturile Doamnei Elena cu mobile aduse de
la Paris, tapiţerii scumpe, o uriaşă Bibliotecă sculptată în lemn de nuc, toate în
stil gotic, făcute să se potrivească cu gust. Cuza nu avea prea mult timp să stea
la Ruginoasa, mai mult de sărbători, Paşti sau Anul Nou, când îşi primea
urătorii sau cetele de mascaţi cu tradiţiile lor unice în ţară, tradiţii ce s-au
păstrat până în ziua de azi. Cuza era fericit aici, ţăranii îl iubeau şi el vedea în ei prieteni loiali, mult mai loiali decât boierii din Iaşi sau
Bucureşti.
În septembrie 1864 Cuza promulga, de la Ruginoasa, Reforma Agrară, cea care-i dezrobea pe ţărani şi îi împroprietărea cu pământ
confiscat de la Boieri sau de la Biserici. Se zice că atunci când au aflat, peste 6000 de ţărani din satele din apropiere au venit şi s-au închinat
Domnului, care-i privea mândru şi cu ochii în lacrimi de pe scările casei sale de la Ruginoasa.
Aici şi-ar fi dorit Cuza să îmbătrânească, dar destinul i-a fost potrivnic. În 1866 e silit să abdice, pleacă în Germania, unde în 1873
moare pe pământ străin, într-un hotel din Hidelberg, înconjurat doar de credincioasa Elena Doamnă şi de cei doi copii ai săi.
Trupul său este adus cu trenul pe cheltuiala Elenei Doamnă şi a puținilor prieteni rămaşi în ţară. Se spune că de la aflarea veştii că
Domnul Cuza a murit şi până când trenul mortuar a ajuns în gara de la Ruginoasa, clopotul Bisericii de la Castel a bătut neîncetat. O
săptămînă întreagă Cuza nu a beneficiat de funerarii naţionale, nici nu avea nevoie, l-au plâns în schimb mii de ţărani veniţi, aşa cum relata
presa vremii, de prin toată ţara, în căruţe, agăţaţi de vagoanele puţinelor trenuri ce circulau atunci, pe jos, bătrâni, femei sau copii, toţi veniţi
(continuare în pagina 13)
12
să-l plângă pe Domnul lor, Domnul ţăranilor. Niciodată Ruginoasa nu a cunosut o jale mai mare. Trupul lui Cuza a fost îngropat în faţa
Castelului, aşa cum a cerut în testament: "Vreau să rămân
pe veci la Ruginoasa", dar vremurile şi destinul aveau să-i
fie iar potrivnice Domnitorului.
Era începutul tragediilor la Castel. După câţiva ani,
în relaţii reci cu mama sa vitregă Elena Doamna,Dimitrie,
fiul cel mic al Domnitorului se sinucide în interiorul
Castelului după o poveste de amor neîmpărtăşit. Şi el este
îngropat tot la Ruginoasa, lângă tatăl său. Acolo unde avea
să fie înmormântat şi Alexandru, fiul cel mare, mort în
condiţii suspecte, la doar 23 de ani, în timp ce era în luna
de miere în Spania.
Palatul ajunge pe mâna tinerei văduve Maria
Moruzi, care o ura pe soacra sa, şi nu după mult timp o
alungă pe aceasta de la Ruginoasa. Iar ea trăieşte o tumultoasă poveste de iubire cu un tânăr inginer de căi ferate, Ionel Brătianu, adică
nimeni altul decât urmaşul celui mai mare duşman al lui Cuza. Din idila celor doi se naşte la Ruginoasa un copil, Gheorghe Brătianu, cel care
peste ani avea să devină liderul Liberarilor, care avea să contribuie la Unirea din 1918.
Alungată de la Ruginoasa, Elena Doamna îşi dă în judecată fosta noră şi câştigă Palatul, dar nu mai revine niciodată aici. În 1909 ea
moare, într-o sărăcie lucie, fiind îngropată, tot după propria dorinţă, la Vaslui, aşa cum nici Maria Moruzi nu avea să mai calce pe aceste
meleaguri. Părăsit de toată lumea, Palatul se degradează, iar de mormântul Domnitorului se ocupă doar ţăranii.
În timpul Primului Război Mondial, Palatul este transformat în spital militar, mobila este vândută sau furată, însă clădirea scapă
relativ fără mari avarii. În 1936 Palatul trece în proprietatea Regiei CFR, care-l transformă în spital de caritate pentru bolnavii de TBC.
În vara lui ’44, Armata Rusă rupe frontul, e la un pas să cucerească Iaşul, oamenii nu ştiu dacă îşi mai pot salva viitorul, dar vor să îşi
păstreze măcar trecutul, câţiva soldaţi din partea locului dezgroapă în grabă sicriul Domnitorului şi a celor doi fii ai să şi, ascunse într-o
căruţă, sunt transporte la Gară, şi de acolo, într-un tren cu refugiaţi, cele trei sicrie ajung la Curtea de Argeş, unde sunt ascunse de stareţul
Mănăstirii de acolo. În urmă, Palatul, atât de frumos în urmă cu o sută de ani, este distruns aproape în întregime de sovietici.
Salvat de soldaţii, trupul lui Cuza îşi începea exilul, ca într-un destin blestemat. Războiul se încheie, dar Cuza nu este dus acasă, ci la
Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi. Palatul distruns este refăcut abia în anii 80, asta după ce comuniştii l-au folosit ca sediu CAP. În 1982, din
ordinul lui Ceauşescu, Palatul este refăcut şi transformat în Muzeu, dar nu sunt respectate planurile iniţiale. Grădina şi iazul sunt uitate, apar
în schimb statui ale unor personalităţi ce nu au legături cu istoria acestor locuri.
Revoluţia din ’89 e iar un moment de cumpănă în istoria Castelului. Fără fonduri, ignorat, acesta e uitat de toată lumea, iar la mijlocul
anilor 2000 este închis pentru public, toată mobila, toate lucrurile fiind mutate la Iaşi, rămân doar zidurile goale, alături de un mormânt gol.
Istoria zâmbeşte iar urmaşilor lui Cuza. În 2010 autorităţile locale, ajutate de cele centrale, reuşesc să obţină fonduri de la Uniunea
Europeană pentru o renovare din temelii a Palatului şi după trei ani, în februarie 2013, uşile Palatului lui Cuza de la Ruginoasa s-au deschis
iar pentru public. Renovarea a fost făcută după schiţele şi planurile iniţiale, mobila a fost comandată tot la Paris, iar restul obiectelor,
împrăştiate peste tot în ţară, au fost readuse acolo de unde au fost luate.
Totul e aproape ca acum 200 de ani, dar nu chiar totul, lipseşte cel mai preţios odor- trupul lui Cuza Vodă este tot departe de casa sa,
departe de moşia pe care a iubit-o, de oamenii care şi azi îl consideră Domnul lor.
Palatul lui Cuza îşi aşteaptă vizitatorii, iar o hologramă proiectată cu
chipul unui actor care-l interpretează pe Cuza îi întâmpină pe copiii care vor
să înveţe despre istoria zbuciumată a unui Palat cum altul nu-i în zonă,
despre un domnitor care a iubit aceste locuri, care şi-ar fi dorit să rămână pe
veci în pământul Ruginoasei, dorinţă pe care urmaşii săi trebuie să i-o
îndeplinească în cele din urmă.
Florin BATÎNCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu