miercuri, 18 decembrie 2013

VORBEȘTE-AICI-ACUM !

Circa 15 tineri din din mai multe regiuni ale țării au participat pe 9 și 10 noiembrie la atelierul de instruire organizat de Unicef
Moldova sub genericul VORBEȘTE-AICI-ACUM ! Tinerii au fost instruiti în lidership, arta oratorică și dezvoltarea personală.
Vlad Țurcanu este student la Colegiu Politehnic din Chișinău. Dorința pentru a trăi o nouă experiență l-a motivat să aplice la
anunțul pe care l-a găsit pe saitul www.civic.md. Prietenii au fost cei care l-au îndemnat să participe la atelier și pe Sergiu Pogonea
care studiază la liceul Academiei de Științe. Unul din trainer, Nati Vozian spune că în Republica Moldova a venit o nouă generație de lideri
pregătită pentru a motiva oamenii să meargă către o Moldovă mai bună. Pentru prima dată în calitate de tineri formatori au fost Violeta
Scrișu și Olga Bostan care au spus că pentru ele a fost prima experieță reușită, deoarece munca lor a avut și rezultate în cadrului concursului
de oratorie organizat ulterior în a doua zi. Unul dintre participanți care a venit din satul Sămășcani, r-nul Șoldănești este Ion Banari. Tînărul
susține că în primul rînd calitatea care îi caracterizează pe liderii buni este focul care arde în sufletul lor. Unul dintre exercițiile practice i-a
încurajat pe tineri că deseneze imaginea unui orator bun. Ei au dat dovadă de creativitate. Astfel, o echipă a comparat un orator bun cu un
copac de salcie. Victor Șveț din Șoldănești, care a prezentat munca echipei, a spus că salcia are multe frunze asemeni oratorului cu multe
idei, iar crengile reprezintă mîinele deschise către public. După cum am menționat ceva mai sus, participanții au dat dovadă de creativitate și
în cadrul concursului de oratorie intitulat FĂRĂ 3 MINUTE SUCCES! Cu toate că după părerea tinerilor condițiile concursului au fost
complicate, membrii juriului spun că aceștea s-au descurcat bine. Roxana Teodorcic de la ONG-ul FHI 360 Moldova a menționat că a rămas
plăcut surprinsă că tinerii, timp de 3 minute, la o temă necunoscută au reușit destul de bine să-și prezinte discursul, iar unii dintre ei au șanse
foarte mari să devină oratori adevărați în viață.
Participanții la concurs au avut parte și de o surpriză din partea Alexandrei Encev, redactor la Rado Moldova. Dumneaei a invitat
tinerii în studioul radioului național pentru a face exerciții de înregistrare, ca ulterior vocea acestor tineri să fie și difuzată în cadrul emisinii
TINE RADIO.
Directorul Centrului Media pentru tineri,Veronica Chicu-Boboc a apreciat străduința tinerilor și crede că cel mai bun rezultat este că
aceștia au depășit obstacolele în comunicare. În urma concursului, cei mai buni au primit diplome și cadouri. Apoi tinerii au făcut cunoștință
cu trainerul Alexandru Severin care a explicat participanților cum să se folosească corect de rețelele de socializare.
Un alt trainer a fost și bloggerul Eugen Luchianiuc care a discutat cu tinerii mai multe subiecte interesante vizavi de domeniul NET-
ului.
În urma celor 2 zile de instruire, tinerii au plecat acasă cu impresii frumoase. Ei au ajuns la concluzia că trebuie să vorbească ceea ce
trebuie în locul potrivit și la momentul potrivit.
Andrei BORDIAN

Concurs de eseuri!1

Asociația VERB dă startul concursului de eseuri „Asumarea
identității românești prin valorificarea modelului istoric de
unitate națională – 1 Decembrie 1918”.
Valoarea premiilor:
Locul I – 500 RON
Locul II – 400 RON
Locul III – 300 RON
Cel mai tânăr participant va fi premiat cu 200 RON.
Premianţii vor primi de asemenea cărţi şi li se va deconta
transportului către Alba Iulia, pentru data de 1 decembrie
2013.
Lucrarea trebuie să aibă maxim două pagini A4, în format
Times New Roman, 12 şi o foaie de titlu ce va cuprinde:
- numele şi prenumele participantului,
- data nașterii,
- unitatea de învăţământ, nivelul de studii (liceal, licenţă,
master),
- adresa de e-mail, și
- numărul de telefon la care poate fi contactat.
La realizarea eseului, veţi ţine cont de următoarele repere:
- Înţelegerea conceptului de unitate naţională ca factor esenţial al Unirii de la 1 decembrie 1918;
- Definirea contextul istoric naţional şi internaţional în cadrul căruia s-a produs Marea Unire;
- Prezentarea Unirii ca ideal permanent a românilor de pretutindeni;
- Expunerea, detalierea şi argumentarea viziunii proprii asupra importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918;
Eseurile vor fi trimise la adresa asociatia.verb@gmail.com cu titlul „Concurs de eseuri – 1 Decembrie 1918”, până la data de 23 noiembrie
2013.
Participanţii la concurs trebuie să fie etnici români din afara graniţelor, admişi la studii în învăţământul universitar şi preuniversitar din
România.
Concursul are drept scop conştientizarea importanţei momentului istoric 1 decembrie 1918 prin promovarea unei atitudini proactive şi
solidare în rândul tinerilor români din afara graniţelor faţă de simbolurile naționale românești.
Evaluarea va fi făcută de echipa VERB în colaborare cu 5 profesori de istorie atât din mediul universitar, cât şi cel liceal. Se va ţine cont de
respectarea reperelor date, utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea textului, respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor
istorice, respectarea limitei de spaţiu.
Premierea câștigătorilor va avea loc pe 30 noiembrie în cadrul evenimentului „Ziua Românească” organizat de Asociația VERB în
parteneriat cu Asociaţia Tighina şi Succes în România.
Despre VERB
Asociaţia „Vocea Etnicilor Români din Basarabia” are drept scop dezvoltarea spiritului civic şi conştiinţa naţională a etnicilor români
basarabeni, prin susţinerea dimensiunii non-formale a activităţilor educaţionale şi cultural-civice. Asociaţia este o persoană juridică română,
de drept privat, fără scop lucrativ, apolitică, neguvernamentală şi independentă.
Înfiinţată oficial pe 01.10.2013, asociaţia VERB a debutat cu proiectul “Student în România – între mit şi realitate”, ce a avut un real
succes ajungând la peste 100 de tineri etnici români din afara graniţelor admişi la studii în România.
1
http://asociatiaverb.wordpress.com/2013/11/05/concurs-de-eseuri/
14

marți, 17 decembrie 2013

PALATUL DE LA RUGINOASA

Călătorind spre Iaşi, pe DN 28 privirea, îţi este atrasă inevitabil de o
frumoasă clădire care contrastează cu restul peisajului. Înconjurată de ziduri înalte
pare un fel de cetate. Dacă nu ştii ce reprezintă şi întrebi un localnic, acesta te va
privi mirat şi o să-ţi răspundă "E Palatul Domnului Cuza!". E locul unde Domnul
Unirii din 1859 a fost înmormântat, e locul unde Cuza s-a simţit cel mai fericit, cel
mai iubit.
Situat la 60 km vest de Iaşi, între oraşele Paşcani şi Tîrgul Frumos,
Castelul de la Ruginoasa e unul dintre cele mai frumoase monumente istorice ale
României, o clădire unde de-a lungul vremii s-au scris pagini de istorie, s-au trăit
poveşti de iubire, tragedii, unde s-au născut personalităţi, totul într-un castel cu
destin zbuciumat aşa cum zbuciumat a fost şi destinul lui Cuza.
"Aproape de Tîrgul Frumos sunt încântătoarele domenii ale Ruginoasei,
călătorul, primind aici ospitalitate, uită de toate necazurile. El pare transportat, ca
prin farmec, într-un castel desprins din romanele lui Walter Scott". Aşa descria Constantin Negruzzi, într-o scrisoare din 1837, moşia şi
Castelul de la Ruginoasa, care în acea vreme aparţinea lui Sandulache Sturza. Piatra de temelie a castelului a fost pusă undeva la începutul
anilor 1800, în vremea huzururilor boiereşti, în care se organizau baluri fastoase copiate după moda Parisului, vistiernicul Sandulache l-a
angajat pe un important architect austirac să-i construiască un Palat cum altul nu mai era în zonă. Câţi bani au fost cheltuiţi nu se ştie, dar
ieftin nu a fost, însă fiecare galben a meritat. În stil neo-gotic, unic, într-o Moldovă unde predomina stilul slav sau grec, castelul a fost
inaugurat cu mare fast în primăvara lui 1814, deşi încă nu era în totalitate terminat. Boierul era mândru şi avea de ce să fie: pe lângă Palat a
mai construit şi o superbă grădină vieneză, dar şi un iaz unde înotau lebede, iar nuferii încântau ochii domniţelor invitate la baluri. Erau
vremurile de strălucire.
Peste câţiva ani Castelul revine lui Costache Sturza, mare dregător în Sfatul Domnesc. Ocupat cu treburile statului, acesta nu se prea
ocupa de moşia Ruginosei, soţia sa Marghiolita, o tânără şi foarte frumoasă domniţă fiind lăsată să o gospodărească alături de fiul mai mare a
lui Costache dintr-o căsătorie anterioară. Nespus de frumoasă, Marghiolita este la un pas să fie răpită de un grup de arnăuţi plătiţi de Boierul
Roznovanu, influent şi el în lumea politică a acelor vremuri. Încercând să îşi apere mama vitregă şi onoare tatălui său, tânărul este ucis de
unul dintre arnăuţi. A fost prima tragedie a Castelului şi începutul destinului zbuciumat a acestui loc.
Întristat de moartea fiului său, Costache vine tot mai rar la Ruginoasa şi Castelul, mândru altădată,începe să se deterioreze.
Izolat, rar locuit, castelul devine locul perfect de întâlnire pentru revoluţionarii pașoptiști ai Moldovei,prieteni cu familia Sturza,
Kogălniceanu,Negruzzi, Alecsandri, etc. Toţi se adunau des la Ruginoasa
plănuind evenimentele care mai târziu aveau să formeze România. Unul dintre
aceşti vizitatori avea să fie un tânăr colonel, Alexandru Ioan Cuza, pe numele
său.
Probabil din acea vreme a prins Cuza drag de aceste locuri şi de
oamenii de aici, din moment ce la trei ani după ce a fost ales Domn, 1862,
răscumpăra, pentru 60000 de galbeni, moşia Ruginoasei şi Castelul de aici, de
la Sturzenii faliţi, datori la Bănci.
"Aici e acasă pentru mine " avea să le spună Cuza prietenilor. Castelul
a fost renovat iar, mobilat după gusturile Doamnei Elena cu mobile aduse de
la Paris, tapiţerii scumpe, o uriaşă Bibliotecă sculptată în lemn de nuc, toate în
stil gotic, făcute să se potrivească cu gust. Cuza nu avea prea mult timp să stea
la Ruginoasa, mai mult de sărbători, Paşti sau Anul Nou, când îşi primea
urătorii sau cetele de mascaţi cu tradiţiile lor unice în ţară, tradiţii ce s-au
păstrat până în ziua de azi. Cuza era fericit aici, ţăranii îl iubeau şi el vedea în ei prieteni loiali, mult mai loiali decât boierii din Iaşi sau
Bucureşti.
În septembrie 1864 Cuza promulga, de la Ruginoasa, Reforma Agrară, cea care-i dezrobea pe ţărani şi îi împroprietărea cu pământ
confiscat de la Boieri sau de la Biserici. Se zice că atunci când au aflat, peste 6000 de ţărani din satele din apropiere au venit şi s-au închinat
Domnului, care-i privea mândru şi cu ochii în lacrimi de pe scările casei sale de la Ruginoasa.
Aici şi-ar fi dorit Cuza să îmbătrânească, dar destinul i-a fost potrivnic. În 1866 e silit să abdice, pleacă în Germania, unde în 1873
moare pe pământ străin, într-un hotel din Hidelberg, înconjurat doar de credincioasa Elena Doamnă şi de cei doi copii ai săi.
Trupul său este adus cu trenul pe cheltuiala Elenei Doamnă şi a puținilor prieteni rămaşi în ţară. Se spune că de la aflarea veştii că
Domnul Cuza a murit şi până când trenul mortuar a ajuns în gara de la Ruginoasa, clopotul Bisericii de la Castel a bătut neîncetat. O
săptămînă întreagă Cuza nu a beneficiat de funerarii naţionale, nici nu avea nevoie, l-au plâns în schimb mii de ţărani veniţi, aşa cum relata
presa vremii, de prin toată ţara, în căruţe, agăţaţi de vagoanele puţinelor trenuri ce circulau atunci, pe jos, bătrâni, femei sau copii, toţi veniţi
(continuare în pagina 13)
12
să-l plângă pe Domnul lor, Domnul ţăranilor. Niciodată Ruginoasa nu a cunosut o jale mai mare. Trupul lui Cuza a fost îngropat în faţa
Castelului, aşa cum a cerut în testament: "Vreau să rămân
pe veci la Ruginoasa", dar vremurile şi destinul aveau să-i
fie iar potrivnice Domnitorului.
Era începutul tragediilor la Castel. După câţiva ani,
în relaţii reci cu mama sa vitregă Elena Doamna,Dimitrie,
fiul cel mic al Domnitorului se sinucide în interiorul
Castelului după o poveste de amor neîmpărtăşit. Şi el este
îngropat tot la Ruginoasa, lângă tatăl său. Acolo unde avea
să fie înmormântat şi Alexandru, fiul cel mare, mort în
condiţii suspecte, la doar 23 de ani, în timp ce era în luna
de miere în Spania.
Palatul ajunge pe mâna tinerei văduve Maria
Moruzi, care o ura pe soacra sa, şi nu după mult timp o
alungă pe aceasta de la Ruginoasa. Iar ea trăieşte o tumultoasă poveste de iubire cu un tânăr inginer de căi ferate, Ionel Brătianu, adică
nimeni altul decât urmaşul celui mai mare duşman al lui Cuza. Din idila celor doi se naşte la Ruginoasa un copil, Gheorghe Brătianu, cel care
peste ani avea să devină liderul Liberarilor, care avea să contribuie la Unirea din 1918.
Alungată de la Ruginoasa, Elena Doamna îşi dă în judecată fosta noră şi câştigă Palatul, dar nu mai revine niciodată aici. În 1909 ea
moare, într-o sărăcie lucie, fiind îngropată, tot după propria dorinţă, la Vaslui, aşa cum nici Maria Moruzi nu avea să mai calce pe aceste
meleaguri. Părăsit de toată lumea, Palatul se degradează, iar de mormântul Domnitorului se ocupă doar ţăranii.
În timpul Primului Război Mondial, Palatul este transformat în spital militar, mobila este vândută sau furată, însă clădirea scapă
relativ fără mari avarii. În 1936 Palatul trece în proprietatea Regiei CFR, care-l transformă în spital de caritate pentru bolnavii de TBC.
În vara lui ’44, Armata Rusă rupe frontul, e la un pas să cucerească Iaşul, oamenii nu ştiu dacă îşi mai pot salva viitorul, dar vor să îşi
păstreze măcar trecutul, câţiva soldaţi din partea locului dezgroapă în grabă sicriul Domnitorului şi a celor doi fii ai să şi, ascunse într-o
căruţă, sunt transporte la Gară, şi de acolo, într-un tren cu refugiaţi, cele trei sicrie ajung la Curtea de Argeş, unde sunt ascunse de stareţul
Mănăstirii de acolo. În urmă, Palatul, atât de frumos în urmă cu o sută de ani, este distruns aproape în întregime de sovietici.
Salvat de soldaţii, trupul lui Cuza îşi începea exilul, ca într-un destin blestemat. Războiul se încheie, dar Cuza nu este dus acasă, ci la
Iaşi, la Mănăstirea Trei Ierarhi. Palatul distruns este refăcut abia în anii 80, asta după ce comuniştii l-au folosit ca sediu CAP. În 1982, din
ordinul lui Ceauşescu, Palatul este refăcut şi transformat în Muzeu, dar nu sunt respectate planurile iniţiale. Grădina şi iazul sunt uitate, apar
în schimb statui ale unor personalităţi ce nu au legături cu istoria acestor locuri.
Revoluţia din ’89 e iar un moment de cumpănă în istoria Castelului. Fără fonduri, ignorat, acesta e uitat de toată lumea, iar la mijlocul
anilor 2000 este închis pentru public, toată mobila, toate lucrurile fiind mutate la Iaşi, rămân doar zidurile goale, alături de un mormânt gol.
Istoria zâmbeşte iar urmaşilor lui Cuza. În 2010 autorităţile locale, ajutate de cele centrale, reuşesc să obţină fonduri de la Uniunea
Europeană pentru o renovare din temelii a Palatului şi după trei ani, în februarie 2013, uşile Palatului lui Cuza de la Ruginoasa s-au deschis
iar pentru public. Renovarea a fost făcută după schiţele şi planurile iniţiale, mobila a fost comandată tot la Paris, iar restul obiectelor,
împrăştiate peste tot în ţară, au fost readuse acolo de unde au fost luate.
Totul e aproape ca acum 200 de ani, dar nu chiar totul, lipseşte cel mai preţios odor- trupul lui Cuza Vodă este tot departe de casa sa,
departe de moşia pe care a iubit-o, de oamenii care şi azi îl consideră Domnul lor.
Palatul lui Cuza îşi aşteaptă vizitatorii, iar o hologramă proiectată cu
chipul unui actor care-l interpretează pe Cuza îi întâmpină pe copiii care vor
să înveţe despre istoria zbuciumată a unui Palat cum altul nu-i în zonă,
despre un domnitor care a iubit aceste locuri, care şi-ar fi dorit să rămână pe
veci în pământul Ruginoasei, dorinţă pe care urmaşii săi trebuie să i-o
îndeplinească în cele din urmă.
Florin BATÎNCU

