Circa 15 tineri din din mai multe regiuni ale țării au participat pe 9 și 10 noiembrie la atelierul de instruire organizat de Unicef
Moldova sub genericul VORBEȘTE-AICI-ACUM ! Tinerii au fost instruiti în lidership, arta oratorică și dezvoltarea personală.
Vlad Țurcanu este student la Colegiu Politehnic din Chișinău. Dorința pentru a trăi o nouă experiență l-a motivat să aplice la
anunțul pe care l-a găsit pe saitul www.civic.md. Prietenii au fost cei care l-au îndemnat să participe la atelier și pe Sergiu Pogonea
care studiază la liceul Academiei de Științe. Unul din trainer, Nati Vozian spune că în Republica Moldova a venit o nouă generație de lideri
pregătită pentru a motiva oamenii să meargă către o Moldovă mai bună. Pentru prima dată în calitate de tineri formatori au fost Violeta
Scrișu și Olga Bostan care au spus că pentru ele a fost prima experieță reușită, deoarece munca lor a avut și rezultate în cadrului concursului
de oratorie organizat ulterior în a doua zi. Unul dintre participanți care a venit din satul Sămășcani, r-nul Șoldănești este Ion Banari. Tînărul
susține că în primul rînd calitatea care îi caracterizează pe liderii buni este focul care arde în sufletul lor. Unul dintre exercițiile practice i-a
încurajat pe tineri că deseneze imaginea unui orator bun. Ei au dat dovadă de creativitate. Astfel, o echipă a comparat un orator bun cu un
copac de salcie. Victor Șveț din Șoldănești, care a prezentat munca echipei, a spus că salcia are multe frunze asemeni oratorului cu multe
idei, iar crengile reprezintă mîinele deschise către public. După cum am menționat ceva mai sus, participanții au dat dovadă de creativitate și
în cadrul concursului de oratorie intitulat FĂRĂ 3 MINUTE SUCCES! Cu toate că după părerea tinerilor condițiile concursului au fost
complicate, membrii juriului spun că aceștea s-au descurcat bine. Roxana Teodorcic de la ONG-ul FHI 360 Moldova a menționat că a rămas
plăcut surprinsă că tinerii, timp de 3 minute, la o temă necunoscută au reușit destul de bine să-și prezinte discursul, iar unii dintre ei au șanse
foarte mari să devină oratori adevărați în viață.
Participanții la concurs au avut parte și de o surpriză din partea Alexandrei Encev, redactor la Rado Moldova. Dumneaei a invitat
tinerii în studioul radioului național pentru a face exerciții de înregistrare, ca ulterior vocea acestor tineri să fie și difuzată în cadrul emisinii
TINE RADIO.
Directorul Centrului Media pentru tineri,Veronica Chicu-Boboc a apreciat străduința tinerilor și crede că cel mai bun rezultat este că
aceștia au depășit obstacolele în comunicare. În urma concursului, cei mai buni au primit diplome și cadouri. Apoi tinerii au făcut cunoștință
cu trainerul Alexandru Severin care a explicat participanților cum să se folosească corect de rețelele de socializare.
Un alt trainer a fost și bloggerul Eugen Luchianiuc care a discutat cu tinerii mai multe subiecte interesante vizavi de domeniul NET-
ului.
În urma celor 2 zile de instruire, tinerii au plecat acasă cu impresii frumoase. Ei au ajuns la concluzia că trebuie să vorbească ceea ce
trebuie în locul potrivit și la momentul potrivit.
Andrei BORDIAN
miercuri, 18 decembrie 2013
Concurs de eseuri!1
Asociația VERB dă startul concursului de eseuri „Asumarea
identității românești prin valorificarea modelului istoric de
unitate națională – 1 Decembrie 1918”.
Valoarea premiilor:
Locul I – 500 RON
Locul II – 400 RON
Locul III – 300 RON
Cel mai tânăr participant va fi premiat cu 200 RON.
Premianţii vor primi de asemenea cărţi şi li se va deconta
transportului către Alba Iulia, pentru data de 1 decembrie
2013.
Lucrarea trebuie să aibă maxim două pagini A4, în format
Times New Roman, 12 şi o foaie de titlu ce va cuprinde:
- numele şi prenumele participantului,
- data nașterii,
- unitatea de învăţământ, nivelul de studii (liceal, licenţă,
master),
- adresa de e-mail, și
- numărul de telefon la care poate fi contactat.
La realizarea eseului, veţi ţine cont de următoarele repere:
- Înţelegerea conceptului de unitate naţională ca factor esenţial al Unirii de la 1 decembrie 1918;
- Definirea contextul istoric naţional şi internaţional în cadrul căruia s-a produs Marea Unire;
- Prezentarea Unirii ca ideal permanent a românilor de pretutindeni;
- Expunerea, detalierea şi argumentarea viziunii proprii asupra importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918;
Eseurile vor fi trimise la adresa asociatia.verb@gmail.com cu titlul „Concurs de eseuri – 1 Decembrie 1918”, până la data de 23 noiembrie
2013.
Participanţii la concurs trebuie să fie etnici români din afara graniţelor, admişi la studii în învăţământul universitar şi preuniversitar din
România.
Concursul are drept scop conştientizarea importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918 prin promovarea unei atitudini proactive şi
solidare în rândul tinerilor români din afara graniţelor faţă de simbolurile naționale românești.
Evaluarea va fi făcută de echipa VERB în colaborare cu 5 profesori de istorie atât din mediul universitar, cât şi cel liceal. Se va ţine cont de
respectarea reperelor date, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea textului, respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor
istorice, respectarea limitei de spaţiu.
Premierea câștigătorilor va avea loc pe 30 noiembrie în cadrul evenimentului „Ziua Românească” organizat de Asociația VERB în
parteneriat cu Asociaţia Tighina şi Succes în România.
Despre VERB
Asociaţia „Vocea Etnicilor Români din Basarabia” are drept scop dezvoltarea spiritului civic şi conştiinţa naţională a etnicilor români
basarabeni, prin susţinerea dimensiunii non-formale a activităţilor educaţionale şi cultural-civice. Asociaţia este o persoană juridică română,
de drept privat, fără scop lucrativ, apolitică, neguvernamentală şi independentă.
Înfiinţată oficial pe 01.10.2013, asociaţia VERB a debutat cu proiectul “Student în România – între mit şi realitate”, ce a avut un real
succes ajungând la peste 100 de tineri etnici români din afara graniţelor admişi la studii în România.
1
http://asociatiaverb.wordpress.com/2013/11/05/concurs-de-eseuri/
14
identității românești prin valorificarea modelului istoric de
unitate națională – 1 Decembrie 1918”.
Valoarea premiilor:
Locul I – 500 RON
Locul II – 400 RON
Locul III – 300 RON
Cel mai tânăr participant va fi premiat cu 200 RON.
Premianţii vor primi de asemenea cărţi şi li se va deconta
transportului către Alba Iulia, pentru data de 1 decembrie
2013.
Lucrarea trebuie să aibă maxim două pagini A4, în format
Times New Roman, 12 şi o foaie de titlu ce va cuprinde:
- numele şi prenumele participantului,
- data nașterii,
- unitatea de învăţământ, nivelul de studii (liceal, licenţă,
master),
- adresa de e-mail, și
- numărul de telefon la care poate fi contactat.
La realizarea eseului, veţi ţine cont de următoarele repere:
- Înţelegerea conceptului de unitate naţională ca factor esenţial al Unirii de la 1 decembrie 1918;
- Definirea contextul istoric naţional şi internaţional în cadrul căruia s-a produs Marea Unire;
- Prezentarea Unirii ca ideal permanent a românilor de pretutindeni;
- Expunerea, detalierea şi argumentarea viziunii proprii asupra importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918;
Eseurile vor fi trimise la adresa asociatia.verb@gmail.com cu titlul „Concurs de eseuri – 1 Decembrie 1918”, până la data de 23 noiembrie
2013.
Participanţii la concurs trebuie să fie etnici români din afara graniţelor, admişi la studii în învăţământul universitar şi preuniversitar din
România.
Concursul are drept scop conştientizarea importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918 prin promovarea unei atitudini proactive şi
solidare în rândul tinerilor români din afara graniţelor faţă de simbolurile naționale românești.
Evaluarea va fi făcută de echipa VERB în colaborare cu 5 profesori de istorie atât din mediul universitar, cât şi cel liceal. Se va ţine cont de
respectarea reperelor date, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea textului, respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor
istorice, respectarea limitei de spaţiu.
Premierea câștigătorilor va avea loc pe 30 noiembrie în cadrul evenimentului „Ziua Românească” organizat de Asociația VERB în
parteneriat cu Asociaţia Tighina şi Succes în România.
Despre VERB
Asociaţia „Vocea Etnicilor Români din Basarabia” are drept scop dezvoltarea spiritului civic şi conştiinţa naţională a etnicilor români
basarabeni, prin susţinerea dimensiunii non-formale a activităţilor educaţionale şi cultural-civice. Asociaţia este o persoană juridică română,
de drept privat, fără scop lucrativ, apolitică, neguvernamentală şi independentă.
Înfiinţată oficial pe 01.10.2013, asociaţia VERB a debutat cu proiectul “Student în România – între mit şi realitate”, ce a avut un real
succes ajungând la peste 100 de tineri etnici români din afara graniţelor admişi la studii în România.
1
http://asociatiaverb.wordpress.com/2013/11/05/concurs-de-eseuri/
14
marți, 17 decembrie 2013
PALATUL DE LA RUGINOASA
Călătorind spre Iaşi, pe DN 28 privirea, îţi este atrasă inevitabil de o
frumoasă clădire care contrastează cu restul peisajului. Înconjurată de ziduri înalte
pare un fel de cetate. Dacă nu ştii ce reprezintă şi întrebi un localnic, acesta te va
privi mirat şi o să-ţi răspundă "E Palatul Domnului Cuza!". E locul unde Domnul
Unirii din 1859 a fost înmormântat, e locul unde Cuza s-a simţit cel mai fericit, cel
mai iubit.
Situat la 60 km vest de Iaşi, între oraşele Paşcani şi Tîrgul Frumos,
Castelul de la Ruginoasa e unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale
României, o clădire unde de-a lungul vremii s-au scris pagini de istorie, s-au trăit
poveşti de iubire, tragedii, unde s-au născut personalităţi, totul într-un castel cu
destin zbuciumat aşa cum zbuciumat a fost şi destinul lui Cuza.