PROJECT MANAGEMENT

După ce aţi identificat problema pe care preconizaţi să o rezolvaţi, aţi planificat etapele de soluţionare a acesteia şi resursele de care
aveţi nevoie şi aţi găsit potenţiali finanţatori (chiar şi pentru o finanţare parţială), vă rămîne să aranjaţi rugămintea de a vi se acorda sursele
necesare sub forma unei cereri de solicitare a grantului/ cereri de finanţare. De obicei, fundaţiile sau organizaţiile care anunţă concursuri de
granturi propun un model de cerere, care trebuie completat, şi un ghid în care sunt indicate principalele criterii pe care se bazează finanţatorii
la selectarea ONG-ului ce ar putea primi grantul. Totuşi, mai jos vă propunem un model universal al cererilor de finanţare, care include
practic majoritatea punctelor pe care le puteţi întîlni în cererile de finanţare propuse.
1. Descrierea organizaţiei solicitante. Aici trebuie să ne prezentăm pe noi, ca solicitanţi: ONG, grup de iniţiativă, administraţie publică. E
necesar să includem istoricul organizaţiei, scopul şi obiectivele sale, alte proiecte pentru care aţi obţinut finanţare. De obicei, proiectele sunt
finanţate reieşind din reputaţia solicitantului- este o organizaţie de încredere, care îşi respectă obligaţiile, ce impact are activitatea sa asupra
societăţii etc.
2. Necesitatea proiectului/ descrierea problemei propuse spre soluţionare. Fiecare proiect are drept scop producerea unei schimbări în
bine a situaţiei beneficiarilor proiectului. Aici trebuie să răspundeţi la cîteva întrebări: de ce este necesară implimentarea proiectului
respectiv? Care este problema pe care o propuneţi spre soluţionare?Cine este afectat de existenţa ei? De ce apare problema? Este urgentă
rezolvarea ei şi de ce? Ce s-ar întîmpla dacă problema va persista? Concluzie. Atenţie! Lipsa banilor nu este o problemă- important e să
puteţi răspunde pentru soluţionarea cărei probleme aveţi nevoie de bani. Nu faceţi problema prea globală sau dificilă, totuşi, finanţatorul
trebuie să fie convins că anume DVS aveţi nevoie de bani, că problema enunţată trebuie să fie prima ce va fi soluţionată. Nu credeţi că toată
lumea este bine informată despre problema cu care vă confruntaţi. Probabil, că finanţatorul şi cunoaşte despre existenţa ei, totuşi el are
nevoie de dovezi suplimentare ce ar argumenta importanţa rezolvării acesteia şi competenţa DVS. Includeţi date statistice, aportul
autorităţilor administraţiei publice (dacă acesta există), demonstraţi că într-adevăr v-aţi propus să rezolvaţi o problemă anume şi că puteţi
face asta avînd la dispoziţie un termen real, propriile posibilităţi şi cheltuind o anumită sumă de bani. Nu introduceţi date false sau
nedocumentate. Nu icnludeţi tabele şi scheme- le puteţi include la Anexă.
3. Scopul şi obiectivele proiectului. Scopul este rezultatul final al unui proiect. El răspunde la întrebarea „Unde vrem să ajungem?”
Obiectivele însă reprezintă rezultatul scontat al proiectului, ce trebuie atinse pentru a atinge însuşi scopul proiectului. Obiectivele sunt paşii
ce trebuie făcuţi pentru a ne apropia de scopul proiectului. Sunt acele posibile îmbunătăţiri ale situaţiei descrise la punctul 2. Obiectivele nu
trebuie confundate cu metodele, acestea din urmă descriind cum se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele reprezintă un sfîrşit, în timp ce
metodele reprezintă un drum. Dacă există un singur mod de a îndeplini obiectivul pe care l-aţi enunţat, probabil că aţi enunţat, de fapt, o
metodă. Obiectivele trebuie concretizate la maxim, ele trebuie să fie reale şi executabile. Cea mai bună metodă de verificare a eficienţei
obiectivelor este metoda SMART: S- simplu (obiectiv clar: cine, ce, cînd, unde, cum, grupul-ţintă), M- măsurabil (pot fi măsurate
obiectivele? Pot fi evaluate cantitativ?), A- acumulabil (poate fi atins obiectivul? Ne apropie de atingerea scopului?), R- realist (are
organizaţia resursele necesare pentru atingerea lui în timp dat?), T- limitat în timp (există un termen-limită?). Obiectivele trebuie legate în
mod logic de problemă şi scop. Enunţul scopului trebuie să fie scurt şi concis şi să includă grupul-ţintă. Indicaţi maximum 5 obiective. În
formularea obiectivelor evitaţi utilizarea conjuncţiilor „şi” şi/sau „prin”. În cazul conjuncţiei „şi” s-ar putea să aveţi 2 obiective într-un
singur enunţ. După conjuncţia „prin” de fapt se arată metodele care vor duce la atingerea obiectivului.
4. Descrierea proiectului. Aici arătăm strategia şi mecanismul prin care planificăm să ne atingem scopul. Trebuie sî răspundeţi la
următoarele întrebări: În ce fel va fi atins scopul? Cum vor fi îndeplinite obiectivele propuse? Cine va executa realizarea acestora? Ce resurse
vor fi folosite? Metodologia trebuie descrisă mai detaliat decît obiectivele. Trebuie de arătat fiecare pas de realizare a proiectului, ce
activitate şi la ce etapă va fi implimentată. Finanţatorul trebuie să aibă o imagine clară referitor la desfăşurarea propriu-zisă a proiectului.
Acest punct poartă denumire de „Metode”/ „Mijloace”/ „Activităţi”/ „Plan de implimentare”. Indiferent de cum este denumit în cererea de
solicitare a grantului, aici trebuie descrise mijloacele prin care veţi îndeplini obiectivele. Elaborarea metodelor vă va permite stabilirea
dependenţei între activităţi şi succesiunea optimă, estimarea duratei fiecărei activităţi şi stabilirea listei resurselor necesare. Pentru fiecare
obiectiv al proiectului, decideţi metodele optime şi acţiunile pe care le implică. Pentru fiecare activitate, descrieţi acţiunile elementare pe care
le presupune. Pentru fiecare acţiune, estimaţi durata şi resursele necesare. Ordonaţi activităţile în succesiunea lor logică. Unele activităţi pot
avea loc în paralel. Evaluaţi dependenţa activităţilor de resurse. Unele activităţi care, teoretic, pot avea loc concomitent, în realitate nu vor
putea fi realizate simultan, deoarece necesită aceeaşi resursă (umană sau materială). Stabiliţi limitele de timp cînd poate avea loc o anumită
activitate. Trebuie să explicaţi clar cine şi ce concret va face. De ce aţi ales o anume strategie din multitudinea celor existente şi prin ce ea
este cea mai bună. Ar fi bine să indicaţi şi alte proiecte analogice (în caz că cunoaşteţi asemenea realizări). Demonstrînd cunoştinţele DVS
referitor la experienţe similare şi explicînd finanţatorului opţiunea DVS pentru metodologia aleasă, vă puteţi cîştiga o încredere mare în ochii
finanţatorilor. De asemenea, în acest punct trebuie să indicaţi şi numărul beneficiarilor ce vor avea de cîştigat în urma acestui proiect. Fiţi
atenţi, de obicei finanţatorii iubesc proiecte care necesită resurse puţine, însă de care să beneficieze un număr cît mai mare de persoane.
Beneficiarii reprezintă şi grupul-ţintă al proiectului, acele persoane cărora le este destinat proiectul.

Curriculum Vitae- instrument de autoprezentare

Tipuri de Curriculum Vitae
Compartimentul de MRU al întreprinderii, când ia în discuţie candidatura unei persoane în vederea ocupării unui post, are nevoie de
un minim de informaţii despre persoana respectivă.
Candidatul are obligaţia să prezinte o scurtă biografie a sa, denumită uzual curriculum vitae (lat „cursul vieţii”) în care se arată
principalele date de stare civilă, adresa, studii, performanţe profesionale, locuri de muncă anterioare, distincţii primite etc. Acest minimum de
informaţii oferă posibilitatea conducerii firmei să-şi formeze o primă impresie despre solicitant şi să aprecieze dacă corespunde tipului de
persoana pe care ar dori să o angajeze sau să o promoveze.
La primirea mai multor CV pentru ocuparea unui post se face o primă triere de către compartimentul de resurse umane care le înlătură
pe cele care nu le consideră corespunzătoare intereselor întreprinderii.
Curriculum Vitae fiind primul contact cu conducerea, joacă un rol foarte important, deoarece el formează impresia la primul contact.
De aceea, atât în formă, cât şi în conţinut, trebuie să fie atractiv pentru ca să trezească interesul celor care îl citesc să cunoască personal
candidatul, acordându-i interviu.
Pentru candidat, redactarea unui CV echivalează cu pregătirea unui memoriu asupra activităţii sale şi modului actual de existenţă. El
trebuie să conţină date concrete şi obiective privind starea civilă, studiile şi calificativul, experienţa în domeniul de activitate specific
postului, posturile ocupate anterior.Sînt menţionate şi eventuale abilităţi/cunoştinţe particulare, cum ar fi cunoaşterea uneia sau a mai multor
limbi străine, utilizarea calculatorului, deţinerea unui permis de conducere etc.
Pentru ca informaţia despre candidat să fie mai completă, în CV se menţionează şi hobby-urile care exprimă, de fapt, interese pentru
actvităţi din afara profesiei şi alte preferinţe pentru petrecerea timpului liber.
Câteva indicaţii practice de întocmire a unui CV:
1. Date de indentificare:
Numele, prenumele, adresa, numărul de telefon (la începutul primei pagini);
Pe paginile următoare numai numele şi prenumele.
2. Obiectivul urmărit: reprezentanţii întreprinderii să înţeleagă clar postul pe care candidatul doreşte să-l ocupe şi pentru care se consideră
calificat;
3. Cu privire la ţinuta etică: afirmaţiile să fie sincere, putând fi confirmate prin verificarea referinţelor;
4. Candidaţii cu experienţă de muncă:
Să furnizeze informaţii care să demonstreze competenţa şi realizările, evoluţia în carieră, precum şi succesiunea logică a posturilor
anterioare;
Continuitatea în muncă: să nu lase perioade de discontinuitate în biografie, să se explice diferitele întreruperi ( ex. Pentru studii, pentru
îngrijirea copilului etc.);
5. Absolvenţii fără experienţă anterioară: să demonstreze potenţialul de care dispun exprimat prin notele medii obţinute la studii, participări
la olimpiade, premii obţinute, cursuri importante urmate, aptitudini de lider, burse, asumarea de responsabilităţi, activităţi de vară în program
parţial etc.;
6. Preocupări multilaterale: să se menţioneze pasiunile activităţii civice, activităţile în organizaţiile profesionale, eventualele poziţii de lider;
nu se recomandă să se includă informaţii de natură religioasă, politică, sau de altă natură contraversată deoarece acestea ar putea deveni
criterii de discriminare;
7. Trăsăturile personale: nu este suficient să se caracterizeze prin adjectivele pozitive (motivat, organizat, creativ, lucrează independent)- ci
să se ilustreze fapte;
8. Pretenţiile salariale: să nu să se menţioneze pretenţii salariale;
9. Forma de prezentare: este recommandabil să se folosească maximum 2 pagini; redactarea trebuie să fie îngrijită, fără greşeli de
ortografie, de gramatică sau de punctuaţie, textul să fie corect încadrat în pagina dactilografică;
10. Stilul folosit: să fie scosdin relief obiectivul urmărit;
Disponibilitatea de a călători sau de a-şi strămuta domiciliul în interesul întreprinderii;
Feriţi-vă să ajungeţi la paradoxul să ştii totul despre nimic şi nimic din toate. Nu susţineţi că puteţi face orice şi că veţi accepta orice post;
Detaliaţi concret oferta d-stră şi nu ceea ce doriţi să obţineţi în viitor, ce puteţi învăţa sau parcurge (perfecţionarea limbilor străine în viitor,
încercarea de a lucra la compiuter ş.a.);
Nu confundaţi prezentarea cu cererea de serviciu. Ea trebuie să fie concisă, fără detalii nesemnificative (înălţime, greutate, număr de copii,
toate adresele la care aţi lucrat), în schimb menţionaţi clar modalitatea de a fi contactat. Exprimaţi-vă simplu şi direct. Trebuie avut în
vederefaptul că cel care face selecţia acordă în medie un minut pentru fiecare CV.
Tipuri de CV
Cele mai utilizate tipuri de CV sînt cele cronologice şi cele funcţionale.
CV cronologic este organizat pe etape, începând cu perioada actuală şi continuă în ordinea invers cronologică până la cele de început.
Persoanele cu experienţă mare de muncă nu vor trebui să menţioneze activitatea de început (cu excepţia cazului în care postul pentru care
candidează are strânsă legătură cu această activitate).
Acest tip de CV nu trebuie să conţină perioade neacoperite. CV cronologic nu este favorabil persoanelor cu multe schimbări de locuri
de muncă fiind interpretate negativ din punct de vedere al ataşamentului faţă de întreprindere. Persoanele din aceste categorii pot folosi, în
avantajul lor, CV funcţional.
CV funcţional se concentrează asupra realizărilor în sine, fără a ţine seama de cronologia lor. Folosirea lui este recomandată celor ce
urmăresc o schimbare în carieră, celor care nu au avut prea multe schimbări de locuri de muncă şi celor care au lucrat în cadrul aceleaşi
întreprinderi. Candidatul prezintă posturile deţinute după referinţa sa punând accentul pe realizările şi deprinderile însuşite.
Carina DULGHIERU

ORGANIZAŢIILE NONGUVERNAMENTALE- LUX SAU NECESITATE?

Necesităţile societăţii civile cresc cresc cu paşi atît de rapizi, încît autorităţile statale, implicate în procesul de reglementare a
diverselor aspecte ale vieţii civice, nu reuşeşte să mai facă faţă. De aceea, în cursa pentru atingerea multiplelor scopuri pe care şi le propune
populaţia unei ţări se implică şi numeroase ONG-uri sau asociaţii obşeşti. Rolul statului constă în a crea condiţii favorabile legislative,
financiare etc., pentru asigurarea autoorganizării din partea societăţii civile, ce ar permite să se utilizeze eficient iniţiativa cetăţenilor săi.
Potrivit operei „Pentru ce şi cum se creează Asociaţiile obşteşti”, termenul de ONG se referă la foarte multe organizaţii, unele din ele
sunt constituite în mod oficial, altele neoficial, ele caracterizîndu-se în primul rînd prin independenţă de Guvern şi obiective ce nu urmăresc
obţinerea de profit, ce nu ţin de comerţ, ci de relaţii umanitare şi de cooperare, străduidu-se să promoveze drepturile omului, să aline
suferinţele, să promoveze interesele celor aflaţi în nevoie, să protejeze mediul ambiant, să asigure serviciile sociale de bază etc. Aceste ONG-
uri ce includ asociaţii, societăţi, trusturi de caritate, corporaţii nonprofit, nu au drept obiectiv obţinerea profitului.
Potrivit Legii cu privire la asociaţiile obşteşti, asociaţia obştească este o organizaţie necomercială, independentă de autorităţile
publice, constituită benevol de cel puţin 2 persoane fizice şi/sau juridice (asociaţii obşeşti), asociate prin comunitate de interese în vederea
realizării, în condiţiile legii, a unor drepturi legitime. Sfera de activitate a ONG-urilor este destul de largă. De obicei, asociaţiile obşteşti se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea întru atingerea unor scopuri şi obiective expres stipulate în Statutul acestora. În Legea cu privire la
asociaţiile obşteşti sunt enumerate doar cîteva din scopurile constituirii ONG-urilor, cele mai des întîlnite, cum ar fi asociaţii pacifiste, de
apărare şi de promovare a drepturilor omului, asociaţii de femei, de veterani, de invalizi, de tineret şi de copii, societăţi ştiinţifice, tehnice,
ecologiste, cultural-educative, sportive, uniuni de creaţie, comunităţi naţional-culturale etc. Nu sunt considerate drept asociaţii obşteşti
partidele şi alte organizaţii social-politice, sindicatele, asociaţiile de patronat, organizaţiile religioase, organizaţiile create de autorităţile
publice, organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii, modul de constituire şi funcţionare al căror este prevăzut de legi speciale.
Experţii în materie consideră că legislaţia Republicii Moldova cu privire la ONG-uri (la sectorul necomercial în general) poate fi
considerată una din cea mai progresistă în regiune. În 2003, în Republica Moldova erau înregistrate oficial în jurul a 2500 de ONG-uri de
diverse profiluri. Cu toate acestea, practica ne demonstrează că numărul de ONG-uri care de facto activează este relativ mic- 10-15%. Acest
lucru se întîmplă, de obicei, din cauza că organizaţiile nonprofit care îşi încetează existenţa, nu raportează această stare, fapt pentru care nu
sunt radiate de către Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei. De obicei, cele mai multe ONG-uri îşi au sediul în regiunea
urbană, în special în municipiul Chişinău. Acest fapt se datorează dezvoltării sectorului privat, prezenţei bazei materiale, a finanţelor etc.
Cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor sunt: domeniul binefacerii, domeniul ecologic, apărarea drepturilor omului,
protecţia socială a păturilor vulnerabile ale populaţiei, cultura şi arta, domeniul învăţămîntului, medicina, ştiinţa etc. În centrul atenţiei
acestor domenii, cel mai popular în activitatea ONG-urilor se află omul.1
Conform datelor unui sondaj, la întrebarea „Cunoaşteţi ceva despre activitatea organizaţiilor neguvernamentale?” 50,5% din cele 731
persoane chestionate au răspuns că nu cunosc sau nu ştiu ce să răspundă. Se observă că informaţia din mediul rural este mai puţin informată
decît populaţia din oraşe. Circa 40% din respondenţi au răspuns că ONG-urile nu joacă un rol esenţial sau că nu joacă nici un rol în cadrul
societăţii. Făcînd o comparaţie cu situaţia din 1997 se observă că pe parcursul a 5 ani a avut loc o schimbare a opiniei publice privitor la rolul
ONG-urilor în societate- în 1997 numai 16,8% din persoanele chestionate erau de părerea că ONG-urile nu joacă nici un rol în societate.
Totodată, cele mai cunoscute domenii de activitate a ONG-urilor s-au dovedit a fi: ecologia- 66%, binefacerea, protecţia socială a păturilor
vulnerabile- 59%, apărarea drepturilor omului- 50%, învăţămîntul şi pacificarea- 47%, cultura şi arta- 44%, protecţia moştenirii culturale şi
istorice- 34%, medicina- 31%.2
Nu se admite constituirea şi desfăşurarea activităţii asociaţiilor obşteşti care îşi propun drept scop sau îşi aleg drept mod de
acţiune, schimbarea prin violenţă a regimului constituţional, subminarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, propaganda războiului,
violenţei şi a cruzimii, aţîţarea urii sociale, rasiale, naţionale sau religioase. Se interzice constituirea asociaţiilor obşteşti paramilitare şi a
formaţiunilor armate, sau a celor asociaţii care atentează la drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, la sănătatea oamenilor şi la
morala publică.
Ce avantaje ai dacă lucrezi într-un ONG?
1. Ai idei, îţi doreşti foarte mult să-ţi pui în practică proiecte la care poate te-ai gândit ani la rând. În acest caz, implică-te în activităţile
unui ONG. Aici îţi vei face mulţi prieteni şi, de asemenea, vei câştiga experienţă în funcţie de activităţile pe care acesta le desfăşoară.
2. Organizaţiile nonguvernamentale oferă un cadru unde vei învăţa multe lucruri şi unde, cu timpul, îţi vei schimba mentalitatea.
Satisfacţia pe care o poţi avea, de exemplu, atunci când salvezi pe cineva de la moarte te face să uiţi că... nu eşti recompensat cu o
sumă de bani.
3. Cei care ies de pe băncile unui liceu sau ale unei facultăţi întâmpină dificultăţi când vine vorba de angajare. Activităţile extraşcolare
pe care le desfăşoară, în cadrul unor ONG-uri, unii elevi sau studenţi vor apărea în CV-ul lor, ceea ce le sporeşte şansele de a-şi găsi
un loc de muncă.
4. În proiectele pe care le desfăşoară, ONG-urile încurajează schimbul de experienţă atât nivel local, naţional, cât şi internaţional. Te vei
"lovi” de diferite mentalităţi, moduri de viaţă, din care cu siguranţă vei avea ce să înveţi.
__________________
1 Teodor Cîrnaţ “Protecţia juridică a drepturilor omului”
2 Ibidem
8