"Aproape de Tîrgul Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei,
călătorul, primind aici ospitalitate, uită de toate necazurile. El pare transportat, ca
prin farmec, într-un castel desprins din romanele lui Walter Scott". Aşa descria Constantin Negruzzi, într-o scrisoare din 1837, moşia şi
Castelul de la Ruginoasa, care în acea vreme aparţinea lui Sandulache Sturza. Piatra de temelie a castelului a fost pusă undeva la începutul
anilor 1800, în vremea huzururilor boiereşti, în care se organizau baluri fastoase copiate după moda Parisului, vistiernicul Sandulache l-a
angajat pe un important architect austirac să-i construiască un Palat cum altul nu mai era în zonă. Câţi bani au fost cheltuiţi nu se ştie, dar
ieftin nu a fost, însă fiecare galben a meritat. În stil neo-gotic, unic, într-o Moldovă unde predomina stilul slav sau grec, castelul a fost
inaugurat cu mare fast în primăvara lui 1814, deşi încă nu era în totalitate terminat. Boierul era mândru şi avea de ce să fie: pe lângă Palat a
mai construit şi o superbă grădină vieneză, dar şi un iaz unde înotau lebede, iar nuferii încântau ochii domniţelor invitate la baluri. Erau
vremurile de strălucire.
Peste câţiva ani Castelul revine lui Costache Sturza, mare dregător în Sfatul Domnesc. Ocupat cu treburile statului, acesta nu se prea
ocupa de moşia Ruginosei, soţia sa Marghiolita, o tânără şi foarte frumoasă domniţă fiind lăsată să o gospodărească alături de fiul mai mare a
lui Costache dintr-o căsătorie anterioară. Nespus de frumoasă, Marghiolita este la un pas să fie răpită de un grup de arnăuţi plătiţi de Boierul
Roznovanu, influent şi el în lumea politică a acelor vremuri. Încercând să îşi apere mama vitregă şi onoare tatălui său, tânărul este ucis de
unul dintre arnăuţi. A fost prima tragedie a Castelului şi începutul destinului zbuciumat a acestui loc.
Întristat de moartea fiului său, Costache vine tot mai rar la Ruginoasa şi Castelul, mândru altădată,începe să se deterioreze.
Izolat, rar locuit, castelul devine locul perfect de întâlnire pentru revoluţionarii pașoptiști ai Moldovei,prieteni cu familia Sturza,
Kogălniceanu,Negruzzi, Alecsandri, etc. Toţi se adunau des la Ruginoasa
plănuind evenimentele care mai târziu aveau să formeze România. Unul dintre
aceşti vizitatori avea să fie un tânăr colonel, Alexandru Ioan Cuza, pe numele
său.
Probabil din acea vreme a prins Cuza drag de aceste locuri şi de
oamenii de aici, din moment ce la trei ani după ce a fost ales Domn, 1862,
răscumpăra, pentru 60000 de galbeni, moşia Ruginoasei şi Castelul de aici, de
la Sturzenii faliţi, datori la Bănci.
"Aici e acasă pentru mine " avea să le spună Cuza prietenilor. Castelul
a fost renovat iar, mobilat după gusturile Doamnei Elena cu mobile aduse de
la Paris, tapiţerii scumpe, o uriaşă Bibliotecă sculptată în lemn de nuc, toate în
stil gotic, făcute să se potrivească cu gust. Cuza nu avea prea mult timp să stea
la Ruginoasa, mai mult de sărbători, Paşti sau Anul Nou, când îşi primea
urătorii sau cetele de mascaţi cu tradiţiile lor unice în ţară, tradiţii ce s-au
păstrat până în ziua de azi. Cuza era fericit aici, ţăranii îl iubeau şi el vedea în ei prieteni loiali, mult mai loiali decât boierii din Iaşi sau
Bucureşti.
În septembrie 1864 Cuza promulga, de la Ruginoasa, Reforma Agrară, cea care-i dezrobea pe ţărani şi îi împroprietărea cu pământ
confiscat de la Boieri sau de la Biserici. Se zice că atunci când au aflat, peste 6000 de ţărani din satele din apropiere au venit şi s-au închinat
Domnului, care-i privea mândru şi cu ochii în lacrimi de pe scările casei sale de la Ruginoasa.
Aici şi-ar fi dorit Cuza să îmbătrânească, dar destinul i-a fost potrivnic. În 1866 e silit să abdice, pleacă în Germania, unde în 1873
moare pe pământ străin, într-un hotel din Hidelberg, înconjurat doar de credincioasa Elena Doamnă şi de cei doi copii ai săi.
Trupul său este adus cu trenul pe cheltuiala Elenei Doamnă şi a puținilor prieteni rămaşi în ţară. Se spune că de la aflarea veştii că
Domnul Cuza a murit şi până când trenul mortuar a ajuns în gara de la Ruginoasa, clopotul Bisericii de la Castel a bătut neîncetat. O
săptămînă întreagă Cuza nu a beneficiat de funerarii naţionale, nici nu avea nevoie, l-au plâns în schimb mii de ţărani veniţi, aşa cum relata
presa vremii, de prin toată ţara, în căruţe, agăţaţi de vagoanele puţinelor trenuri ce circulau atunci, pe jos, bătrâni, femei sau copii, toţi veniţi
(continuare în pagina 13)
12
să-l plângă pe Domnul lor, Domnul ţăranilor. Niciodată Ruginoasa nu a cunosut o jale mai mare. Trupul lui Cuza a fost îngropat în faţa
Castelului, aşa cum a cerut în testament: "Vreau să rămân
pe veci la Ruginoasa", dar vremurile şi destinul aveau să-i
fie iar potrivnice Domnitorului.
Era începutul tragediilor la Castel. După câţiva ani,
în relaţii reci cu mama sa vitregă Elena Doamna,Dimitrie,
fiul cel mic al Domnitorului se sinucide în interiorul
Castelului după o poveste de amor neîmpărtăşit. Şi el este
îngropat tot la Ruginoasa, lângă tatăl său. Acolo unde avea
să fie înmormântat şi Alexandru, fiul cel mare, mort în
condiţii suspecte, la doar 23 de ani, în timp ce era în luna
de miere în Spania.
Palatul ajunge pe mâna tinerei văduve Maria
Moruzi, care o ura pe soacra sa, şi nu după mult timp o
alungă pe aceasta de la Ruginoasa. Iar ea trăieşte o tumultoasă poveste de iubire cu un tânăr inginer de căi ferate, Ionel Brătianu, adică
nimeni altul decât urmaşul celui mai mare duşman al lui Cuza. Din idila celor doi se naşte la Ruginoasa un copil, Gheorghe Brătianu, cel care
peste ani avea să devină liderul Liberarilor, care avea să contribuie la Unirea din 1918.
Alungată de la Ruginoasa, Elena Doamna îşi dă în judecată fosta noră şi câştigă Palatul, dar nu mai revine niciodată aici. În 1909 ea
moare, într-o sărăcie lucie, fiind îngropată, tot după propria dorinţă, la Vaslui, aşa cum nici Maria Moruzi nu avea să mai calce pe aceste
meleaguri. Părăsit de toată lumea, Palatul se degradează, iar de mormântul Domnitorului se ocupă doar ţăranii.
În timpul Primului Război Mondial, Palatul este transformat în spital militar, mobila este vândută sau furată, însă clădirea scapă
relativ fără mari avarii. În 1936 Palatul trece în proprietatea Regiei CFR, care-l transformă în spital de caritate pentru bolnavii de TBC.
În vara lui ’44, Armata Rusă rupe frontul, e la un pas să cucerească Iaşul, oamenii nu ştiu dacă îşi mai pot salva viitorul, dar vor să îşi
păstreze măcar trecutul, câţiva soldaţi din partea locului dezgroapă în grabă sicriul Domnitorului şi a celor doi fii ai să şi, ascunse într-o
căruţă, sunt transporte la Gară, şi de acolo, într-un tren cu refugiaţi, cele trei sicrie ajung la Curtea de Argeş, unde sunt ascunse de stareţul
Mănăstirii de acolo. În urmă, Palatul, atât de frumos în urmă cu o sută de ani, este distruns aproape în întregime de sovietici.
Salvat de soldaţii, trupul lui Cuza îşi începea exilul, ca într-un destin blestemat. Războiul se încheie, dar Cuza nu este dus acasă, ci la
Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi. Palatul distruns este refăcut abia în anii 80, asta după ce comuniştii l-au folosit ca sediu CAP. În 1982, din
ordinul lui Ceauşescu, Palatul este refăcut şi transformat în Muzeu, dar nu sunt respectate planurile iniţiale. Grădina şi iazul sunt uitate, apar
în schimb statui ale unor personalităţi ce nu au legături cu istoria acestor locuri.
Revoluţia din ’89 e iar un moment de cumpănă în istoria Castelului. Fără fonduri, ignorat, acesta e uitat de toată lumea, iar la mijlocul
anilor 2000 este închis pentru public, toată mobila, toate lucrurile fiind mutate la Iaşi, rămân doar zidurile goale, alături de un mormânt gol.
Istoria zâmbeşte iar urmaşilor lui Cuza. În 2010 autorităţile locale, ajutate de cele centrale, reuşesc să obţină fonduri de la Uniunea
Europeană pentru o renovare din temelii a Palatului şi după trei ani, în februarie 2013, uşile Palatului lui Cuza de la Ruginoasa s-au deschis
iar pentru public. Renovarea a fost făcută după schiţele şi planurile iniţiale, mobila a fost comandată tot la Paris, iar restul obiectelor,
împrăştiate peste tot în ţară, au fost readuse acolo de unde au fost luate.
Totul e aproape ca acum 200 de ani, dar nu chiar totul, lipseşte cel mai preţios odor- trupul lui Cuza Vodă este tot departe de casa sa,
departe de moşia pe care a iubit-o, de oamenii care şi azi îl consideră Domnul lor.
Palatul lui Cuza îşi aşteaptă vizitatorii, iar o hologramă proiectată cu
chipul unui actor care-l interpretează pe Cuza îi întâmpină pe copiii care vor
să înveţe despre istoria zbuciumată a unui Palat cum altul nu-i în zonă,
despre un domnitor care a iubit aceste locuri, care şi-ar fi dorit să rămână pe
veci în pământul Ruginoasei, dorinţă pe care urmaşii săi trebuie să i-o
îndeplinească în cele din urmă.
Florin BATÎNCU
frumoasă clădire care contrastează cu restul peisajului. Înconjurată de ziduri înalte
pare un fel de cetate. Dacă nu ştii ce reprezintă şi întrebi un localnic, acesta te va
privi mirat şi o să-ţi răspundă "E Palatul Domnului Cuza!". E locul unde Domnul
Unirii din 1859 a fost înmormântat, e locul unde Cuza s-a simţit cel mai fericit, cel
mai iubit.