SPORT

S-ar putea mult de discutat referitor la esenţa
sportului în viaţa noastră. Un lucru însă este necontestabil-
sportul şi modul sănătos de viaţă merg mînă-n mînă şi anume
activităţilor sportive le datorăm fericirea de a avea o sănătate
pe tot parcursul vieţii şi „o tinereţe veşnică”.
Comuna Ciorescu (şi nu doar ea, ci şi întreaga
Moldovă) s-ar putea mîndri de tinerii sportivi, care fac parte
din echipa naţională de rugby. Mai multe detalii aflăm de la
antrenorul Ion Cebotari şi membrii echipei.
- Dnule Cebotari, povestiţi-ne cîte ceva din istoria
echipei: cînd s-a constituit, cine a jucat în ea, de ce
victorii vă puteţi mîndri.
- Echipa noastră a fost fondată în septembrie 1998. În
componenţa iniţială eram 24 de jucători,în calitate de
antrenor l-am avut pe dirigintele Gheorghe Zolotoriov. În
primele jocuri din toamna anului 1998 nu am obţinut succese chiar atît de strălucite, însă la jocul din 29 aprilie 1999 am devenit campionii
Moldovei între echipele din clasa a 5-a. Cînd eram în clasa a 6-a, dnul antrenor ne-a părăsit şi am început să ne descurcăm mai greu, dar
totuşi participam la competiţii şi mereu eram calificaţi pe locul 1 sau 2. E din motiv ca dnul Zolotoriov ne-a pus o bază foarte trainică şi a
făcut să fim o echipă unită. Cînd eram în cl. a 9-a, am nimerit cu echipa din Ciorescu în World Cup 2003, eu fiind căpitanul echipei. Din cl. a
8-a am fost convocaţi la Naţională, unde şi am jucat pînă în cl. a 11-a. Apoi am fost accidentat şi nu am mai putut juca, îmi rămăsese doar să
antrenez. Antrenez de 9 ani, iar cu 5 ani în urmă am primit diploma de cel mai tînăr antrenor. Unii băieţi pe care îi antrenez au participat la
campionatul Europei de U18 în aprilie 2008. Cu 13 jucători din echipa din Ciorescu, ce făceau parte la naţionala Moldovei, am participat în
2007-2008 în campionatul României. De asemenea, 6 jucători din echipa din Ciorescu au participat în septembrie 2007 la campionatul de la
Londra U14. În 2008 am devenit antrenor secund la naţionala Moldovei de 20 de ani, am participat cu Igor Ciornîi din Ciorescu în Slovenia
şi am luat locul 1. În 2009 nou am fost numit din nou antrenor secund la naţionala de 20 de ani cu care am participat la campionatul din
Ungaria în august si am luat locul 1. Acasa s-a discutat semi- finalul şi finalul la care am luat locul 2. În 2009 din Ciorescu au participat la
U18 în Franţa Breazu Alexandru, Nichifor Oleg şi Beţişor Roman. În 2008 au fost convocaţi în Italia Berbec Radu,Ciornîi Igor, Breazu
Alexandru, Nichifor Veaceslav, Stăvilă Ion, Vidraşcu Alexandru, Ochişor Andrei, Finciuc Artur. În 2010 au fost convocaţi la naţionala de
U18 Cernelea Andrei şi Nichifor Oleg, care au şi jucat la campionatul european. În 2009 şi 2010 Breazu Alexandru este convocat la
naţionala de seniori de Rugby 15 la campionatul Europei şi este cel mai tînăr jucător la naţionala de seniori pe post de uvertură. Ochişor
Andrei a fost convocat la Rugby7 la campionatul Europei în 2009 şi 2010, la care a şi a participat. În 2009 Ochişor Andrei, Breazu
Alexandru, Vidraşcu Alexandru au participat la campionatul Europei, ce s-a desfăşurat în Ungaria, la care am luat locul 2. În 2007 în Anglia
am plecat cu Cernelea Andrei, Ştefan Martin, Troia Gheorghe, Cojocari , Iaţco Nicu, Caziuc Mihai, Cataraga Victor. Jucătorii cu care mă
mîndresc şi acuma sunt Cernelea Andrei şi Ştefan Martin. De asemenea, vreau să aduc sincere mulţumiri pentru SRL „Sigara” şi SRL „Asu-
Trans”, care ne-au ajutat şi ne-au susţinut financiar.
- Ce le-aţi sugera tinerilor din ziua de azi?
- Tinerilor le-aş sugera să facă sport cît mai mult, în special Rugby, din motiv ca aici e o perspectiva mare, mai ales că în 2009 Rugby a
devenit proba olimpică. Sportul la noi confruntă cu problema finanţării, dar eu cred că noi, ca sportivi şi antrenori, nu trebuie să umblăm cu
cerşitul, dar trebuie să ne dăruim de sine. Căci dacă vom avea rezultate, vom fi şi finanţaţi. Nu trebuie tineri să se uite acum la bani, că ne
aruncăm la bani şi pierdem ceea ce ne dă plăcere. Cu timpul vor veni şi banii, dar numele trebuie să-l facem noi singuri şi să merităm asta, ca
cineva să ne citească pe urmă numele şi să se mîndrească.
- Ce reprezintă sportul pentru tine?
Andrei Cernelea (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): sportul este o parte din viaţa mea. Semnifică un mijloc de a-ţi face prieteni noi.
Sportul ajută la la perfecţionarea calităţilor. Sportul pentru mine semnifică performanţe care se fac de-a lungul anilor de antrenamente
intensive. Înseamnă o tărie de caracter care trebuie să o ai, şi anume de a-ţi sacrifica timpul liber pentru a face performanţe.
Beţişor Roman (jucător în echipa de rugby, Ciorescu): Un mod de viaţă sănătos. Le-aş sugera tinerilor să umble mai rar seara prin bar, să
practice sportul, măcar din cînd în cînd. Aici se include orice tip de sport, nu doar rugby. Cu toate că sunt mai multe probleme cu care se
confruntă echipa de rugby- lipsa finanţatorilor, atîrnarea proastă a unora faţă de sport. În primul rînd ar trebui să fie un stadion, să fie
echipament necesar. Totuşi tinerilor le-aş sugera să fie în mişcare, căci se cunoaşte că zilnic omul trebuie să facă cel puţin 30 minute de
exerciţii fizice, pentru ca să fie sănătos. Practic rugby de 2 ani. Nu doresc să-mi fac din sport o carieră, o fac pentru sănătate şi ca să mă
menţin în formă.

Dansul – o artă a dăruirii

Unul dintre colectivele artistice de la Liceul Teoretic
“Universum”, c.Sărată Galbenă, r.Hîncești , condus de către dna
Eugenia Mîțu este ansamblul de dans modern “Ritmuri Vesele”, format
în anul 2002. Cei care vin în ansamblu sunt înscrişi conform vârstei în
trei categorii: juvenili (7-9 ani), juniori (10-14 ani) şi tinerii (14-25
ani).Inspiraţi, dânşii au pornit-o mai întâi cu hip-hop, apoi cu dans-
show, după care au ajuns la compoziţia intitulată “Bujorul”, care de
fapt e un dans cu caracter etno-folk. Colectivul– model impresionează
mereu publicul liceului, dar şi pe cel al republicii întregi, evoluând la
diverse manifestări şi aducând în scenă rezolvări artistice inedite.
Recent acesta a prezentat o compoziţie în cadrul sărbătorii “Toamna
de aur”din cadrul liceului.Ansamblul s-a înscris reuşit printre
participanţii activi la Festivalul de dans modern ”Codreanca” (ediţia
2007) şi la concursul “Caleidoscop coregrafic” (ediţiile 2005 şi 2008).
De la concursul organizat în oraşul Bălți ansamblul a revenit acasă cu
medalii de aur, argint şi bronz. În 2010, micii interpreţi au câştigat
Cupa de Aur la Concursul Internaţional ‘’Pe lângă calea ferată ‘’. ”Pasiunea pentru dans o port în suflet de mică, iar dragostea pentru frumos
şi copii îmi dă mereu puteri să înfrunt greutățile vieţii. Dansul este arta dăruirii şi a muncii din plăcere” spune doamna Eugenia Mîțu.
Olesea TUȘINSCHI

Etapele de realizare a unui machiaj natural

Machiajul natural sau nud pare foarte uşor de realizat la prima vedere, însă faptul că nu exagerezi cu
produsele cosmetice nu înseamnă că trebuie să acorzi mai puţină atenţie acestui tip de machiaj.
Dimpotrivă, pentru a obţine un look reuşit, este nevoie de îndemânare şi cunoaşterea câtorva pași simpli
pentru obţinerea unor rezultate optime.
Un machiaj natural este foarte discret şi poate fi purtat în multe situaţii.
După cum îi spune şi denumirea, machiajul natural îţi pune în evidenţă trăsăturile feţei, fără să-ţi încarce
tenul cu fond de ten şi fard de pleoape.
Foloseşte nuanţe pastelate, cât mai deschise, pentru a accentua ochii, buzele şi pomeţii.
Reguli pentru un machiaj natural reuşit
1. Acoperă imperfecţiunile
Pentru a masca micile imperfecţiuni de pe faţă, foloseşte un concealer de calitate, pentru zona ochilor, şi un
fond de ten într-o nuanţă apropiată de cea reală. Nu este indicat să foloseşti un strat gros de fond de ten,
întrucât vei da impresia de artificial.
2.Foloseşte mascara, nu şi creion dermatograf
Pentru a-ţi accentua privirea, este indicat să foloseşti mascara maro, dacă ai tenul deschis la culoare, sau mascara neagră dacă ai tenul
măsliniu. Atunci când aplici mascara, încearcă să nu încarci prea mult genele. Un singur strat este
suficient pentru a-ţi înfrumuseţa privirea.
Dacă, totuşi, îţi este foarte greu să renunţi la creionul dermatograf, poţi opta pentru un creion maro.
Acesta se aplică printre gene şi nu imediat deasupra lor.
3. Aplică un strat subţire de pudră
Pentru a fixa machiajul feței, este recomandat să foloseşti o pudră matifianta în zona T (frunte, nas şi
bărbie), care absoarbe eventualul exces de sebum. Makeup artiştii susţin că nu este indicat să aplici
pudră pe toată faţa. Un look natural presupune şi puţin luciu în obraji.
4. Alege un fard de pleoape în nuanţe nude
Cele mai potrivite farduri de pleoape pentru machiajul natural sunt în nuanţe nude – bej, maro deschis,
şampanie, roz foarte pal etc. Acestea se aplică într-un singur strat, până în pliul ochiului.
Dacă ai ochii verzi, cele mai potrivite culori sunt verdele, auriul, movul şi cărămiziul. Ochii albaştri
sunt puşi în valoare cu ajutorul fardurilor gri, argintii şi roz, în timp ce pentru ochii căprui poţi folosi
auriu, mov, maro şi gri.
5. Păstrează buzele în nuanţe nude
Pentru a completa lookul natural, foloseşte un ruj în nuanţe nude, un balsam sau doar un simplu luciu de buze. Nu folosi contur pentru buze,
pentru a nu strica lookul. Stiliştii recomandă să aplici rujul cu ajutorul degetului inelar. În acest fel, te asiguri că nu îţi încarci buzele cu prea
mult produs.
6. Foloseşte un blush cremos
Blush-ul cremos se poate găsi sub formă de baton, spumă delicată sau cremă uşoară. Este recomandată folosirea lui pentru machiajele
naturale, deoarece îţi conferă un look proaspăt şi nu îţi încarca tenul.
Natalia DULGHIERU

AI NOȘTRI TINERI PESTE PRUT

Daniela Bețișor, originară din Republica Moldova, deja pentru al doilea an se află în România, unde își urmează studiile la
Facultatea din Petroșani, Facultatea Științe Economice. În această vară Daniela a avut ocazia să facă practica de studiu în Spania,
Malaga, beneficiind de o bursă oferită de Erasmus. Am vorbit cu Daniela pentru a afla mai multe despre experiența ei de peste
hotare.
De ce ai ales România?
Am ales România din mai multe motive. Deci, în primul rând, diploma e recunoscută în Europa, sunt mai multe priorităţi pentru studenți.
Noi, basarabenii, suntem la buget, plus că avem şi bursă, sistemul de învăţământ e diferit
de Republica Moldova. Îmi place mult mai mult aici în România şi nu regret că am ales să
vin aici să îmi fac studiile.
Povesteşte-mi un pic despre activităţile extracurriculare pe care le au studenţii din
România.
Sunt multe departamente culturale, asociaţii, unde studenţii pot să-și manifeste capacităţile
şi să îşi petreacă timpul liber în aşa fel ca să nu treacă fără rost. Trebuie doar să îşi
dorească asta. Astfel pot să participe la manifestațiile științifice studenţeşti numite
Simpozioane ce au loc în fiece an. Participă nu doar studenţii din Petroşani, dar sunt
invitaţi studenţii din toate oraşele universitare din România. Are loc implicarea studenților
în competiţiile sportive pe plan local, dar şi naţional.
Daniela Bețișor în munții Parîng
Ce oportunităţi se deschid în fața studenţilor români?
Oportunități au și studenții basarabeni, și cei români. De altfel, cei din Basarabia sunt sprijiniți mai mult de profesori, deoarece ne dăm
străduința de a învăța, de a cunoaște mai multe.
Am înţeles că recent te-ai întors din Spania, unde ai beneficiat de un program de practică. Poţi să ne spui mai multe despre această
experienţă?
Sunt nespus de fericită că am avut ocazia să am o experienţă unică de până acum din viaţa mea datorită Echipei Centrului de Programe LLP
ERASMUS. Am beneficiat de o bursă de practică în Malaga, Spania.
Am începu practica mea la Compania Ekip Europa alături de coordonatoare mea Susana Vankova, care monotoriza studenţii ce îşi făceau
practica în Spania. Pentru mine a fost o experiență de neuitat. Am cunoscut cultura Spaniei, am cunoscut studenți din peste 5 ţări, am învăţat
cum să monotorizez şi să coordonez un grup de persoane, pregătirea documentelor pentru
studenţi, corespondenţa oficială cu alte companii.
Am avut o vară impresionantă,cu multe amintiri ce nu se pot uita.
Crezi că o experienţă în străinătate ar putea să înveţe tinerii lucruri noi?
Cu siguranţă că ai ceva de învăţat când pleci în străinătate. În primul rând, experiența ce o
capeţi e unică, întâlneşti persoane noi ce pot să te înveţe multe lucruri ce nu ai mai avut
ocazia să le cunoşti, datorită unde ai ajuns, reușești să fii mult mai sigur pe tine şi să
munceşti mai mult pentru a-ţi atinge scopurile dorite.
Cum te-a ajutat pe tine practică pe care ai făcut-o în Spania?
Experienţa mea, după cum am mai spus, a fost ceva unic de până cum. E un început frumos
pentru mine, pentru viaţa mea profesională. Am muncit mult pentru încrederea managerului
meu, sunt nespus de fericită că am putut să beneficiez de această bursă. Am avut şi o
propunere de a mă întoarce în Malaga la compania unde mi-am făcut stagiu de practică.
Optezi pentru o reîntoarcere în Moldova?
În Moldova cu siguranţă că o să mă întorc. Cum să nu, e ţara mea, acolo sunt părinţii,
prietenii, persoanele dragi mie, dar nu în timpul apropiat. Trebuie să urmez masterul, să
acumulez ceva experiență pentru a mă întoarce şi a face o mică schimbare ...
Daniela Bețișor, Malaga, Festivalul Feeria
5

Părinți - cît o să mai bateți în copiii voștri ?

Pentru că au trecut fiori prin mine cînd am citit niște date statistice despre violență am decis să realizez un sondaj cu cîțiva prieteni
de-ai mei iar printre ei și o tînără mămică ,toți din raionul Șoldănești. Nu-mi pot imagina cum ar fi posibil ca 61,2 % din părinți să
strige la proprii lor copii. În acest context 52,4 % din părinți amenință cu bătaia sau cu alte pedepse fizice proprii copii iar 39,6 % își
bat odraslele. Cît de des părinții strigă la tine și din care cauze? Ai primit bătaie de la părinți?Cînd o să devii tătic/mămică o să
aplici violența asupra copiilor ? Ești de acord cu părinții care spun că își bat copii pentru că au fost și ei,la rîndul lor , pălmuiți de
părinții lor? Am adresat aceste întrebări unor prieteni, toți din Șoldănești, cărora le mulțumesc mult pentru implicare. Iată cîteva
repere din discuția noastă.
Ion Banari:
-Cresc și încep să conştientizez adevarata valoare a comunicării dintre părinți și copii. Eu învăţ să mă comport cu părinții mei aşa cum vreau
ca și copiii mei să se comporte cu mine cînd voi devein tătic. De mic copil am primit și eu cîte o mică chelfăneală, aceasta pentru că capriciile
mele copilăreşti întreceau măsura posibilului. Am să-i educ pe copiii mei la fel cum am fost educat şi eu. Vreau să cresc nişte copii fericiţi,
energici și campioni adevaraţi . Nu sunt de acord cu fraza din biblie care vorbeste despre faptul că:„educaţie reuşită fără vărguţă nu se
primeşte”. Părinţii sunt primele persoane model vorba lui Creangă : „Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi
de la dânsa am învăţat”. Multe preluăm de la părinţi însă alegerea totuși o facem noi. A trage cîte o palmă copiilor e alegerea fiecarui părinte.
Vrau să spun părinților că misiunea lor nu e să insufle frica în copilul său ci să capete respectul și sincera dragoste.
Sergiu Strătilă:
-Rareori sunt certat de părinți, și dacă se întîmplă e doar din
neascultare. De bătaie ,nici nu țin minte, poate că la mine a durat o
perioda de educație intensă pînă la sfîrșitul claselor primare,dar
nimic critic ,doar in scop educativ. Cred că copiii sunt bătuți cu
scopul de a nu fi răsfățați ,însă nu trebuie în exces căci aceasta
dezvoltă în ei agresivitatea ,cînd voi deveni tătic îmi voi educa copiii
cît mai corect, astfel, în familie va domni mereu pacea și vom fi o
familie fericită. Cred că un copil merită mai multă atenție din partea
părinților decît aplicarea forței pe care au primit-o de la părinții lor.
Aș recomanda părinților să nu cultive-n copii frică ,ci omenie.
Sergiu Strătilă
Virgiliu Mîndru:
-Creșterea și educația unui copil este o artă.Cred că părinţii mei posedă această măiestrie. Sunt mîndru de familia mea şi în viitor voi avea de
unde să iau exemple.Violenţa niciodată nu a fost o metodă de educaţie. M-am convins că puterea cuvîntului,de multe ori este mai benefică
decît bătaia.Nu pot înţelege părinţii care aplică violenţa cu scopul de-ași educa odraslele. În aşa mod copiii cresc duri şi luînd exemplu de la
tatăl sau mama lor vor aplica violenţa şi asupra copiilor lor,acest fenomin fiind o mare problemă în Republica Moldova. Ca orişicare artă
educaţia este suavă,trebuie cu acurateţe de mînuit,trebuie să învățăm a lupta cu cuvintele ,nu cu pumnii,trebuie să ajungem la inima copilului
nu să-i facem traume fizice.În aşa mod vom avea o societate bine educată.
Natalia Rotari:
-Copii sunt copii, fac pozne, trec cu urechea unele lucruri pe care noi maturii le considerăm a fi serioase. Sunt tînără mămică și recunosc că
strig şi eu la micuţii mei, rar, dar o fac. Cauzele sunt diverse, nu ascultă, sunt neatenţi la ceia ce li se cere. Dar nu a fost odată să nu-mi pară
rău mai apoi de faptul că am ridicat vocea la cele mai scumpe fiinţe din viaţa mea. Îmi amintesc foarte bine toate trăsnaiele pe care le făceam
în copilărie dar şi pedepsele ce îmi erau aplicate de către părinţi. Cel mai des mă pedepsea mama, până când am ajuns să fim de-o statură.
Dar, pe bune le-am meritat. Vreau să spun că nu sunt adepta violenţei ca metodă de educaţie, dar uneori e necesară. Vorbesc după exemplul
meu, le mulţumesc părinţilor că m-au educat şi acum sunt mulţumită de mine. Ei bine, nu sunt de acord cu afirmaţia că „dacă m-au bătut
părinţii pe mine, trebuie să aplic asta şi în cazul copiilor mei”. Cel puţin eu nu mă ghidez de acest „mottou”. Sunt de părere că doar discuţia
poate fi cheia succesului pentru o educaţie democtratică. Să ne învăţăm a asculta copii, a-i înţelege şi să stăruim asupra faptului să fim şi noi
înţeleşi, doar aşa vom izbuti.
Andrei BORDIAN

Arta cafelei s-a născut în Moldova

Formele misterioase pe care le ia zațul de cafea a fascinat omenirea de la descoperirea cafelei. Dana Maxim și Cătălina Bucos,
eleve la Colegiul de Arte Plastice “Alexandru Plămădeală” din Chișinău, petrec ore în șir deasupra urmelor lăsate de zațul de cafea în
cănile lor. Ele nu deslușesc mesajele tainice ale viitorului, dar, creează picturi chiar în interiorul cănii cu ajutorul zațului de cafea.
Descoperă și tu această artă deosebită și pe autoarele lor.
Ideea picturilor cu zaț de cafea vă aparține sau e inspirată de cineva?
Cătălina: Este o artă inedită care ne aparține nouă. Mulți desenează în cafea, însă, nimeni nu o face în zaț de cafea.
Care este geneza acestei arte originale și inedite?
Dana: Eram împreună... ca de obicei (rîde).
Cătălina: Am vrut să facem poze în timp ce bem cafea și întîmplător am fost atrase de zațul de cafea. Ideea picturilor cu zaț de cafea ne-a
venit spontan și am început să desenăm. Ne-a răpit ceva timp, vreo 2 ore, dar am rămas mulțumite de rezultat.
Cît timp a trecut de cînd ați creat prima voastră pictură în zaț de cafea?
Cătălina: Ideea noastră a prins viață în vara anului trecut, deci acum un an și trei luni în urmă.
Arta voastră solicită efort, răbdare și mult timp. Cine dintre voi execută mai rapid picturile în zaț de cafea?
Dana: Nu ne-am cronometrat niciodată și nici nu le executăm concomitent ca să putem compara. Depinde mult de complexitatea desenului,
calitatea cafelei, de prezența sau lipsa muzei și ora la care le executăm. Totuși, presupun că le realizăm cam în același interval de timp.
Realizați picturile pentru plăcerea personală sau urmăriți un alt scop? Să le comercializați, spre exemplu, v-ați propus?
Cătălina: Desigur că pentru pasiunea personală. Noi considerăm că arta nu are nevoie și nici nu trebuie comercializată. Dacă ar fi să primim
ceva în schimb... atunci numai cafea, care să ne inspire să creăm mai departe și să ne ofere materialele necesare, adică zațul de cafea.
Care este reacția celor din jur, prieteni și necunoscuți, cînd află cu ce vă ocupați?
Cătălina: În stradă nu suntem asaltate de fani dornici de a le oferi autografele noastre (rîde!). Atunci cînd ne descoperă pasiunea oamenii
manifestă curiozitate și noi le povestim despre cafea, despre arta noastră...
Dana: ... și ei ne invită la o cafea!
Voi sunteți eleve la Colegiul de Arte Plastice și aveți cunoștințe temeinice în acest domeniu. Ar reuși să realizeze picturi în zaț de
cafea o persoană care, să zicem, nu s-a bucurat de note strălucite la orele de desen?
Cătălina: Ar reuși cu siguranță. Poate pentru început desenele ar arăta un pic caraghios, dar dacă persoana în cauză într-adevăr iubește
această artă și îi place s-o materializeze, îi va reuși neapărat.
Practicînd arta voastră inedită nu ați pustiit bucătăria de căni?
Cătălina: La început am făcut o "movilă" de căni. Peste ceva timp am fost nevoite să renunțăm la unele dintre picturile noastre și le-am
sacrificat apei și detergentului de vase. Am cumpărat, apoi, căni care ar arăta mai deosebit, exclusiv pentru desenele în zaț de cafea.
Timp de un an ați ajuns să cunoașteți bine secretele zațului de cafea. Ați încercat să ghiciți?
Dana: Sigur, de fiecare dată.
Ce secrete v-a dezvăluit viitorul?
Dana: Viitorul ne-a șoptit că doar munca îți aduce succesul.
Cătălina: Arta zațului de cafea m-a învățat că viitorul nu este un scenariu care nu se supune modificărilor. Prin fantezie, talent și muncă îl
putem modela după propriile dorințe.
Vă mulțumesc pentru dezvăluirile voastre. Sunteți două tinere creative, pozitive și pline de viață. Mi-a făcut o deosebită plăcere să vă
descopăr arta și nemijlocit pe voi. Vă doresc mult succes în continuare, deși ați demonstrat că nu aveți nevoie de noroc, de vreme ce
aveți TALENT.
Cristina Voroneanu

BASARABIA- PĂMÎNT ROMÂNESC

O simplă ştire jurnalistică ar fi prea puţin relevantă, oricât de corectă şi imparţială ar fi ea
redactată. Oricâte standarde jurnalistice ar respecta. Pentru că despre evenimentul de duminică 20
octombrie, Marşul pentru Unire de la Bucureşti- aşa cum a fost el denumit în presă- se poate relata
în orice fel, dar nu pot fi evitate sentimentele, emoţiile.
Și cum să nu devii emotiv atunci când vezi aproximativ 10000 de români, de pe ambele maluri ale
Prutului adunaţi în Piaţa Victoriei, mărşăluind spre Palatul Parlamentului din Bucureşti, acolo unde
au desfăşurat un imens drapel tricolor, creeat la Chişinău, măsurând 1000 de m pătraţi, pe care acei
tineri l-au transportat,numai ei ştiu cum, până în centrul Bucureştiului. Tineri veniţi de prin toată
Basarabia şi care s-au întâlnit aici cu alţi basarabeni, elevi, studenţi, sau oameni care în România
şi-au găsit un rost în viaţa, pentru care România reprezintă acasă.
Pentru românii de peste apa Prutului nimic nu a contat, nici drumul lung, nici timpul pierdut pentru nişte formalităţi birocratice şi costisitoare
care să-ţi acorde dreptul la viză şi care să-ţi permită dreptul de a intra în ţara strămoşilor tăi.
Din Iaşi, Bacău, Galaţi, Constanța, Cluj, Bucureşti, Petroşani, chiar şi din Harghita sau Covașna, tinerii români au venit, adunaţi la îndemnul
Platformei Civice-Acțiunea 2012, a mai multor ONG-uri de aici sau de la Chişinău,cei care au organizat acest miting acum la Bucureşti după
ce anul trecut o acţiune asemănătoare a fost organizată la Chişinău cam în aceiaşi perioadă.
Dar pentru că suntem în secolul comunicării rapide, mobilizarea s-a făcut şi prin intermediul reţelelor de socializare, facebook, twiter, sau
prin sms-uri, dar şi printr-o ingenioasă şi neconformistă campanie de informare. Peste tot, lipit pe copacii din parcuri, scris cu graffiti pe
clădiri, blocuri, capete de poduri, pe stradă cu cretă, absolut oriunde, în orice oraş sau orăşel din România, acelaşi logo, cu acelaşi font, cu
acelaşi mesaj: BASARABIA e ROMÂNIA!
Că Basarabia e România ştiu acum şi copii de grădiniţă, care au văzut mesajele peste tot împânzite, ştiau şi bătrânii bunici care îşi aduc
aminte de România cea Mare şi frumoasă din tinereţea lor, pentru care mulţi dintre ei au murit, au suferit.
Cum să nu te năpădească sentimentele când îi vezi pe ei, pe aceşti tineri, la fel de frumoşi, la fel de entuziaşti, la fel de români, indiferent de
pe care mal al Prutului au venit la Bucureşti, nu pentru a manifesta, nu pentru a protesta, ci pentru a îşi susţine idealul „aceeaşi țară, aceeaşi
Românie”.
"Reprezentăm în stradă vocea majorităţii românilor care îşi doresc ca Basarabia să fie prioritate naţională.Vin să o demonstreze atât cele
117000 de semnături colectate din toate judeţele ţării pentru o lege menită să aducă Basarabia mai aproape de casă, cât şi cele mai recente
cercetări sociologice ale căror rezultat plasează Unirea printre subiectele de maxim interes pentru români " a declarat Cristian David, co-
președinte al Platformei Civice Acţiune 2012.
Iar Valentin Roman, preşedintele Asociaţiei „Vatra Daciei” a spus: " Azi nu suntem nici moldoveni, nici ardeleni şi nici munteni, azi suntem
toţi români ,fii ai aceluiași pământ şi a aceleeaşi Țară Mamă, plămădiţi în mii de ani de istorie cunoscută. Ne uneşte acelaşi cuget în simţire şi
asta spune totul”.
Basarabia e România, asta o ştim cu toţi, e aşa de când lumea, de când Sfinxul şi Prutul erau copii, de când Carpaţii abia se născuseră,
suntem aici de când vremea nu era încă vreme, iar istoria făcută de cei care trasează graniţe cu creionul peste hărţi, de cei care țes sârmă
ghimpată peste visele şi iubirile noastre nu pot opri inevitabilul. Într-o zi,mai devreme sau mai târziu fraţii vor fi iarăşi fraţi!
Florin Batîncu