Situat la 60 km vest de Iaşi, între oraşele Paşcani şi Tîrgul Frumos,
Castelul de la Ruginoasa e unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale
României, o clădire unde de-a lungul vremii s-au scris pagini de istorie, s-au trăit
poveşti de iubire, tragedii, unde s-au născut personalităţi, totul într-un castel cu
destin zbuciumat aşa cum zbuciumat a fost şi destinul lui Cuza.
"Aproape de Tîrgul Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei,
călătorul, primind aici ospitalitate, uită de toate necazurile. El pare transportat, ca
prin farmec, într-un castel desprins din romanele lui Walter Scott". Aşa descria Constantin Negruzzi, într-o scrisoare din 1837, moşia şi
Castelul de la Ruginoasa, care în acea vreme aparţinea lui Sandulache Sturza. Piatra de temelie a castelului a fost pusă undeva la începutul
anilor 1800, în vremea huzururilor boiereşti, în care se organizau baluri fastoase copiate după moda Parisului, vistiernicul Sandulache l-a
angajat pe un important architect austirac să-i construiască un Palat cum altul nu mai era în zonă. Câţi bani au fost cheltuiţi nu se ştie, dar
ieftin nu a fost, însă fiecare galben a meritat. În stil neo-gotic, unic, într-o Moldovă unde predomina stilul slav sau grec, castelul a fost
inaugurat cu mare fast în primăvara lui 1814, deşi încă nu era în totalitate terminat. Boierul era mândru şi avea de ce să fie: pe lângă Palat a
mai construit şi o superbă grădină vieneză, dar şi un iaz unde înotau lebede, iar nuferii încântau ochii domniţelor invitate la baluri. Erau
vremurile de strălucire.
Peste câţiva ani Castelul revine lui Costache Sturza, mare dregător în Sfatul Domnesc. Ocupat cu treburile statului, acesta nu se prea
ocupa de moşia Ruginosei, soţia sa Marghiolita, o tânără şi foarte frumoasă domniţă fiind lăsată să o gospodărească alături de fiul mai mare a
lui Costache dintr-o căsătorie anterioară. Nespus de frumoasă, Marghiolita este la un pas să fie răpită de un grup de arnăuţi plătiţi de Boierul
Roznovanu, influent şi el în lumea politică a acelor vremuri. Încercând să îşi apere mama vitregă şi onoare tatălui său, tânărul este ucis de
unul dintre arnăuţi. A fost prima tragedie a Castelului şi începutul destinului zbuciumat a acestui loc.
Întristat de moartea fiului său, Costache vine tot mai rar la Ruginoasa şi Castelul, mândru altădată,începe să se deterioreze.
Izolat, rar locuit, castelul devine locul perfect de întâlnire pentru revoluţionarii pașoptiști ai Moldovei,prieteni cu familia Sturza,
Kogălniceanu,Negruzzi, Alecsandri, etc. Toţi se adunau des la Ruginoasa
plănuind evenimentele care mai târziu aveau să formeze România. Unul dintre
aceşti vizitatori avea să fie un tânăr colonel, Alexandru Ioan Cuza, pe numele
său.
Probabil din acea vreme a prins Cuza drag de aceste locuri şi de
oamenii de aici, din moment ce la trei ani după ce a fost ales Domn, 1862,
răscumpăra, pentru 60000 de galbeni, moşia Ruginoasei şi Castelul de aici, de
la Sturzenii faliţi, datori la Bănci.
"Aici e acasă pentru mine " avea să le spună Cuza prietenilor. Castelul
a fost renovat iar, mobilat după gusturile Doamnei Elena cu mobile aduse de
la Paris, tapiţerii scumpe, o uriaşă Bibliotecă sculptată în lemn de nuc, toate în
stil gotic, făcute să se potrivească cu gust. Cuza nu avea prea mult timp să stea
la Ruginoasa, mai mult de sărbători, Paşti sau Anul Nou, când îşi primea
urătorii sau cetele de mascaţi cu tradiţiile lor unice în ţară, tradiţii ce s-au
păstrat până în ziua de azi. Cuza era fericit aici, ţăranii îl iubeau şi el vedea în ei prieteni loiali, mult mai loiali decât boierii din Iaşi sau
Bucureşti.
În septembrie 1864 Cuza promulga, de la Ruginoasa, Reforma Agrară, cea care-i dezrobea pe ţărani şi îi împroprietărea cu pământ
confiscat de la Boieri sau de la Biserici. Se zice că atunci când au aflat, peste 6000 de ţărani din satele din apropiere au venit şi s-au închinat
Domnului, care-i privea mândru şi cu ochii în lacrimi de pe scările casei sale de la Ruginoasa.
Aici şi-ar fi dorit Cuza să îmbătrânească, dar destinul i-a fost potrivnic. În 1866 e silit să abdice, pleacă în Germania, unde în 1873
moare pe pământ străin, într-un hotel din Hidelberg, înconjurat doar de credincioasa Elena Doamnă şi de cei doi copii ai săi.
Trupul său este adus cu trenul pe cheltuiala Elenei Doamnă şi a puținilor prieteni rămaşi în ţară. Se spune că de la aflarea veştii că
Domnul Cuza a murit şi până când trenul mortuar a ajuns în gara de la Ruginoasa, clopotul Bisericii de la Castel a bătut neîncetat. O
săptămînă întreagă Cuza nu a beneficiat de funerarii naţionale, nici nu avea nevoie, l-au plâns în schimb mii de ţărani veniţi, aşa cum relata
presa vremii, de prin toată ţara, în căruţe, agăţaţi de vagoanele puţinelor trenuri ce circulau atunci, pe jos, bătrâni, femei sau copii, toţi veniţi
(continuare în pagina 13)
12
să-l plângă pe Domnul lor, Domnul ţăranilor. Niciodată Ruginoasa nu a cunosut o jale mai mare. Trupul lui Cuza a fost îngropat în faţa
Castelului, aşa cum a cerut în testament: "Vreau să rămân
pe veci la Ruginoasa", dar vremurile şi destinul aveau să-i
fie iar potrivnice Domnitorului.
Era începutul tragediilor la Castel. După câţiva ani,
în relaţii reci cu mama sa vitregă Elena Doamna,Dimitrie,
fiul cel mic al Domnitorului se sinucide în interiorul
Castelului după o poveste de amor neîmpărtăşit. Şi el este
îngropat tot la Ruginoasa, lângă tatăl său. Acolo unde avea
să fie înmormântat şi Alexandru, fiul cel mare, mort în
condiţii suspecte, la doar 23 de ani, în timp ce era în luna
de miere în Spania.
Palatul ajunge pe mâna tinerei văduve Maria
Moruzi, care o ura pe soacra sa, şi nu după mult timp o
alungă pe aceasta de la Ruginoasa. Iar ea trăieşte o tumultoasă poveste de iubire cu un tânăr inginer de căi ferate, Ionel Brătianu, adică
nimeni altul decât urmaşul celui mai mare duşman al lui Cuza. Din idila celor doi se naşte la Ruginoasa un copil, Gheorghe Brătianu, cel care
peste ani avea să devină liderul Liberarilor, care avea să contribuie la Unirea din 1918.
Alungată de la Ruginoasa, Elena Doamna îşi dă în judecată fosta noră şi câştigă Palatul, dar nu mai revine niciodată aici. În 1909 ea
moare, într-o sărăcie lucie, fiind îngropată, tot după propria dorinţă, la Vaslui, aşa cum nici Maria Moruzi nu avea să mai calce pe aceste
meleaguri. Părăsit de toată lumea, Palatul se degradează, iar de mormântul Domnitorului se ocupă doar ţăranii.
În timpul Primului Război Mondial, Palatul este transformat în spital militar, mobila este vândută sau furată, însă clădirea scapă
relativ fără mari avarii. În 1936 Palatul trece în proprietatea Regiei CFR, care-l transformă în spital de caritate pentru bolnavii de TBC.
În vara lui ’44, Armata Rusă rupe frontul, e la un pas să cucerească Iaşul, oamenii nu ştiu dacă îşi mai pot salva viitorul, dar vor să îşi
păstreze măcar trecutul, câţiva soldaţi din partea locului dezgroapă în grabă sicriul Domnitorului şi a celor doi fii ai să şi, ascunse într-o
căruţă, sunt transporte la Gară, şi de acolo, într-un tren cu refugiaţi, cele trei sicrie ajung la Curtea de Argeş, unde sunt ascunse de stareţul
Mănăstirii de acolo. În urmă, Palatul, atât de frumos în urmă cu o sută de ani, este distruns aproape în întregime de sovietici.
Salvat de soldaţii, trupul lui Cuza îşi începea exilul, ca într-un destin blestemat. Războiul se încheie, dar Cuza nu este dus acasă, ci la
Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi. Palatul distruns este refăcut abia în anii 80, asta după ce comuniştii l-au folosit ca sediu CAP. În 1982, din
ordinul lui Ceauşescu, Palatul este refăcut şi transformat în Muzeu, dar nu sunt respectate planurile iniţiale. Grădina şi iazul sunt uitate, apar
în schimb statui ale unor personalităţi ce nu au legături cu istoria acestor locuri.
Revoluţia din ’89 e iar un moment de cumpănă în istoria Castelului. Fără fonduri, ignorat, acesta e uitat de toată lumea, iar la mijlocul
anilor 2000 este închis pentru public, toată mobila, toate lucrurile fiind mutate la Iaşi, rămân doar zidurile goale, alături de un mormânt gol.
Istoria zâmbeşte iar urmaşilor lui Cuza. În 2010 autorităţile locale, ajutate de cele centrale, reuşesc să obţină fonduri de la Uniunea
Europeană pentru o renovare din temelii a Palatului şi după trei ani, în februarie 2013, uşile Palatului lui Cuza de la Ruginoasa s-au deschis
iar pentru public. Renovarea a fost făcută după schiţele şi planurile iniţiale, mobila a fost comandată tot la Paris, iar restul obiectelor,
împrăştiate peste tot în ţară, au fost readuse acolo de unde au fost luate.
Totul e aproape ca acum 200 de ani, dar nu chiar totul, lipseşte cel mai preţios odor- trupul lui Cuza Vodă este tot departe de casa sa,
departe de moşia pe care a iubit-o, de oamenii care şi azi îl consideră Domnul lor.
Palatul lui Cuza îşi aşteaptă vizitatorii, iar o hologramă proiectată cu
chipul unui actor care-l interpretează pe Cuza îi întâmpină pe copiii care vor
să înveţe despre istoria zbuciumată a unui Palat cum altul nu-i în zonă,
despre un domnitor care a iubit aceste locuri, care şi-ar fi dorit să rămână pe
veci în pământul Ruginoasei, dorinţă pe care urmaşii săi trebuie să i-o
îndeplinească în cele din urmă.