Atunci când nu mai avem nimic, ne rămân doar cărțile

La început cărțile sunt idei. Idei fără de care scriitorul n-ar mai fi scriitor. Mai târziu cărțile devin prieteni. Prieteni care ne fac viața
mai frumoasă.
Am fost întrebată de ce citesc cărţi. Gândindu-mă la un răspuns, mi-am dat seama că citesc cărți fără nici un motiv. Să citesc cărți este
starea mea naturală. Adorm printre cărți și îmi petrec ziua răsfoindu-le. Iar cine a zis că era cărţilor tipărite a apus demult, a greşit amarnic.
“Vreau să am o bibliotecă proprie” se află demult pe lista mea de vise. Am citit prima carte la lumina lumânării, pe când aveam 5 ani.
Aventurile lui Pinochio de Carlo Colodi. Îmi amintesc că părinții erau foarte mirați de înverșunarea mea de a termina cartea chiar dacă pe
vremea aia curentul electric era întrerupt în fiecare seară (vă mai amintiţi de ’95-’96?). Astăzi citesc romane, biografii și cărți de specialitate.
Doar uneori mai deschid “Plumbul” lui Bacovia și pătrund în lumea veche a mea.
Lumea veche...lumea nouă. În ambele persistă cărțile, doar mirosul e diferit. Mirosul de carte veche din podul bunicii versus mirosul
de carte nouă din librăria de la colț. În lumea veche adormeam pe podea, înconjurată de cărți, în lumea nouă adorm doar într-un colț al
patului pentru că în celălalt colț se odihnesc mâinile scriitorilor.
Îmi plac târgurile de cărți şi să cutreier anticariatele în căutarea a ceva încă nedescoperit. Îmi place să o ascult pe doamna de la masa
din stânga cum îmi recomandă un roman de dragoste, bestseller al anului 2006 în Turcia. Îmi place să-l privesc pe domnul din dreapta cum
caută printre cărțile din cutia de reduceri iar câțiva tineri cu barbă râd la vederea unei imagini dintr-un studiu despre artele plastice. Îmi place
să-l redescopăr pe Coelho, să simt alături de personajele lui London, să aflu intrigi din rândurile scriitoarei Jane Austin. Îmi plac visele
vegetale ale Magdei Isanos și melcii lui Ion Barbu. Mă încântă Simone de Beauvoir și citesc cu plăcere filosofiile lui Freud sau Focault.
Citesc cărți pentru că asta e starea mea naturală.
Mă întorceam într-o seară de la un festival de chitară organizat în Biblioteca Națională a României. La 200 de metri de bibliotecă,
chiar în părculețul de pe malul râului Dâmbovița, dormeau, înfășurați în niște pături, pe pământul gol și rece, trei oameni fără adăpost. Unul
dintre ei avea o carte în mână. Citea.
Prietena de lângă mine a spus: „Atunci când nu mai avem nimic, ne rămân doar cărțile”.
Victoria VECHIU

duminică, 15 decembrie 2013

Unicul Festival de Film amatoricesc din țară a dat startul aplicării la concurs!

Nu este un Festival profesionist, ci unul la care poate participa oricine, indiferent de vârstă. Festivalul de Film „AMATORUL” a fost
creat ca să spargă tiparele.
Lansat în 2010, ”AMATORUL” oferă tuturor pasionaților de imagini video o platformă gratuită de lansare a filmelor în spațiul
public.
Tot ce trebuie să faci e să pui mâna pe telefonul mobil cu camera video, să suprinzi ceea ce-ți pare interesant, să te înscrii în concurs
și.. pregătește-ți papionul pentru proiecția finală!
”Mergem cu pași hotărâți în întâmpinarea celor ce-și țin filmulețele la sertar. Anume ceea ce consideră ei ca fiind o încercare
stângace, ar putea fi ceea ce vrem să vedem pe ecran. Știați că la Ediția a II-a, o fetiță de doar 7 ani a plecat acasă cu trofeul Festivalului?”
– Anastasia Cucuruz, coordonator
”Este un festival care poate substitui o primă etapă pentru un cineast, chiar și pentru unul care a făcut studii în domeniu. Calitatea
producțiilor cinematografice locale nu poate crește peste noapte. Tinerii cineaști au o ocazie foarte bună să-și testeze lucrările pe marile
ecran în prezența unui public. Ăsta este cel mai mare atu al acestui festival” - Victor Ciobanu, cineast
Regula principală de care trebuie să ții cont – NU există reguli!
Cele patru categorii competiționale vin să
acopere toată gama de tematici ce pot fi abordate:
Film de un minut / Spot social, Film Civic, Reportaj
TV, Film fără categorie.
Amatorii de film se pot înscrie în concurs,
cu unul sau mai multe filmulețe, până la data de 15
februarie 2014, doar completând formularul de
aplicare pe www.amatorul.eu
Date de contact:
+373 69498786 / www.amatorul.eu
e-mail: festivalul.amatorul@gmail.com

Curajul se educă?

Zilnic trecem pe langa mii de necunoscuți. Au riduri evident premature și
frunți încruntate de neputință artificială. Sunt personalități călcate-n picioare,
”dresate” să se simtă nulități..
Trecem pe lângă ei, dar refuzăm să îi vedem. Avem deja, fiecare dintre noi,
doza aceea de tristețe și dezamăgire, poate mai multă decât am crezut că putem
duce. Și dacă printr-o minune se întâmplă ca ne-a mai rămas o picatură de
optimism, involuntar (dar imediat) și lumea noastră prinde culori gri, ne resemnăm.
E ca un cerc vicios. Convingerea că oricum nu vom schimba ceva naște
neputință, neputința ne face pasivi, pasivitate care la rându-i e interpretată drept
lașitate!
În aceeași ordine de idei, ar fi o șansă dacă am accepta să cunoastem, dacă
am educa sentimentul de libertate în sine însuși! Mai este, acolo, mai aproape decât
am crezut noi, o șansă să scoatem la suprafață ceea ce nici n-am banuit ca deținem!
De azi depinde doar de noi dacă alegem(sau nu) să strălucim în toată splendoarea ca personalități! Pentru ca nu, curajul nu presupune
neaparat lipsa absolută de frica, ci mai degrabă îndrăzneala de a merge contra ei!
E curajos să ai încredere în un necunoscut, în viitor, în bunătate;
... să deschizi veriga slabă a unui lanț ce te ține acolo unde de fapt nu îți dorești să fii, decât să te autoconvingi în permanență că oricum n-ai
șanse!
...să iubești conștient și cu toată ființa! Să te accepti pe tine însuți! Să recunoști când n-ai dreptate!
...să ieși din colivia unde ai pâine și apă, numai libertate nu e!
...să mergi contra turmei sau împreună cu ea indiferent de prejudecăți!
...Să visezi, să acționezi, să trăiești!
Anastasia Cucuruz

Vestimentația nu-l face pe om, dar cel puțin îl reprezintă.

Oamenii ne judecă mai întâi de la distanța de 30 cm și, în final, ne judecă după primele 12
cuvinte pe care le rostim. Conform unor studii ce se referă la comunicarea nonverbală și despre prima
impresie pe care o facem oamenilor din jur, s-a evidențiat rolul aspectului exterior ( vestimentația și
limbajul corporal) – 55%, în comparație cu cele 38% ale vocii și cele 7% ale conținutului propriu-zis
al mesajului. Vestimentația nu-l face pe om, dar cel puțin îl reprezintă.
Culorile sunt și ele un factor ce influențează comunicarea. De exemplu, albastrul deschis ne
duce cu gândul la vacanța de vară și la ideea de relaxare. Galbenul imită culoarea soarelui, diminețile
de vară care ne fac să ne gândim la optimism și buna dispoziție. Pline de viață și pasionale, cu energie
și curaj, persoanele care se îmbracă în roșu îi inspiră pe cei din jur. De exemplu, o femeie care poartă
roșu demonstrează că este un om plin de sentimente. Vestimentația roșie denotă și spontaneitate,
siguranță de sine. Atunci când o persoană alege cularea albastră, demonstrează că este un om cu
aspirații mari, emotiv, sensibil, singuratic, care nu se încrede nimănui. Culoarea dată redă o stare de
calm, sentimente de încredere, dar și plictiseală uneori. Albastrul pastel (bleu) presupune inocență,
naivitate, iar când o persoană este îmbrăcată în bleu-marin demonstrează cu iscusință că îi place să fie șef și să dea ordine. Cei care poartă
negru dau dovadă că știu foarte bine ce au de făcut. Culoarea dată formulează mai multe mesaje precum: „Pericol”, odată ce deseori negrul
este îmbrăcat de către băieții răi; mesajul „sexy” – formulat de vestimentația femeilor; „sufăr” - încât negrul reprezintă culoarea tristeții la
moartea unui om drag. Griul reprezintă culoarea negocierii, a compromisului, a disciplinei autoimpuse. Verdele este culoarea calmului,
relaxării, autoconservării. Această culoare este purtată deseori de către persoanele cărora le place să-i ajute pe ceilalți. Sunt persoane de
încredere, le place schimbarea. Personalitățile ce îmbracă galbenul sunt de obicei educate și cu un spirit creativ, sunt metodice și pot deveni
conducători excelenți. Galbenul stimulează inteligența. Oranjul exercită o mare atracție. Cei care poartă oranj sunt persoane agreabile,
entuziasmate, organizate, hotărâte, cărora le plac spațiile deschise, având astfel un număr mare de prieteni.
Irina Madan

joi, 12 decembrie 2013

”Nu vă lăsaţi înrobiți niciodată”

n această toamnă scriitorul Ion Druţă a revenit acasă. Cu această ocazie, la
Casa Radio a companiei TeleRadio Moldova a fost organizată o întâlnire a
prozatorului cu tinerii care îi apreciază opera.
Când am păşit în studioul literar-dramatic de la Casa Radio am simţit energia
copiilor care abia aşteptau să adreseze întrebări şi să le fie potolită setea curiozităţii.
La început de dialog, tinerii l-au întrebat pe artistul condeiului despre anii copilăriei
şi despre amintirile legate de aceasta.
Aşa am aflat cu toţii că scriitorul Ion Druţă nu a avut o copilărie în care să se
facă simţită prezenţa reţelelor de socializare şi nici de prieteni virtuali nu a avut
parte. A avut un trai modest, în care pâinea cu magiun şi ceaiul erau un lux. Rugat
să facă o comparaţie între perioada în care a crescut el şi cea în care se dezvoltă
copiii de astăzi, prozatorul a povestit despre greutăţile prin care a trecut el şi familia
lui: „Pe când învăţam eu, pe strada unde trăiam era glod... Dar aveam noroc de
şcoala care nu era departe de casă şi-atunci când tatăl meu se ducea la fântână, mă
lua în braţe, ca să mă lase şi pe mine la şcoală. Noi, la vremea noastră, nu ştiam ce-i
un burete de şters tabla, nu aveam caiete. Erau vremuri grele, în care mergeau
desculţi copiii, iar mâncarea nu era pe săturate. La şcoală învăţam lucruri simple,
folositoare în viaţă, spre exemplu cum se leagă un cal şi altele. ”
Scriitorul Ion Druță la Casa Radio,TRM
Întâlnirea elevilor cu scriitorul a fost un motiv de bucurie pentru mulţi dintre cei care au crescut cu operele lui Ion Druţă. „Operele sale
mi-au conturat o imagine despre sufletul și mintea ce le-a dat naștere. M-am alăturat tinerilor dornici de a-l cunoaște mai îndeaproape pe
scriitorul Ion Druță, pentru că eram curioasă să descopăr în ce măsură coincide gîndurile sale cu cele pe care le-am dedus eu din scrierile
lui.”, a spus Cristina Voroneanu, elevă în clasa a 12-a, a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”.
Întrebat de unde izvorăşte inspiraţia şi frumuseţea frazelor, artistul a menţionat că ea vine din lucruri imprevizibile: „De unde vine
creaţia şi pentru ce vine... e foarte greu de spus. Se întâmplă aşa că te urmăreşte un chip, o idee şi atunci tebuie să scrii... În general creaţia e
un lucru complicat”.
Din vorbă în vorbă şi făcând câte un popas în fiecare perioadă a vieţii sale, autorul şi-a amintit de munca sa de jurnalist, ce a constituit un
începutul al carierei.
Sriitorul evită să vorbească despre plecarea sa la Moscova, menționând doar că a fost un fapt trist, cauzat de unele presiuni. A dorit să creeze
fără limită și a vrut să vadă Moldova de la distanţă, iar acest fapt nu l-a îndepărtat deloc de țara sa: „Eu nu m-am simţit niciodată plecat
definitiv din Moldova... Dar pentru a scrie liber despre Moldova, trebuie să fii înafara ei, departe de casă”.
Acum, prozatorul chiar de ar vrea, nu mai poate simți depărtarea de țară. Internetul nu-i este străin, accesează pagini pentru a se informa.
Cu toate acestea, consideră că tinerii ar trebui să învețe să facă lucruri și fără calculator: ”În viață trebuie să știți să faceți ceva cu mâinile”.
Șirul povețelor a continuat cu îndemnul la lectură. După spusele scriitorului, cărțile bune sunt cele care ne dezvoltă capacitățile și fiecare
dintre noi ,individual, decide cum să-și schimbe destinul: ”Omul singur e mai deștept... în haită nu mai e la fel”.
La sfârșitul dialogului scriitorul a venit cu un sfat pentru toţi tinerii care îi
ascultau cu ochii larg deschişi fiecare cuvinţel: „ Să nu vă lăsaţi înrobiţi... să nu vă
lăsaţi conduşi de nimic, niciodată... până şi dragostea, pasiunea poate fi o formă
de robie”. Aceasta a fost fraza care i-a făcut pe adolescenți să mediteze.
„Omul liber poate crea, poate atinge scopuri, poate fi stăpân al sentimentelor
sale. Un rob nu are drepturi...” a comentat Daniela, una dintre participantele la
discuție.
La finele serii, cei prezenţi au făcut fotografii alături de prozator şi au primit
autografe.
Alina Găină