Florin BATÎNCU
PROJECT MANAGEMENT
După ce aţi identificat problema pe care preconizaţi să o rezolvaţi, aţi planificat etapele de soluţionare a acesteia şi resursele de care
aveţi nevoie şi aţi găsit potenţiali finanţatori (chiar şi pentru o finanţare parţială), vă rămîne să aranjaţi rugămintea de a vi se acorda sursele
necesare sub forma unei cereri de solicitare a grantului/ cereri de finanţare. De obicei, fundaţiile sau organizaţiile care anunţă concursuri de
granturi propun un model de cerere, care trebuie completat, şi un ghid în care sunt indicate principalele criterii pe care se bazează finanţatorii
la selectarea ONG-ului ce ar putea primi grantul. Totuşi, mai jos vă propunem un model universal al cererilor de finanţare, care include
practic majoritatea punctelor pe care le puteţi întîlni în cererile de finanţare propuse.
1. Descrierea organizaţiei solicitante. Aici trebuie să ne prezentăm pe noi, ca solicitanţi: ONG, grup de iniţiativă, administraţie publică. E
necesar să includem istoricul organizaţiei, scopul şi obiectivele sale, alte proiecte pentru care aţi obţinut finanţare. De obicei, proiectele sunt
finanţate reieşind din reputaţia solicitantului- este o organizaţie de încredere, care îşi respectă obligaţiile, ce impact are activitatea sa asupra
societăţii etc.
2. Necesitatea proiectului/ descrierea problemei propuse spre soluţionare. Fiecare proiect are drept scop producerea unei schimbări în
bine a situaţiei beneficiarilor proiectului. Aici trebuie să răspundeţi la cîteva întrebări: de ce este necesară implimentarea proiectului
respectiv? Care este problema pe care o propuneţi spre soluţionare?Cine este afectat de existenţa ei? De ce apare problema? Este urgentă
rezolvarea ei şi de ce? Ce s-ar întîmpla dacă problema va persista? Concluzie. Atenţie! Lipsa banilor nu este o problemă- important e să
puteţi răspunde pentru soluţionarea cărei probleme aveţi nevoie de bani. Nu faceţi problema prea globală sau dificilă, totuşi, finanţatorul
trebuie să fie convins că anume DVS aveţi nevoie de bani, că problema enunţată trebuie să fie prima ce va fi soluţionată. Nu credeţi că toată
lumea este bine informată despre problema cu care vă confruntaţi. Probabil, că finanţatorul şi cunoaşte despre existenţa ei, totuşi el are
nevoie de dovezi suplimentare ce ar argumenta importanţa rezolvării acesteia şi competenţa DVS. Includeţi date statistice, aportul
autorităţilor administraţiei publice (dacă acesta există), demonstraţi că într-adevăr v-aţi propus să rezolvaţi o problemă anume şi că puteţi
face asta avînd la dispoziţie un termen real, propriile posibilităţi şi cheltuind o anumită sumă de bani. Nu introduceţi date false sau
nedocumentate. Nu icnludeţi tabele şi scheme- le puteţi include la Anexă.
3. Scopul şi obiectivele proiectului. Scopul este rezultatul final al unui proiect. El răspunde la întrebarea „Unde vrem să ajungem?”
Obiectivele însă reprezintă rezultatul scontat al proiectului, ce trebuie atinse pentru a atinge însuşi scopul proiectului. Obiectivele sunt paşii
ce trebuie făcuţi pentru a ne apropia de scopul proiectului. Sunt acele posibile îmbunătăţiri ale situaţiei descrise la punctul 2. Obiectivele nu
trebuie confundate cu metodele, acestea din urmă descriind cum se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele reprezintă un sfîrşit, în timp ce
metodele reprezintă un drum. Dacă există un singur mod de a îndeplini obiectivul pe care l-aţi enunţat, probabil că aţi enunţat, de fapt, o
metodă. Obiectivele trebuie concretizate la maxim, ele trebuie să fie reale şi executabile. Cea mai bună metodă de verificare a eficienţei
obiectivelor este metoda SMART: S- simplu (obiectiv clar: cine, ce, cînd, unde, cum, grupul-ţintă), M- măsurabil (pot fi măsurate
obiectivele? Pot fi evaluate cantitativ?), A- acumulabil (poate fi atins obiectivul? Ne apropie de atingerea scopului?), R- realist (are
organizaţia resursele necesare pentru atingerea lui în timp dat?), T- limitat în timp (există un termen-limită?). Obiectivele trebuie legate în
mod logic de problemă şi scop. Enunţul scopului trebuie să fie scurt şi concis şi să includă grupul-ţintă. Indicaţi maximum 5 obiective. În
formularea obiectivelor evitaţi utilizarea conjuncţiilor „şi” şi/sau „prin”. În cazul conjuncţiei „şi” s-ar putea să aveţi 2 obiective într-un
singur enunţ. După conjuncţia „prin” de fapt se arată metodele care vor duce la atingerea obiectivului.
4. Descrierea proiectului. Aici arătăm strategia şi mecanismul prin care planificăm să ne atingem scopul. Trebuie sî răspundeţi la
următoarele întrebări: În ce fel va fi atins scopul? Cum vor fi îndeplinite obiectivele propuse? Cine va executa realizarea acestora? Ce resurse
vor fi folosite? Metodologia trebuie descrisă mai detaliat decît obiectivele. Trebuie de arătat fiecare pas de realizare a proiectului, ce
activitate şi la ce etapă va fi implimentată. Finanţatorul trebuie să aibă o imagine clară referitor la desfăşurarea propriu-zisă a proiectului.
Acest punct poartă denumire de „Metode”/ „Mijloace”/ „Activităţi”/ „Plan de implimentare”. Indiferent de cum este denumit în cererea de
solicitare a grantului, aici trebuie descrise mijloacele prin care veţi îndeplini obiectivele. Elaborarea metodelor vă va permite stabilirea
dependenţei între activităţi şi succesiunea optimă, estimarea duratei fiecărei activităţi şi stabilirea listei resurselor necesare. Pentru fiecare
obiectiv al proiectului, decideţi metodele optime şi acţiunile pe care le implică. Pentru fiecare activitate, descrieţi acţiunile elementare pe care
le presupune. Pentru fiecare acţiune, estimaţi durata şi resursele necesare. Ordonaţi activităţile în succesiunea lor logică. Unele activităţi pot
avea loc în paralel. Evaluaţi dependenţa activităţilor de resurse. Unele activităţi care, teoretic, pot avea loc concomitent, în realitate nu vor
putea fi realizate simultan, deoarece necesită aceeaşi resursă (umană sau materială). Stabiliţi limitele de timp cînd poate avea loc o anumită
activitate. Trebuie să explicaţi clar cine şi ce concret va face. De ce aţi ales o anume strategie din multitudinea celor existente şi prin ce ea
este cea mai bună. Ar fi bine să indicaţi şi alte proiecte analogice (în caz că cunoaşteţi asemenea realizări). Demonstrînd cunoştinţele DVS
referitor la experienţe similare şi explicînd finanţatorului opţiunea DVS pentru metodologia aleasă, vă puteţi cîştiga o încredere mare în ochii
finanţatorilor. De asemenea, în acest punct trebuie să indicaţi şi numărul beneficiarilor ce vor avea de cîştigat în urma acestui proiect. Fiţi
atenţi, de obicei finanţatorii iubesc proiecte care necesită resurse puţine, însă de care să beneficieze un număr cît mai mare de persoane.
Beneficiarii reprezintă şi grupul-ţintă al proiectului, acele persoane cărora le este destinat proiectul.
aveţi nevoie şi aţi găsit potenţiali finanţatori (chiar şi pentru o finanţare parţială), vă rămîne să aranjaţi rugămintea de a vi se acorda sursele
necesare sub forma unei cereri de solicitare a grantului/ cereri de finanţare. De obicei, fundaţiile sau organizaţiile care anunţă concursuri de
granturi propun un model de cerere, care trebuie completat, şi un ghid în care sunt indicate principalele criterii pe care se bazează finanţatorii
la selectarea ONG-ului ce ar putea primi grantul. Totuşi, mai jos vă propunem un model universal al cererilor de finanţare, care include
practic majoritatea punctelor pe care le puteţi întîlni în cererile de finanţare propuse.
1. Descrierea organizaţiei solicitante. Aici trebuie să ne prezentăm pe noi, ca solicitanţi: ONG, grup de iniţiativă, administraţie publică. E
necesar să includem istoricul organizaţiei, scopul şi obiectivele sale, alte proiecte pentru care aţi obţinut finanţare. De obicei, proiectele sunt
finanţate reieşind din reputaţia solicitantului- este o organizaţie de încredere, care îşi respectă obligaţiile, ce impact are activitatea sa asupra
societăţii etc.
2. Necesitatea proiectului/ descrierea problemei propuse spre soluţionare. Fiecare proiect are drept scop producerea unei schimbări în
bine a situaţiei beneficiarilor proiectului. Aici trebuie să răspundeţi la cîteva întrebări: de ce este necesară implimentarea proiectului
respectiv? Care este problema pe care o propuneţi spre soluţionare?Cine este afectat de existenţa ei? De ce apare problema? Este urgentă
rezolvarea ei şi de ce? Ce s-ar întîmpla dacă problema va persista? Concluzie. Atenţie! Lipsa banilor nu este o problemă- important e să
puteţi răspunde pentru soluţionarea cărei probleme aveţi nevoie de bani. Nu faceţi problema prea globală sau dificilă, totuşi, finanţatorul
trebuie să fie convins că anume DVS aveţi nevoie de bani, că problema enunţată trebuie să fie prima ce va fi soluţionată. Nu credeţi că toată
lumea este bine informată despre problema cu care vă confruntaţi. Probabil, că finanţatorul şi cunoaşte despre existenţa ei, totuşi el are
nevoie de dovezi suplimentare ce ar argumenta importanţa rezolvării acesteia şi competenţa DVS. Includeţi date statistice, aportul
autorităţilor administraţiei publice (dacă acesta există), demonstraţi că într-adevăr v-aţi propus să rezolvaţi o problemă anume şi că puteţi
face asta avînd la dispoziţie un termen real, propriile posibilităţi şi cheltuind o anumită sumă de bani. Nu introduceţi date false sau
nedocumentate. Nu icnludeţi tabele şi scheme- le puteţi include la Anexă.
3. Scopul şi obiectivele proiectului. Scopul este rezultatul final al unui proiect. El răspunde la întrebarea „Unde vrem să ajungem?”
Obiectivele însă reprezintă rezultatul scontat al proiectului, ce trebuie atinse pentru a atinge însuşi scopul proiectului. Obiectivele sunt paşii
ce trebuie făcuţi pentru a ne apropia de scopul proiectului. Sunt acele posibile îmbunătăţiri ale situaţiei descrise la punctul 2. Obiectivele nu
trebuie confundate cu metodele, acestea din urmă descriind cum se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele reprezintă un sfîrşit, în timp ce
metodele reprezintă un drum. Dacă există un singur mod de a îndeplini obiectivul pe care l-aţi enunţat, probabil că aţi enunţat, de fapt, o
metodă. Obiectivele trebuie concretizate la maxim, ele trebuie să fie reale şi executabile. Cea mai bună metodă de verificare a eficienţei
obiectivelor este metoda SMART: S- simplu (obiectiv clar: cine, ce, cînd, unde, cum, grupul-ţintă), M- măsurabil (pot fi măsurate
obiectivele? Pot fi evaluate cantitativ?), A- acumulabil (poate fi atins obiectivul? Ne apropie de atingerea scopului?), R- realist (are
organizaţia resursele necesare pentru atingerea lui în timp dat?), T- limitat în timp (există un termen-limită?). Obiectivele trebuie legate în
mod logic de problemă şi scop. Enunţul scopului trebuie să fie scurt şi concis şi să includă grupul-ţintă. Indicaţi maximum 5 obiective. În
formularea obiectivelor evitaţi utilizarea conjuncţiilor „şi” şi/sau „prin”. În cazul conjuncţiei „şi” s-ar putea să aveţi 2 obiective într-un
singur enunţ. După conjuncţia „prin” de fapt se arată metodele care vor duce la atingerea obiectivului.
4. Descrierea proiectului. Aici arătăm strategia şi mecanismul prin care planificăm să ne atingem scopul. Trebuie sî răspundeţi la
următoarele întrebări: În ce fel va fi atins scopul? Cum vor fi îndeplinite obiectivele propuse? Cine va executa realizarea acestora? Ce resurse
vor fi folosite? Metodologia trebuie descrisă mai detaliat decît obiectivele. Trebuie de arătat fiecare pas de realizare a proiectului, ce
activitate şi la ce etapă va fi implimentată. Finanţatorul trebuie să aibă o imagine clară referitor la desfăşurarea propriu-zisă a proiectului.
Acest punct poartă denumire de „Metode”/ „Mijloace”/ „Activităţi”/ „Plan de implimentare”. Indiferent de cum este denumit în cererea de
solicitare a grantului, aici trebuie descrise mijloacele prin care veţi îndeplini obiectivele. Elaborarea metodelor vă va permite stabilirea
dependenţei între activităţi şi succesiunea optimă, estimarea duratei fiecărei activităţi şi stabilirea listei resurselor necesare. Pentru fiecare
obiectiv al proiectului, decideţi metodele optime şi acţiunile pe care le implică. Pentru fiecare activitate, descrieţi acţiunile elementare pe care
le presupune. Pentru fiecare acţiune, estimaţi durata şi resursele necesare. Ordonaţi activităţile în succesiunea lor logică. Unele activităţi pot
avea loc în paralel. Evaluaţi dependenţa activităţilor de resurse. Unele activităţi care, teoretic, pot avea loc concomitent, în realitate nu vor
putea fi realizate simultan, deoarece necesită aceeaşi resursă (umană sau materială). Stabiliţi limitele de timp cînd poate avea loc o anumită
activitate. Trebuie să explicaţi clar cine şi ce concret va face. De ce aţi ales o anume strategie din multitudinea celor existente şi prin ce ea
este cea mai bună. Ar fi bine să indicaţi şi alte proiecte analogice (în caz că cunoaşteţi asemenea realizări). Demonstrînd cunoştinţele DVS
referitor la experienţe similare şi explicînd finanţatorului opţiunea DVS pentru metodologia aleasă, vă puteţi cîştiga o încredere mare în ochii
finanţatorilor. De asemenea, în acest punct trebuie să indicaţi şi numărul beneficiarilor ce vor avea de cîştigat în urma acestui proiect. Fiţi
atenţi, de obicei finanţatorii iubesc proiecte care necesită resurse puţine, însă de care să beneficieze un număr cît mai mare de persoane.
Beneficiarii reprezintă şi grupul-ţintă al proiectului, acele persoane cărora le este destinat proiectul.
Curriculum Vitae- instrument de autoprezentare
Tipuri de Curriculum Vitae
Compartimentul de MRU al întreprinderii, când ia în discuţie candidatura unei persoane în vederea ocupării unui post, are nevoie de
un minim de informaţii despre persoana respectivă.
Candidatul are obligaţia să prezinte o scurtă biografie a sa, denumită uzual curriculum vitae (lat „cursul vieţii”) în care se arată
principalele date de stare civilă, adresa, studii, performanţe profesionale, locuri de muncă anterioare, distincţii primite etc. Acest minimum de
informaţii oferă posibilitatea conducerii firmei să-şi formeze o primă impresie despre solicitant şi să aprecieze dacă corespunde tipului de
persoana pe care ar dori să o angajeze sau să o promoveze.
La primirea mai multor CV pentru ocuparea unui post se face o primă triere de către compartimentul de resurse umane care le înlătură
pe cele care nu le consideră corespunzătoare intereselor întreprinderii.
Curriculum Vitae fiind primul contact cu conducerea, joacă un rol foarte important, deoarece el formează impresia la primul contact.
De aceea, atât în formă, cât şi în conţinut, trebuie să fie atractiv pentru ca să trezească interesul celor care îl citesc să cunoască personal
candidatul, acordându-i interviu.
Pentru candidat, redactarea unui CV echivalează cu pregătirea unui memoriu asupra activităţii sale şi modului actual de existenţă. El
trebuie să conţină date concrete şi obiective privind starea civilă, studiile şi calificativul, experienţa în domeniul de activitate specific
postului, posturile ocupate anterior.Sînt menţionate şi eventuale abilităţi/cunoştinţe particulare, cum ar fi cunoaşterea uneia sau a mai multor
limbi străine, utilizarea calculatorului, deţinerea unui permis de conducere etc.
Pentru ca informaţia despre candidat să fie mai completă, în CV se menţionează şi hobby-urile care exprimă, de fapt, interese pentru
actvităţi din afara profesiei şi alte preferinţe pentru petrecerea timpului liber.
Câteva indicaţii practice de întocmire a unui CV:
1. Date de indentificare:
Numele, prenumele, adresa, numărul de telefon (la începutul primei pagini);
Pe paginile următoare numai numele şi prenumele.
2. Obiectivul urmărit: reprezentanţii întreprinderii să înţeleagă clar postul pe care candidatul doreşte să-l ocupe şi pentru care se consideră
calificat;
3. Cu privire la ţinuta etică: afirmaţiile să fie sincere, putând fi confirmate prin verificarea referinţelor;
4. Candidaţii cu experienţă de muncă:
Să furnizeze informaţii care să demonstreze competenţa şi realizările, evoluţia în carieră, precum şi succesiunea logică a posturilor
anterioare;
Continuitatea în muncă: să nu lase perioade de discontinuitate în biografie, să se explice diferitele întreruperi ( ex. Pentru studii, pentru
îngrijirea copilului etc.);
5. Absolvenţii fără experienţă anterioară: să demonstreze potenţialul de care dispun exprimat prin notele medii obţinute la studii, participări
la olimpiade, premii obţinute, cursuri importante urmate, aptitudini de lider, burse, asumarea de responsabilităţi, activităţi de vară în program
parţial etc.;
6. Preocupări multilaterale: să se menţioneze pasiunile activităţii civice, activităţile în organizaţiile profesionale, eventualele poziţii de lider;
nu se recomandă să se includă informaţii de natură religioasă, politică, sau de altă natură contraversată deoarece acestea ar putea deveni
criterii de discriminare;
7. Trăsăturile personale: nu este suficient să se caracterizeze prin adjectivele pozitive (motivat, organizat, creativ, lucrează independent)- ci
să se ilustreze fapte;
8. Pretenţiile salariale: să nu să se menţioneze pretenţii salariale;
9. Forma de prezentare: este recommandabil să se folosească maximum 2 pagini; redactarea trebuie să fie îngrijită, fără greşeli de
ortografie, de gramatică sau de punctuaţie, textul să fie corect încadrat în pagina dactilografică;
10. Stilul folosit: să fie scosdin relief obiectivul urmărit;
Disponibilitatea de a călători sau de a-şi strămuta domiciliul în interesul întreprinderii;
Feriţi-vă să ajungeţi la paradoxul să ştii totul despre nimic şi nimic din toate. Nu susţineţi că puteţi face orice şi că veţi accepta orice post;
Detaliaţi concret oferta d-stră şi nu ceea ce doriţi să obţineţi în viitor, ce puteţi învăţa sau parcurge (perfecţionarea limbilor străine în viitor,
încercarea de a lucra la compiuter ş.a.);
Nu confundaţi prezentarea cu cererea de serviciu. Ea trebuie să fie concisă, fără detalii nesemnificative (înălţime, greutate, număr de copii,
toate adresele la care aţi lucrat), în schimb menţionaţi clar modalitatea de a fi contactat. Exprimaţi-vă simplu şi direct. Trebuie avut în
vederefaptul că cel care face selecţia acordă în medie un minut pentru fiecare CV.
Tipuri de CV
Cele mai utilizate tipuri de CV sînt cele cronologice şi cele funcţionale.
CV cronologic este organizat pe etape, începând cu perioada actuală şi continuă în ordinea invers cronologică până la cele de început.
Persoanele cu experienţă mare de muncă nu vor trebui să menţioneze activitatea de început (cu excepţia cazului în care postul pentru care
candidează are strânsă legătură cu această activitate).
Acest tip de CV nu trebuie să conţină perioade neacoperite. CV cronologic nu este favorabil persoanelor cu multe schimbări de locuri
de muncă fiind interpretate negativ din punct de vedere al ataşamentului faţă de întreprindere. Persoanele din aceste categorii pot folosi, în
avantajul lor, CV funcţional.
CV funcţional se concentrează asupra realizărilor în sine, fără a ţine seama de cronologia lor. Folosirea lui este recomandată celor ce
urmăresc o schimbare în carieră, celor care nu au avut prea multe schimbări de locuri de muncă şi celor care au lucrat în cadrul aceleaşi
întreprinderi. Candidatul prezintă posturile deţinute după referinţa sa punând accentul pe realizările şi deprinderile însuşite.
Carina DULGHIERU
Compartimentul de MRU al întreprinderii, când ia în discuţie candidatura unei persoane în vederea ocupării unui post, are nevoie de
un minim de informaţii despre persoana respectivă.