Scopul nu scuză mijloacele

Piața cu concurență liberă nu înseamnă că n-ar ajunge suprasaturată la un moment dat, dar... fiecare vrea un ”loc sub
soare”. Mijloacele utilizate întru atingerea acestui scop ajung până la absurditate. Nu că ar fi fost neașteptat, doar subestimat ca
amploare.
Mi-a luat nici mai mult nici mai puțin decât o după-amiază ca să observ ansamblul de mijloace imorale de atragere a potențialilor
clienți, considerat de către toți ”marketing”(pe când e doar o copie ieftină sau nici atât), după cum urmează:
* în Moldova se practică deschis manipularea – “prinde-l după ce înghite momeala!”. Este o practică în care consumatorul e ademenit într-
un magazin prin anunţarea unui preţ scăzut la un articol şi apoi îi sunt vândute versiuni ale articolului la preţuri mai mari, motivându-se că
versiunile la preţ redus s-au epuizat. Dacă totuşi produsul promovat există, el poate fi de o calitate foarte slabă, consumatorul fiind astfel
dirijat spre un alt produs cu un preţ mai ridicat. Exemplu: magazinele de electrocasnice
* reclamă manipulatoare poate fi consideartă publicitatea subliminală ce se manifesta prin faptul că producătorul insereaza un mesaj ușor de
memorat în coloana muzicală. Adesea ele vizeaza copii care mai târziu asaltează părinții. De obicei ele genereaza dorinte pentru produsele pe
care copii uneori nici nu le inteleg.
Exemplu: sucurile și biscuiții
* promisiuni false ce se manifesta de obicei prin fraze ca de exemplu- “produsul întinerește”, “produsul revigorează”.
Exemplu: spumele de ras, produsele de igienă personală
* modelarea intenționată a realității.
Exemplu: General Motors au filmat maşinile Ford cu geamurile coborâte complet, iar maşinile concurenţilor cu geamurile ridicate şi
stropite în prealabil cu ulei.
* distorsionarile vizuale se referă la utilizarea tehnologiei digitale şi a aparatului de fotografiat pentru a îmbunătăţi imaginea produsului.
Această practică poate genera nemulţumiri ale consumatorilor, care identifică în magazin produse cu calităţi inferioare celor prezentate în
reclamă.
Exemplu: magazine online de încălțăminte
* utilizarea de testimoniale false ce constau în declarații ale unor persoane care prezinta într-o lumină favorabilă produsul/serviciul, deşi nu
le utilizau anterior.
Exemplu: scutecele prezentate de către vedete ce nici măcar nu au copii
* publicitatea mascată care în Europa e strict reglementată, fiind considerată o practică publicitară lipsită de etică prezentarea unui produs
inserată în cadrul unui program de divertisment.
Exemplu: cafeaua de un anumit prezentă mereu pe masa unor prezentatori de televiziune
* reduceri mari...doar pe hârtie. Ele presupun că trebuie să cumperi de o anumită sumă ca să obții ”reducerea”. În aceeași oală intrând și
reducerile de preț la produsele la care anterior ele au fost umflate artificial.
Exemplu: diversele tombole cu reduceri imaginare înainte de Crăciun
*amplasarea rău intenționată a produselor de primă necesitate în cel mai îndepărtat colț al supermarketului. Până ajungi să iei o pâine mai
vezi produse de care ”ai nevoie”, ajungând în final cu coșul plin acasă.
Exemplu: pâinea, lactatele și apa în mai toate supermarketurile
Anastasia Cucuruz

Pentru maine- 13 decembrie 2013

Salutare la toți!
Mîine , cu începere la ora 15 și 30 minute , în incinta bibliotecii Nocolae Titulescu Biblioteca Nicolae Titulescu va avea loc o nouă ediție a Cenaclului Literar PICĂTURI LITERARE. De această dată tema va fi Sf.Andrei. Sunt invitați toți iubitorii de frumos! Din partea voastră se cere doar să povestiți exeperiențe frumoase din nopțile de Sf.Andrei, cum ați făcut vrăji or ce cunoașteți despre acestea,etc. E de dorit să anunțați prezența aici,la comentarii. Vă așteptămmm !!!
 Adresa: Nicolae Titulescu, 49
de la Unic vă urcați în troleibuzul 1 și vă coborîți la stația Sarmizegetuza

miercuri, 11 decembrie 2013

Aparatul care-i aduce plăcere

Arta tografică a devenit o ocupaţie tot mai răspindit in rîndul tinerilor . Am cunoscut un prieten pentru care fotografia ocupă un loc
aparte in viaţa lui , nici pentru o zi nu se desparte de aparatul de captat imagini. Victor Şveţ învaţă la L.T Ştefan cel Mare din or.Şoldăneşti,
are 18 ani şi este indrăgostit de arta fotografică , aceasta este mai mult decît o simplă ocupaţie. Talentul la descoperit la virsta de 14 ani cînd
o rudă şi-a procurat un aparat de fotografiat, a incercat să pozeze puţin şi în acel moment a şi apărut marea dragoste fotografică. Aşa după
cum momentele grele ne fac mai puternici, nici pentru Victor aceasta nu a fost o excepţie , un prieten bun la încurajat să meargă înnainte şi
acum este mîndru de rezultatele obţinute. După părerea lui Victor o fotografie redă lumea aşa cum este doar parţial pentru că o fotografie în
ziua de azi poate fi modificată,lumea poate fi redată sau veselă sau tristă. Însă,despre pozele tinerilor plasate pe reţelele sociale,tînărul
fotograf are o părere aparte. Din spusele lui unii tineri pun un volum mare de fotografii , majoritatea din ele fiind necalitative iar pozele sunt
ca o oglindă a persoanei şi arată cine este . Pe reţelele social ar fi de dorit să plasăm fotografii organizate şi calitative în măsura
posibilităţilor, mai bine mai puţine şi mai frumoase. Fiecare minută liberă o dedică pasiunii sale. Prin obiectivul aparatului de captat imagini
poate să vadă viaţa mult mai frumoasă. Pe lîngă acest talent , studiază şi pianul , fiind pasionat de pictură şi de radio. Timp de vreo 4 ani
Victor Şveţ din Şoldăneşti a realizat mii de fotografii şi niciodată nu a refuzat cînd prietenii lau rugat să-i pozeze. Îi doresc mult succes în
continuare , niciodată să nu se despartă de aparatul care-i aduce plăcere.
Publicăm și cîteva poze realizate de tînărul fotograf , iar în una din ele sunt eu-cel care a scris acest subiect.
Andrei Bordian

Mii de lei pe seară- un moft sau o necesitate?

În ultimul timp tot mai des îmi puneam întrebarea: ce fac tinerii în cluburile de noapte și cîți bani cheltuie
aceștia? Nu mi-aș fi dat astfel de întrebări dacă aș fi și eu pasionată de „arta” cheltuirii banilor în cluburi... Și cum nu
sînt adepta a astfel de îndeletniciri- chiar ma interesat pe ce cheltuie semenii mei cu cîte 1000-1500 de lei, sau chiar mai
mult, într-o noapte.
Copleșită de această temă- am recurs la efectuarea unui sondaj în rîndurile tinerilor cu următoarele întrebări: „Cît
cheltuie un tînăr într-un club de noapte? Care-i scopul acestor cheltuieli?”... În urma acestu-i sondaj am ajuns la
concluzia că, în mare parte, tinerii vor astfel să se afirme. O fi sau nu banii un mod de a te afirma- rămîne de văzut, dar
cert este faptul că atunci cînd aceștia posedă o sumă mare de bani- toată lumea se află la picioarele lor și ei sînt prietenii
tuturor.
La efectuarea sondajului, am pus la vot mai
multe variante:
a) Nu au ce face cu banii;
b) Astfel vor să se afirme;
c) Alt răspuns.
Mulți au ales varianta A, influențați sau nu, dar
majoritatea cinsideră că tinerii din ziua de azi cheltuie
bani pentru a-și impune autoritatea în fața celor care nu
au posibilitatea de acheltui atît.
Fiind întrebată, o persoană de vîrstă mijlocie a
spus: „Tinerii din ziua de azi nu au cu se ocupa. Dacă
mai înainte erau diferite cercuri în care puteau sa-și
petreacă timpul liber- tunci acum nici biblioteca nu-i mai interesează...ce-i drept, se întîlnesc și acestea tot mai rar.”
Persoana dată a mai adăugat la cele spuse următoarea frază, care sună ca un motto pentru zilele noastre: „Dacă ar ști
aceștia cum se fac banii...”
Cred că e o problemă actuală faptul că tinerii de azi nu-și pot găsi un loc de muncă, ba mai mult- nici nu doresc
să cunoască ce e asta Muncă. Interesant, ei s-au gîndit vreo dată că banii pe care îi cheltuie ei pe-o noapte doar pentru a
se distra- ar putea fi un buget al unei familii? Mulți muncitori de rînd au suma salariului de 1000-1500 de lei. Și-atunci
se pune întrebarea: dacă tinerii nu lucrează nicăieri- de unde iau ei banii ăștia? Sigur că răspunsul la această întrebare
este următorul- Banca Națională „Părinții”.
Un student s-a oferit să răspundă la întrebările mele: „Satisfacția tinerilor de a cheltui sume depinde de cine a
făcut acești bani. Dacă părinții- atunci nu e limită și se consideră ca ceva normal, respectiv- se cheltuie ușor
demonstrînd tuturor un fel de „supremație economică”, iar în cazul cînd ei au făcut acești bani, se cheltuie dar
nu cu aceiași satisfacție cînd au venit din alte surse.” Este o părere care trezește controverse, dar în mare majoritate-
e ceva real.
Victoria Vechiu, colaboratoare a acestui ziar, a spus: „Să încerce, pentru o noapte, să uite cît de nefericiți
sunt, ca a doua zi să fie și mai nefericiți? Unii o fac pentru că consideră că e "glamour" și se laudă apoi cu poze
pe rețelele de socializare, sau pentru că nu vor să fie conștienți și nu se preocupă de viitor... Cunosc multe astfel
de cazuri ale unor amici de-ai mei.”
În fine...toți critică, toți judecă dar nimeni nu încearcă să-i înțeleagă pe „sărmanii” tineri-studenți care învață și ei
5 zile în săptămînă ce le par o veșnicie...
A cheltui banii e ușor...mai ales cînd nu sînt banii tăi.... Deci nu ne rămîne decît să sperăm că poate va trece odată
moda „glamour”-ului și-i va lumina pe tinerii noștri într-o bună zi. Căci banii n-aduc fericirea, ei te-ajută doar să-ntreții
iubirea...
Diana Guja