Candidatul are obligaţia să prezinte o scurtă biografie a sa, denumită uzual curriculum vitae (lat „cursul vieţii”) în care se arată
principalele date de stare civilă, adresa, studii, performanţe profesionale, locuri de muncă anterioare, distincţii primite etc. Acest minimum de
informaţii oferă posibilitatea conducerii firmei să-şi formeze o primă impresie despre solicitant şi să aprecieze dacă corespunde tipului de
persoana pe care ar dori să o angajeze sau să o promoveze.
La primirea mai multor CV pentru ocuparea unui post se face o primă triere de către compartimentul de resurse umane care le înlătură
pe cele care nu le consideră corespunzătoare intereselor întreprinderii.
Curriculum Vitae fiind primul contact cu conducerea, joacă un rol foarte important, deoarece el formează impresia la primul contact.
De aceea, atât în formă, cât şi în conţinut, trebuie să fie atractiv pentru ca să trezească interesul celor care îl citesc să cunoască personal
candidatul, acordându-i interviu.
Pentru candidat, redactarea unui CV echivalează cu pregătirea unui memoriu asupra activităţii sale şi modului actual de existenţă. El
trebuie să conţină date concrete şi obiective privind starea civilă, studiile şi calificativul, experienţa în domeniul de activitate specific
postului, posturile ocupate anterior.Sînt menţionate şi eventuale abilităţi/cunoştinţe particulare, cum ar fi cunoaşterea uneia sau a mai multor
limbi străine, utilizarea calculatorului, deţinerea unui permis de conducere etc.
Pentru ca informaţia despre candidat să fie mai completă, în CV se menţionează şi hobby-urile care exprimă, de fapt, interese pentru
actvităţi din afara profesiei şi alte preferinţe pentru petrecerea timpului liber.
Câteva indicaţii practice de întocmire a unui CV:
1. Date de indentificare:
Numele, prenumele, adresa, numărul de telefon (la începutul primei pagini);
Pe paginile următoare numai numele şi prenumele.
2. Obiectivul urmărit: reprezentanţii întreprinderii să înţeleagă clar postul pe care candidatul doreşte să-l ocupe şi pentru care se consideră
calificat;
3. Cu privire la ţinuta etică: afirmaţiile să fie sincere, putând fi confirmate prin verificarea referinţelor;
4. Candidaţii cu experienţă de muncă:
Să furnizeze informaţii care să demonstreze competenţa şi realizările, evoluţia în carieră, precum şi succesiunea logică a posturilor
anterioare;
Continuitatea în muncă: să nu lase perioade de discontinuitate în biografie, să se explice diferitele întreruperi ( ex. Pentru studii, pentru
îngrijirea copilului etc.);
5. Absolvenţii fără experienţă anterioară: să demonstreze potenţialul de care dispun exprimat prin notele medii obţinute la studii, participări
la olimpiade, premii obţinute, cursuri importante urmate, aptitudini de lider, burse, asumarea de responsabilităţi, activităţi de vară în program
parţial etc.;
6. Preocupări multilaterale: să se menţioneze pasiunile activităţii civice, activităţile în organizaţiile profesionale, eventualele poziţii de lider;
nu se recomandă să se includă informaţii de natură religioasă, politică, sau de altă natură contraversată deoarece acestea ar putea deveni
criterii de discriminare;
7. Trăsăturile personale: nu este suficient să se caracterizeze prin adjectivele pozitive (motivat, organizat, creativ, lucrează independent)- ci
să se ilustreze fapte;
8. Pretenţiile salariale: să nu să se menţioneze pretenţii salariale;
9. Forma de prezentare: este recommandabil să se folosească maximum 2 pagini; redactarea trebuie să fie îngrijită, fără greşeli de
ortografie, de gramatică sau de punctuaţie, textul să fie corect încadrat în pagina dactilografică;
10. Stilul folosit: să fie scosdin relief obiectivul urmărit;
Disponibilitatea de a călători sau de a-şi strămuta domiciliul în interesul întreprinderii;
Feriţi-vă să ajungeţi la paradoxul să ştii totul despre nimic şi nimic din toate. Nu susţineţi că puteţi face orice şi că veţi accepta orice post;
Detaliaţi concret oferta d-stră şi nu ceea ce doriţi să obţineţi în viitor, ce puteţi învăţa sau parcurge (perfecţionarea limbilor străine în viitor,
încercarea de a lucra la compiuter ş.a.);
Nu confundaţi prezentarea cu cererea de serviciu. Ea trebuie să fie concisă, fără detalii nesemnificative (înălţime, greutate, număr de copii,
toate adresele la care aţi lucrat), în schimb menţionaţi clar modalitatea de a fi contactat. Exprimaţi-vă simplu şi direct. Trebuie avut în
vederefaptul că cel care face selecţia acordă în medie un minut pentru fiecare CV.
Tipuri de CV
Cele mai utilizate tipuri de CV sînt cele cronologice şi cele funcţionale.
CV cronologic este organizat pe etape, începând cu perioada actuală şi continuă în ordinea invers cronologică până la cele de început.
Persoanele cu experienţă mare de muncă nu vor trebui să menţioneze activitatea de început (cu excepţia cazului în care postul pentru care
candidează are strânsă legătură cu această activitate).
Acest tip de CV nu trebuie să conţină perioade neacoperite. CV cronologic nu este favorabil persoanelor cu multe schimbări de locuri
de muncă fiind interpretate negativ din punct de vedere al ataşamentului faţă de întreprindere. Persoanele din aceste categorii pot folosi, în
avantajul lor, CV funcţional.
CV funcţional se concentrează asupra realizărilor în sine, fără a ţine seama de cronologia lor. Folosirea lui este recomandată celor ce
urmăresc o schimbare în carieră, celor care nu au avut prea multe schimbări de locuri de muncă şi celor care au lucrat în cadrul aceleaşi
întreprinderi. Candidatul prezintă posturile deţinute după referinţa sa punând accentul pe realizările şi deprinderile însuşite.
Carina DULGHIERU
ORGANIZAŢIILE NONGUVERNAMENTALE- LUX SAU NECESITATE?
Necesităţile societăţii civile cresc cresc cu paşi atît de rapizi, încît autorităţile statale, implicate în procesul de reglementare a
diverselor aspecte ale vieţii civice, nu reuşeşte să mai facă faţă. De aceea, în cursa pentru atingerea multiplelor scopuri pe care şi le propune
populaţia unei ţări se implică şi numeroase ONG-uri sau asociaţii obşeşti. Rolul statului constă în a crea condiţii favorabile legislative,
financiare etc., pentru asigurarea autoorganizării din partea societăţii civile, ce ar permite să se utilizeze eficient iniţiativa cetăţenilor săi.
Potrivit operei „Pentru ce şi cum se creează Asociaţiile obşteşti”, termenul de ONG se referă la foarte multe organizaţii, unele din ele
sunt constituite în mod oficial, altele neoficial, ele caracterizîndu-se în primul rînd prin independenţă de Guvern şi obiective ce nu urmăresc
obţinerea de profit, ce nu ţin de comerţ, ci de relaţii umanitare şi de cooperare, străduidu-se să promoveze drepturile omului, să aline
suferinţele, să promoveze interesele celor aflaţi în nevoie, să protejeze mediul ambiant, să asigure serviciile sociale de bază etc. Aceste ONG-
uri ce includ asociaţii, societăţi, trusturi de caritate, corporaţii nonprofit, nu au drept obiectiv obţinerea profitului.
Potrivit Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, asociaţia obştească este o organizaţie necomercială, independentă de autorităţile
publice, constituită benevol de cel puţin 2 persoane fizice şi/sau juridice (asociaţii obşeşti), asociate prin comunitate de interese în vederea
realizării, în condiţiile legii, a unor drepturi legitime. Sfera de activitate a ONG-urilor este destul de largă. De obicei, asociaţiile obşteşti se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea întru atingerea unor scopuri şi obiective expres stipulate în Statutul acestora. În Legea cu privire la
asociaţiile obşteşti sunt enumerate doar cîteva din scopurile constituirii ONG-urilor, cele mai des întîlnite, cum ar fi asociaţii pacifiste, de
apărare şi de promovare a drepturilor omului, asociaţii de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, societăţi ştiinţifice, tehnice,
ecologiste, cultural-educative, sportive, uniuni de creaţie, comunităţi naţional-culturale etc. Nu sunt considerate drept asociaţii obşteşti
partidele şi alte organizaţii social-politice, sindicatele, asociaţiile de patronat, organizaţiile religioase, organizaţiile create de autorităţile
publice, organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii, modul de constituire şi funcţionare al căror este prevăzut de legi speciale.
Experţii în materie consideră că legislaţia Republicii Moldova cu privire la ONG-uri (la sectorul necomercial în general) poate fi
considerată una din cea mai progresistă în regiune. În 2003, în Republica Moldova erau înregistrate oficial în jurul a 2500 de ONG-uri de
diverse profiluri. Cu toate acestea, practica ne demonstrează că numărul de ONG-uri care de facto activează este relativ mic- 10-15%. Acest
lucru se întîmplă, de obicei, din cauza că organizaţiile nonprofit care îşi încetează existenţa, nu raportează această stare, fapt pentru care nu
sunt radiate de către Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei. De obicei, cele mai multe ONG-uri îşi au sediul în regiunea
urbană, în special în municipiul Chişinău. Acest fapt se datorează dezvoltării sectorului privat, prezenţei bazei materiale, a finanţelor etc.
Cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor sunt: domeniul binefacerii, domeniul ecologic, apărarea drepturilor omului,
protecţia socială a păturilor vulnerabile ale populaţiei, cultura şi arta, domeniul învăţămîntului, medicina, ştiinţa etc. În centrul atenţiei
acestor domenii, cel mai popular în activitatea ONG-urilor se află omul.1
Conform datelor unui sondaj, la întrebarea „Cunoaşteţi ceva despre activitatea organizaţiilor neguvernamentale?” 50,5% din cele 731
persoane chestionate au răspuns că nu cunosc sau nu ştiu ce să răspundă. Se observă că informaţia din mediul rural este mai puţin informată
decît populaţia din oraşe. Circa 40% din respondenţi au răspuns că ONG-urile nu joacă un rol esenţial sau că nu joacă nici un rol în cadrul
societăţii. Făcînd o comparaţie cu situaţia din 1997 se observă că pe parcursul a 5 ani a avut loc o schimbare a opiniei publice privitor la rolul
ONG-urilor în societate- în 1997 numai 16,8% din persoanele chestionate erau de părerea că ONG-urile nu joacă nici un rol în societate.
Totodată, cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor s-au dovedit a fi: ecologia- 66%, binefacerea, protecţia socială a păturilor
vulnerabile- 59%, apărarea drepturilor omului- 50%, învăţămîntul şi pacificarea- 47%, cultura şi arta- 44%, protecţia moştenirii culturale şi
istorice- 34%, medicina- 31%.2
Nu se admite constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor obşteşti care îşi propun drept scop sau îşi aleg drept mod de
acţiune, schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, propaganda războiului,
violenţei şi a cruzimii, aţîţarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase. Se interzice constituirea asociaţiilor obşteşti paramilitare şi a
formaţiunilor armate, sau a celor asociaţii care atentează la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, la sănătatea oamenilor şi la
morala publică.
Ce avantaje ai dacă lucrezi într-un ONG?
1. Ai idei, îţi doreşti foarte mult să-ţi pui în practică proiecte la care poate te-ai gândit ani la rând. În acest caz, implică-te în activităţile
unui ONG. Aici îţi vei face mulţi prieteni şi, de asemenea, vei câştiga experienţă în funcţie de activităţile pe care acesta le desfăşoară.
2. Organizaţiile nonguvernamentale oferă un cadru unde vei învăţa multe lucruri şi unde, cu timpul, îţi vei schimba mentalitatea.
Satisfacţia pe care o poţi avea, de exemplu, atunci când salvezi pe cineva de la moarte te face să uiţi că... nu eşti recompensat cu o
sumă de bani.
3. Cei care ies de pe băncile unui liceu sau ale unei facultăţi întâmpină dificultăţi când vine vorba de angajare. Activităţile extraşcolare
pe care le desfăşoară, în cadrul unor ONG-uri, unii elevi sau studenţi vor apărea în CV-ul lor, ceea ce le sporeşte şansele de a-şi găsi
un loc de muncă.
4. În proiectele pe care le desfăşoară, ONG-urile încurajează schimbul de experienţă atât nivel local, naţional, cât şi internaţional. Te vei
"lovi” de diferite mentalităţi, moduri de viaţă, din care cu siguranţă vei avea ce să înveţi.
__________________
1 Teodor Cîrnaţ “Protecţia juridică a drepturilor omului”
2 Ibidem
8
diverselor aspecte ale vieţii civice, nu reuşeşte să mai facă faţă. De aceea, în cursa pentru atingerea multiplelor scopuri pe care şi le propune
populaţia unei ţări se implică şi numeroase ONG-uri sau asociaţii obşeşti. Rolul statului constă în a crea condiţii favorabile legislative,
financiare etc., pentru asigurarea autoorganizării din partea societăţii civile, ce ar permite să se utilizeze eficient iniţiativa cetăţenilor săi.
Potrivit operei „Pentru ce şi cum se creează Asociaţiile obşteşti”, termenul de ONG se referă la foarte multe organizaţii, unele din ele
sunt constituite în mod oficial, altele neoficial, ele caracterizîndu-se în primul rînd prin independenţă de Guvern şi obiective ce nu urmăresc
obţinerea de profit, ce nu ţin de comerţ, ci de relaţii umanitare şi de cooperare, străduidu-se să promoveze drepturile omului, să aline
suferinţele, să promoveze interesele celor aflaţi în nevoie, să protejeze mediul ambiant, să asigure serviciile sociale de bază etc. Aceste ONG-
uri ce includ asociaţii, societăţi, trusturi de caritate, corporaţii nonprofit, nu au drept obiectiv obţinerea profitului.
Potrivit Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, asociaţia obştească este o organizaţie necomercială, independentă de autorităţile
publice, constituită benevol de cel puţin 2 persoane fizice şi/sau juridice (asociaţii obşeşti), asociate prin comunitate de interese în vederea
realizării, în condiţiile legii, a unor drepturi legitime. Sfera de activitate a ONG-urilor este destul de largă. De obicei, asociaţiile obşteşti se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea întru atingerea unor scopuri şi obiective expres stipulate în Statutul acestora. În Legea cu privire la
asociaţiile obşteşti sunt enumerate doar cîteva din scopurile constituirii ONG-urilor, cele mai des întîlnite, cum ar fi asociaţii pacifiste, de
apărare şi de promovare a drepturilor omului, asociaţii de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, societăţi ştiinţifice, tehnice,
ecologiste, cultural-educative, sportive, uniuni de creaţie, comunităţi naţional-culturale etc. Nu sunt considerate drept asociaţii obşteşti
partidele şi alte organizaţii social-politice, sindicatele, asociaţiile de patronat, organizaţiile religioase, organizaţiile create de autorităţile
publice, organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii, modul de constituire şi funcţionare al căror este prevăzut de legi speciale.
Experţii în materie consideră că legislaţia Republicii Moldova cu privire la ONG-uri (la sectorul necomercial în general) poate fi
considerată una din cea mai progresistă în regiune. În 2003, în Republica Moldova erau înregistrate oficial în jurul a 2500 de ONG-uri de
diverse profiluri. Cu toate acestea, practica ne demonstrează că numărul de ONG-uri care de facto activează este relativ mic- 10-15%. Acest
lucru se întîmplă, de obicei, din cauza că organizaţiile nonprofit care îşi încetează existenţa, nu raportează această stare, fapt pentru care nu
sunt radiate de către Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei. De obicei, cele mai multe ONG-uri îşi au sediul în regiunea
urbană, în special în municipiul Chişinău. Acest fapt se datorează dezvoltării sectorului privat, prezenţei bazei materiale, a finanţelor etc.
Cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor sunt: domeniul binefacerii, domeniul ecologic, apărarea drepturilor omului,
protecţia socială a păturilor vulnerabile ale populaţiei, cultura şi arta, domeniul învăţămîntului, medicina, ştiinţa etc. În centrul atenţiei
acestor domenii, cel mai popular în activitatea ONG-urilor se află omul.1
Conform datelor unui sondaj, la întrebarea „Cunoaşteţi ceva despre activitatea organizaţiilor neguvernamentale?” 50,5% din cele 731
persoane chestionate au răspuns că nu cunosc sau nu ştiu ce să răspundă. Se observă că informaţia din mediul rural este mai puţin informată
decît populaţia din oraşe. Circa 40% din respondenţi au răspuns că ONG-urile nu joacă un rol esenţial sau că nu joacă nici un rol în cadrul
societăţii. Făcînd o comparaţie cu situaţia din 1997 se observă că pe parcursul a 5 ani a avut loc o schimbare a opiniei publice privitor la rolul
ONG-urilor în societate- în 1997 numai 16,8% din persoanele chestionate erau de părerea că ONG-urile nu joacă nici un rol în societate.
Totodată, cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor s-au dovedit a fi: ecologia- 66%, binefacerea, protecţia socială a păturilor
vulnerabile- 59%, apărarea drepturilor omului- 50%, învăţămîntul şi pacificarea- 47%, cultura şi arta- 44%, protecţia moştenirii culturale şi
istorice- 34%, medicina- 31%.2
Nu se admite constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor obşteşti care îşi propun drept scop sau îşi aleg drept mod de
acţiune, schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, propaganda războiului,
violenţei şi a cruzimii, aţîţarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase. Se interzice constituirea asociaţiilor obşteşti paramilitare şi a
formaţiunilor armate, sau a celor asociaţii care atentează la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, la sănătatea oamenilor şi la
morala publică.
Ce avantaje ai dacă lucrezi într-un ONG?
1. Ai idei, îţi doreşti foarte mult să-ţi pui în practică proiecte la care poate te-ai gândit ani la rând. În acest caz, implică-te în activităţile
unui ONG. Aici îţi vei face mulţi prieteni şi, de asemenea, vei câştiga experienţă în funcţie de activităţile pe care acesta le desfăşoară.
2. Organizaţiile nonguvernamentale oferă un cadru unde vei învăţa multe lucruri şi unde, cu timpul, îţi vei schimba mentalitatea.
Satisfacţia pe care o poţi avea, de exemplu, atunci când salvezi pe cineva de la moarte te face să uiţi că... nu eşti recompensat cu o
sumă de bani.
3. Cei care ies de pe băncile unui liceu sau ale unei facultăţi întâmpină dificultăţi când vine vorba de angajare. Activităţile extraşcolare
pe care le desfăşoară, în cadrul unor ONG-uri, unii elevi sau studenţi vor apărea în CV-ul lor, ceea ce le sporeşte şansele de a-şi găsi
un loc de muncă.
4. În proiectele pe care le desfăşoară, ONG-urile încurajează schimbul de experienţă atât nivel local, naţional, cât şi internaţional. Te vei
"lovi” de diferite mentalităţi, moduri de viaţă, din care cu siguranţă vei avea ce să înveţi.
__________________
1 Teodor Cîrnaţ “Protecţia juridică a drepturilor omului”
2 Ibidem
8
SPORT
S-ar putea mult de discutat referitor la esenţa
sportului în viaţa noastră. Un lucru însă este necontestabil-
sportul şi modul sănătos de viaţă merg mînă-n mînă şi anume
activităţilor sportive le datorăm fericirea de a avea o sănătate
pe tot parcursul vieţii şi „o tinereţe veşnică”.
Comuna Ciorescu (şi nu doar ea, ci şi întreaga
Moldovă) s-ar putea mîndri de tinerii sportivi, care fac parte
din echipa naţională de rugby. Mai multe detalii aflăm de la
antrenorul Ion Cebotari şi membrii echipei.
- Dnule Cebotari, povestiţi-ne cîte ceva din istoria
echipei: cînd s-a constituit, cine a jucat în ea, de ce
victorii vă puteţi mîndri.