Designerii moldoveni îmbracă lumea mondenă din România

Ai noştri POT. Moldovenii sunt remarcaţi în toată lumea pentru ospitalitate, amabilitate şi tradiţii. Mai nou, ai noştri se
identifică cu persoanele care au ce spune în lumea modei. Eleganţă, port naţional, vintage, cultură şi comoditate, sunt unele dintre
cuvintele cheie care reprezintă puntea de legătură dintre poporul moldav şi fashion. Devenite nume cunoscute, deja branduri
respectabile în Moldova, designerii autohtoni se fac remarcaţi şi în România. Micul Paris – Bucureştiul, a devenit pentru ei o punte
de lansare ca designeri la nivel internaţional. Nu se simt mai prejos decît Dolce & Gabbana, John Galliano, Vivienne Westwood,
Stella McCartney sau Ralph Lauren, pentru că tind într-o bună zi numele lor să fie în scris în lista „Cei mai buni designeri din
lume”.
Ei sunt magici, deosebiţi, inventivi, talentaţi şi frumoşi, sunt designerii noştri, care ne duc faima în toată lumea. Ei ne
înfrumuseţează imaginea despre ţara noastră, şi acum am vedenit pentru cei din străinătate, o cutiuţă plină cu secrete care deabia
aşteaptă să fie scoase la iveală. Ei sunt acei 5 designeri care fac ravagii în presa din România.
Valentina Vidraşco
Filolog de profesie, femeie imposibil de trecut cu vederea, Valentina Vidraşcu a scos cu succes din
anonimat portul naţional moldovenesc.
Creează cele mai frumoase haine de inspiraţie folclorică, iar iile sale stilizate sunt cele mai dorite haine în
cercurile femeilor rafinate din întreaga lume. În plus, are o agenţie de modele în care fetele învaţă să fie
frumoase şi cuminţi, elegante şi distinse, deştepte şi bune. Valentina Vidraşcu, moldoveanca noastră de
peste Prut, are o cariera admirabilă şi o poveste de viaţă cu un parcurs incredibil de trist, de frumos, de
puternic.
Brand-ul Valentina Vidraşcu este unul relativ tânăr. Însă, chiar şi aşa, a atras atenţia de la început,
deoarece reinterpretează cu succes motivele tradiţionale româneşti în creaţii feminine şi senzuale.
Fiecare bluză by Vidraşcu, este o mică capodoperă, atemporală. Ceea ce le carcaterizează sunt
ornamentul.
Dacă ţi-e dor de piese vestimentare desprinse parcă din basmele cu Ileana Cosânzeana şi Făt-Frumos,
aruncă o privire asupra colecţiilor Valentinei Vidraşcu. Garantăm dragoste la prima vedere pentru iile
delicate, cu broderii migăloase.
Elena Zbârnea
Rochiile reprezintă mai întâi de toate, feminitate, eleganţă şi dovada că femeia ştie să fie stilată şi să
atragă privirile celor din jur. O asemenea piesă vestimentară aduce metamorfoze impresionante în
garderoba oricărei femei. Fie că e pentru oficiu, cină romantică sau nuntă, o rochie aleasă bine, mereu va
crea impresii pozitive. Anume despre rochii am discutat cu designer-ul care însufleţeşte stofele cu aer
feminin, elegant şi graţios – Elena Zbârnea.
Rochiile de coktail semnate “Elena Zbârnea”, nu propune un design revolutionar, ci porneste de la the
good old classic - forme şi materiale vapororase – voal, mătase, jerseu, reinterpretate prin detalii de
croială - decupaje, slituri adînci şi drapaje. Rochia te cuceresc instantaneu prin senzaţia de libertate în
mişcare pe care ţi-o oferă şi prin calitatea materialului. Materialul ceva de-a dreptul suprinzător de plăcut la atingere, uşor şi rece - o mătase
perfecta pentru serile calde de vară. Mai toate rochiile din colectie s-au vandut ca painea calda.
Mai nou, Elena a inventat “Rochia Infinită”, ultima lucrare care este o adaptare a rochiei care a făcut furori în America anilor ’70. Este rochia
care poate fi purtată în 30 de moduri, piesă care îți testează imaginația la maxim!
Cotată cu cele mai îmbucurătoare note din partea clienţilor din Moldova şi România, Elena Zbârnea rămîne cea mai elegantă designeriţă de la
ambele maluri ale Prutului.
Sanda Cojocaru
Apreciată atît în România, cît şi în Moldova prentru invenţia sa, Sanda Cojocaru spune că promovează cititul
cărtilor. „Citesc, deci sunt sexy”, acesta este motto-ul după care se conduce tînăra designer-iţă.
Este creatoarea genţilor Bookletta - prima geantă din lume care promovează lectura! Ceea ce o inspiră să
creeze sunt cărţile ei preferate care ocupă un rol foarte important în viaţa sa.
Geanta mi s-a părut reprezentativă pentru femeie. Într-un fel, e un pseudo-suflet al lumii materiale. Acolo
ţinem ascunse multe lucruri care vorbesc despre personalitatea noastră, despre pasiuni, preferinţe, despre frici
şi despre nevoia de siguranţă. Mai mult, odată cu apariţia genţilor foarte scumpe, care reflectă situaţia materială
şi socială a unei femei, am simţit nevoia de a lansa şi o geantă-cultura. Aceasta reprezintă şi prioritizează
calităţile ei intelectuale, preferinţele literare.
O tînără frumoasă, extravagantă, cu atitudine, cu principii şi valori, care mai presus de toate, nu uită cine este
umărul de nădejde care îi alină durerea ori de cîte ori are nevoie. Proiectul Bookleta, este oarecum dedicat
mamei sale. „Bookletta este o combinaţie fericită între cuvântul BOOK și numele mamei mele, Violeta. Ea este cea care mă sprijină și mă
inspiră”.
Idei sută la sută geniale şi în premieră în lumea fashionului, Sanda, se preconizează a fi o divă în lista designerilor care dau culoare
Moldovei.
Sweet Paprika
Gabriela Atanasov este blogger de modă şi designer vestimentar. Basarabeancă de origine, s-a stabilit cu traiul în România, unde îşi
desfăşoară activitatea şi se bucură de un adevărat succes, creaţiile ei fiind apreciate la justa valoare. Creatoarea colecţiei “Sweet Paprika”,
este feminină, cochetă şi stilată. Pipărata Gabriela Atanasov, ştie cum să se facă remarcată. Creaţiile sale unice, şic şi cu alură parisiană te
duc cu gândul la una dintre cele mai frumoase perioade în modă.
“Sweet Paprika” a fost la început versul unei poezii scrise de Gabriela Atanasov, în liceu la ora de limba engleză şi este o metaforă pentru
“Iubire”. Mai tîrziu a devenit un “mode de vivre” în stilul dulce-iute, apoi un blog de modă şi stil personal, iar pe 12 octombrie 2012, numele
primei colecţii semnate – Gabriela Atanasov.
În 2013, conceptul Sweet Paprika, a fost bătut în cuie şi s-a deschis propriul magazin online.
Conceptul Sweet Paprika a fost creat pentru cele care nu au uitat ca au fost fetite, care sunt domnisoare, care vor sa devina doamne si care
totusi raman mai presus de orice femei.
„Sweet Paprika” ne va iuţi prin aroma dulce a hainelor sale, şi ne va rămîne în amintire mult timp de acum încolo.
Georgeta Mir
Brandul Georgette ştie să facă o femeie frumoasă şi ştie să-i aprecieze silueta, dar în primul
rând comoditatea. Creatoarea de modă, Georgeta Mir, a dat tonul hainelor frumoase şi
comode.
Lăudată la greu de presa din Moldova şi cea din străinătate, Georgeta rămîne fermă pe
poziţii şi afirmă că o femeie trebuie să fie mereu deosebită. În colecţiile semnate
„Georgette” regăsim atât ţinute sobre de birou, cât şi croieli feminine.
Elegante, stilate, vaporoase, din materiale foarte calitative, achiziţionate doar de la cei mai
bine cotaţi distribuitori de materii din Europa, brandul autohton, „Georgette”, a reuşit să
cucerească în timp record femeile din Moldova.
Femeia Georgette este puternică. O demonstrează jurnalistele, care rămân fidele stilului
bine definit mai ales atunci când informează publicul. Oxana Iuteş, Lilia Ojovan , Ana
Mardare. Gabi-Sofia Conac, sunt unele dintre vedetele media, care sunt ferm convise că în
Moldova, industria fashionului progresează cu paşi mari.
Numele „Georgette” este bineînţeles cunoscut în Moldova, dar şi în alte ţări, unde
televiziunile naţionale optează tot mai des pentru piesele vestimenatare semnate cu un mare
„G”. Fashionista şi-a deschis recent un showroom în România, şi îşi propune să atragă cit
mai multe femei dornice de a fi frumoase, stilate şi mîndre de brandurile autohtone.
Designeri autohtoni ne dezbracă de inhibiţii, ne încalţă pe tocuri ce au voce în lumea modei şi ne îmbrăca în haine parcă croite pentru
celebrităţi. Fraţii noştri de pe Prut deja se bucură de măiestria talentaţilor designeri moldoveni, acum este timpul nostru să le apreciem
profesionalismul şi să le dăm o notă de 10.
Svetlana Gore

Drepturile, obligațiile și responsabilitățile - le punem pe același cîntar?

La subiectul dat, am realizat un sondaj cu elevi și studenți. De la ei am stăruit asupra faptului de a afla care sunt
responsabilitățile și obligațiile lor la școală/universitate , care din ele se mai întîmplă să nu fie respectate și am mai aflat dacă o
importanță mai mare au drepturile sau obligațiile și responsabilitățile. Am sondat și o profesoară de la care am aflat care este
situația la tema data în instituția unde muncește timp de 28 de ani.
Nicușor Untilă , clasa a 6-a L.T Alexei Mateevici din Șoldănești
„În comparație cu colegii mei , din cauza problemelor de sănătate la mine vin
profesorii acasă. În fiecare zi mă pregătesc din toate punctele de vedere. În primul rind , cu
ajutorul mămicăi pregătesc toate temele. În timp ce aștept cu nerăbdare profesorii, pregătesc
toate manualele și rechizitele. Mă comport foarte frumos cu profesorii, îi stimez și-i respect
mult munca lor pe care o depun pentru mine. În pofida faptului că am probleme de sănătate
sunt pasionat de muzică și foarte des particip la concursuri , festivaluri,emisiuni televizate și
radio or diverse alte participări. Se mai întîmplă că din astfel de motive nu reușesc să
pregătesc temele. Cu toate că profesorii mă înțeleg destul de bine și mă susțin în tot ce fac ,
eu oricum mă trezesc mai devreme și recuperez tot ce am pierdut. Toate notele le am în
agenda și atît eu cît și părinții sunt mîndri că am doar note de 9 și 10, rareori și cite un 8.
Sper că revista este citită și de reprezentanții ministerului, cărora doresc că le spun că în
clasa a 6-a programa școlară este foarte încărcată, chiar și manualele sunt complicate. I-aș
ruga mult de tot să se gîndească la aceasta mai ales la copii bolnavi care nu sunt egali ca ceilalți. În final vrau să zic că pentru mine au o
importanță mare și drepurile, și obligașiunile și responsabilitățile, pentru că au foarte multe în comun și una fără alta ar prezenta un pericol
mare pentru noi toți.”
Eugen Șveț , clasa a 8-a, L.T Ștefan cel Mare or.Șoldănești
„Obligațiile mele față de școală sunt ca să respect profesorii și să încerc să iau tot ce e mai bun de la ei. Sunt responsabil să învăț cît
mai bine , așa încît să nu dezamăgesc dascălii care se străruie foarte mult pentru noi și ar fi o mare greșeală să nu-i ascultăm. Recunosc că
uneori suntem neascultători,atît eu cît și colegii mei. Toți greșim dar încercăm să le recuperăm învățînd bine și arătîndu-le că putem fi
ascultători , astfel, deseori ne pregătim foarte serios de ore. Consider că drepturile au o mare importanță pentru a ne putea apăra. La fel și
obligatiile și responsabilitățile au o importanță și mai mare în viața de zi cu zi,deoarece așa cum încercăm să ne protejăm prin drepturi așa
trebuie și să respectăm și obligațiile noastre.”
Vergilia Gheorghița , satul Vadul Rașcov , r-nul Șoldănești
„Sunt studentă anul 1 și am și eu aceleași obligațiuni și responsabilități ca și colegii mei, și anume : respectarea disciplinelor
universitare , să avem un comportament civilizat , să dăm dovadă de politețe și decență în relațiile cu colegii și personalul academic , să
îndeplinim toate sarcinile, să folosesc cu grijă bunurile materiale existente în spațiile de învățămînt. Cred că o supraobligațiune este sosirea la
ore la timpul indicat în grafic deoarece întîrzierea provoacă disconfort colegilor și sustrage atenția asupra celui care a întîrziat. Personal sunt
responsabilă de toate pentru a nu comite incălcări. Mă pot considera și norocoasă căci toți colegii mei sunt destui de bravo și inteligenți .
Uneori se poate întîmpla ca unul din colegi să absenteze sau să vină întîrziat , însă aceasta se poate întîmpla în cazuri excepționale si atunci
doar sub acordul profesorului de grupă. După părerea mea , atît drepturile cît și obligațiunile și responsabilitățile sunt importante pentru
fiecare, deoarece pe baza acestora noi creștem corect din punct de vedere moral și spiritual.”
Gheorghe Tulgara , comuna Sărătenii Vechi , r-nul Telenești
„A fi student a fost visul meu din copilărie -dorința mea de a-mi realiza propria personalitate. Timpul a trecut repede și scopul a
devenit realitate, în prezent sunt student în anul III la facultatea de Drept a UASM . Pășind pragurile facultății, mi-am asumat niște
responsabilități avînd scopul primordial să reușesc să mă afirm în mediul universitar, ce-am și izbutit să fac. Încă din copilărie am fost
învățat de părinți să fiu responsabil și ascultător,aceasta ma disciplinat. Sunt de părere că obligațiile și reponsabilitățile unui student trebuie
să decurgă din ceea ce face el cu pasiune și mai puțin din constrîngerea altora. Drepturile îți asigură existența,pe cînd responsabilitățile și
obligațiile sunt îndătoriri reglementate de lege. În contextul în care fiecare dintre noi are și drepturi și obligații, acestea trebuie plasate pe
aceeași poziție. Nu aș putea să fac o disociere între drepturi și obligații,ele sunt inseparabile. Cu toate acestea, am ajuns la concluzia că
drepturile au prioritate fiind urmate de obligații și responsabilități.”
Tatiana Lisnic , director adjunct gimnaziul Sârcova, r-ul Rezina
„Obligaţia de bază a elevilor este de a frecventa şcoala şi a pregăti temele, acestea fiind și drepturile lor la educație. Sunt mulțumită
de faptul că în gimnaziul din comuna Sârcova avem și elevi care frecventează regulat orele și învață destul de bine. Cu părere de rău avem și
elevi care lipsesc destul de mult, iar noi ca profesori încercăm să rezolvăm problema data prin discuții cu acesți copii,cît și cu părinții
lor.Chiar dacă sunt într-un număr mai restrăns,în fiecare clasă sunt elevi foarte responsabili, disciplinaţi cu simţul datoriei dezvoltat. Însă , cu
părere de rău sunt mulţi elevi care nu au dezvoltat simţul responsabilităţii, or obligîndul nu poţi să-l faci responsabil. În mare parte aceasta
vine tot din cei 7 ani de acasă, şi dacă majoritatea au părinţii plecaţi la munci-controlul asupra copilului este slab (mai cu seamă la elevii din
clasele mai mari). Ca pedagog, fiind zilnic între cei 196 de copii, cuiva numaidecît trebue să-i explic aproape zilnic ce e bine şi ce e rău în
comportamentul lor.”
Sondaj realizat de Andrei BORDIAN,student la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău, facultatea Filologie