- Echipa noastră a fost fondată în septembrie 1998. În
componenţa iniţială eram 24 de jucători,în calitate de
antrenor l-am avut pe dirigintele Gheorghe Zolotoriov. În
primele jocuri din toamna anului 1998 nu am obţinut succese chiar atît de strălucite, însă la jocul din 29 aprilie 1999 am devenit campionii
Moldovei între echipele din clasa a 5-a. Cînd eram în clasa a 6-a, dnul antrenor ne-a părăsit şi am început să ne descurcăm mai greu, dar
totuşi participam la competiţii şi mereu eram calificaţi pe locul 1 sau 2. E din motiv ca dnul Zolotoriov ne-a pus o bază foarte trainică şi a
făcut să fim o echipă unită. Cînd eram în cl. a 9-a, am nimerit cu echipa din Ciorescu în World Cup 2003, eu fiind căpitanul echipei. Din cl. a
8-a am fost convocaţi la Naţională, unde şi am jucat pînă în cl. a 11-a. Apoi am fost accidentat şi nu am mai putut juca, îmi rămăsese doar să
antrenez. Antrenez de 9 ani, iar cu 5 ani în urmă am primit diploma de cel mai tînăr antrenor. Unii băieţi pe care îi antrenez au participat la
campionatul Europei de U18 în aprilie 2008. Cu 13 jucători din echipa din Ciorescu, ce făceau parte la naţionala Moldovei, am participat în
2007-2008 în campionatul României. De asemenea, 6 jucători din echipa din Ciorescu au participat în septembrie 2007 la campionatul de la
Londra U14. În 2008 am devenit antrenor secund la naţionala Moldovei de 20 de ani, am participat cu Igor Ciornîi din Ciorescu în Slovenia
şi am luat locul 1. În 2009 nou am fost numit din nou antrenor secund la naţionala de 20 de ani cu care am participat la campionatul din
Ungaria în august si am luat locul 1. Acasa s-a discutat semi- finalul şi finalul la care am luat locul 2. În 2009 din Ciorescu au participat la
U18 în Franţa Breazu Alexandru, Nichifor Oleg şi Beţişor Roman. În 2008 au fost convocaţi în Italia Berbec Radu,Ciornîi Igor, Breazu
Alexandru, Nichifor Veaceslav, Stăvilă Ion, Vidraşcu Alexandru, Ochişor Andrei, Finciuc Artur. În 2010 au fost convocaţi la naţionala de
U18 Cernelea Andrei şi Nichifor Oleg, care au şi jucat la campionatul european. În 2009 şi 2010 Breazu Alexandru este convocat la
naţionala de seniori de Rugby 15 la campionatul Europei şi este cel mai tînăr jucător la naţionala de seniori pe post de uvertură. Ochişor
Andrei a fost convocat la Rugby7 la campionatul Europei în 2009 şi 2010, la care a şi a participat. În 2009 Ochişor Andrei, Breazu
Alexandru, Vidraşcu Alexandru au participat la campionatul Europei, ce s-a desfăşurat în Ungaria, la care am luat locul 2. În 2007 în Anglia
am plecat cu Cernelea Andrei, Ştefan Martin, Troia Gheorghe, Cojocari , Iaţco Nicu, Caziuc Mihai, Cataraga Victor. Jucătorii cu care mă
mîndresc şi acuma sunt Cernelea Andrei şi Ştefan Martin. De asemenea, vreau să aduc sincere mulţumiri pentru SRL „Sigara” şi SRL „Asu-
Trans”, care ne-au ajutat şi ne-au susţinut financiar.
- Ce le-aţi sugera tinerilor din ziua de azi?
- Tinerilor le-aş sugera să facă sport cît mai mult, în special Rugby, din motiv ca aici e o perspectiva mare, mai ales că în 2009 Rugby a
devenit proba olimpică. Sportul la noi confruntă cu problema finanţării, dar eu cred că noi, ca sportivi şi antrenori, nu trebuie să umblăm cu
cerşitul, dar trebuie să ne dăruim de sine. Căci dacă vom avea rezultate, vom fi şi finanţaţi. Nu trebuie tineri să se uite acum la bani, că ne
aruncăm la bani şi pierdem ceea ce ne dă plăcere. Cu timpul vor veni şi banii, dar numele trebuie să-l facem noi singuri şi să merităm asta, ca
cineva să ne citească pe urmă numele şi să se mîndrească.
- Ce reprezintă sportul pentru tine?
Andrei Cernelea (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): sportul este o parte din viaţa mea. Semnifică un mijloc de a-ţi face prieteni noi.
Sportul ajută la la perfecţionarea calităţilor. Sportul pentru mine semnifică performanţe care se fac de-a lungul anilor de antrenamente
intensive. Înseamnă o tărie de caracter care trebuie să o ai, şi anume de a-ţi sacrifica timpul liber pentru a face performanţe.
Beţişor Roman (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): Un mod de viaţă sănătos. Le-aş sugera tinerilor să umble mai rar seara prin bar, să
practice sportul, măcar din cînd în cînd. Aici se include orice tip de sport, nu doar rugby. Cu toate că sunt mai multe probleme cu care se
confruntă echipa de rugby- lipsa finanţatorilor, atîrnarea proastă a unora faţă de sport. În primul rînd ar trebui să fie un stadion, să fie
echipament necesar. Totuşi tinerilor le-aş sugera să fie în mişcare, căci se cunoaşte că zilnic omul trebuie să facă cel puţin 30 minute de
exerciţii fizice, pentru ca să fie sănătos. Practic rugby de 2 ani. Nu doresc să-mi fac din sport o carieră, o fac pentru sănătate şi ca să mă
menţin în formă.
sportului în viaţa noastră. Un lucru însă este necontestabil-
sportul şi modul sănătos de viaţă merg mînă-n mînă şi anume
activităţilor sportive le datorăm fericirea de a avea o sănătate
pe tot parcursul vieţii şi „o tinereţe veşnică”.
Comuna Ciorescu (şi nu doar ea, ci şi întreaga
Moldovă) s-ar putea mîndri de tinerii sportivi, care fac parte
din echipa naţională de rugby. Mai multe detalii aflăm de la
antrenorul Ion Cebotari şi membrii echipei.
- Dnule Cebotari, povestiţi-ne cîte ceva din istoria
echipei: cînd s-a constituit, cine a jucat în ea, de ce
victorii vă puteţi mîndri.
- Echipa noastră a fost fondată în septembrie 1998. În
componenţa iniţială eram 24 de jucători,în calitate de
antrenor l-am avut pe dirigintele Gheorghe Zolotoriov. În
primele jocuri din toamna anului 1998 nu am obţinut succese chiar atît de strălucite, însă la jocul din 29 aprilie 1999 am devenit campionii
Moldovei între echipele din clasa a 5-a. Cînd eram în clasa a 6-a, dnul antrenor ne-a părăsit şi am început să ne descurcăm mai greu, dar
totuşi participam la competiţii şi mereu eram calificaţi pe locul 1 sau 2. E din motiv ca dnul Zolotoriov ne-a pus o bază foarte trainică şi a
făcut să fim o echipă unită. Cînd eram în cl. a 9-a, am nimerit cu echipa din Ciorescu în World Cup 2003, eu fiind căpitanul echipei. Din cl. a
8-a am fost convocaţi la Naţională, unde şi am jucat pînă în cl. a 11-a. Apoi am fost accidentat şi nu am mai putut juca, îmi rămăsese doar să
antrenez. Antrenez de 9 ani, iar cu 5 ani în urmă am primit diploma de cel mai tînăr antrenor. Unii băieţi pe care îi antrenez au participat la
campionatul Europei de U18 în aprilie 2008. Cu 13 jucători din echipa din Ciorescu, ce făceau parte la naţionala Moldovei, am participat în
2007-2008 în campionatul României. De asemenea, 6 jucători din echipa din Ciorescu au participat în septembrie 2007 la campionatul de la
Londra U14. În 2008 am devenit antrenor secund la naţionala Moldovei de 20 de ani, am participat cu Igor Ciornîi din Ciorescu în Slovenia
şi am luat locul 1. În 2009 nou am fost numit din nou antrenor secund la naţionala de 20 de ani cu care am participat la campionatul din
Ungaria în august si am luat locul 1. Acasa s-a discutat semi- finalul şi finalul la care am luat locul 2. În 2009 din Ciorescu au participat la
U18 în Franţa Breazu Alexandru, Nichifor Oleg şi Beţişor Roman. În 2008 au fost convocaţi în Italia Berbec Radu,Ciornîi Igor, Breazu
Alexandru, Nichifor Veaceslav, Stăvilă Ion, Vidraşcu Alexandru, Ochişor Andrei, Finciuc Artur. În 2010 au fost convocaţi la naţionala de
U18 Cernelea Andrei şi Nichifor Oleg, care au şi jucat la campionatul european. În 2009 şi 2010 Breazu Alexandru este convocat la
naţionala de seniori de Rugby 15 la campionatul Europei şi este cel mai tînăr jucător la naţionala de seniori pe post de uvertură. Ochişor
Andrei a fost convocat la Rugby7 la campionatul Europei în 2009 şi 2010, la care a şi a participat. În 2009 Ochişor Andrei, Breazu
Alexandru, Vidraşcu Alexandru au participat la campionatul Europei, ce s-a desfăşurat în Ungaria, la care am luat locul 2. În 2007 în Anglia
am plecat cu Cernelea Andrei, Ştefan Martin, Troia Gheorghe, Cojocari , Iaţco Nicu, Caziuc Mihai, Cataraga Victor. Jucătorii cu care mă
mîndresc şi acuma sunt Cernelea Andrei şi Ştefan Martin. De asemenea, vreau să aduc sincere mulţumiri pentru SRL „Sigara” şi SRL „Asu-
Trans”, care ne-au ajutat şi ne-au susţinut financiar.
- Ce le-aţi sugera tinerilor din ziua de azi?
- Tinerilor le-aş sugera să facă sport cît mai mult, în special Rugby, din motiv ca aici e o perspectiva mare, mai ales că în 2009 Rugby a
devenit proba olimpică. Sportul la noi confruntă cu problema finanţării, dar eu cred că noi, ca sportivi şi antrenori, nu trebuie să umblăm cu
cerşitul, dar trebuie să ne dăruim de sine. Căci dacă vom avea rezultate, vom fi şi finanţaţi. Nu trebuie tineri să se uite acum la bani, că ne
aruncăm la bani şi pierdem ceea ce ne dă plăcere. Cu timpul vor veni şi banii, dar numele trebuie să-l facem noi singuri şi să merităm asta, ca
cineva să ne citească pe urmă numele şi să se mîndrească.
- Ce reprezintă sportul pentru tine?
Andrei Cernelea (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): sportul este o parte din viaţa mea. Semnifică un mijloc de a-ţi face prieteni noi.
Sportul ajută la la perfecţionarea calităţilor. Sportul pentru mine semnifică performanţe care se fac de-a lungul anilor de antrenamente
intensive. Înseamnă o tărie de caracter care trebuie să o ai, şi anume de a-ţi sacrifica timpul liber pentru a face performanţe.
Beţişor Roman (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): Un mod de viaţă sănătos. Le-aş sugera tinerilor să umble mai rar seara prin bar, să
practice sportul, măcar din cînd în cînd. Aici se include orice tip de sport, nu doar rugby. Cu toate că sunt mai multe probleme cu care se
confruntă echipa de rugby- lipsa finanţatorilor, atîrnarea proastă a unora faţă de sport. În primul rînd ar trebui să fie un stadion, să fie
echipament necesar. Totuşi tinerilor le-aş sugera să fie în mişcare, căci se cunoaşte că zilnic omul trebuie să facă cel puţin 30 minute de
exerciţii fizice, pentru ca să fie sănătos. Practic rugby de 2 ani. Nu doresc să-mi fac din sport o carieră, o fac pentru sănătate şi ca să mă
menţin în formă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)