Curajul se educă?

Zilnic trecem pe langa mii de necunoscuți. Au riduri evident premature și
frunți încruntate de neputință artificială. Sunt personalități călcate-n picioare,
”dresate” să se simtă nulități..
Trecem pe lângă ei, dar refuzăm să îi vedem. Avem deja, fiecare dintre noi,
doza aceea de tristețe și dezamăgire, poate mai multă decât am crezut că putem
duce. Și dacă printr-o minune se întâmplă ca ne-a mai rămas o picatură de
optimism, involuntar (dar imediat) și lumea noastră prinde culori gri, ne resemnăm.
E ca un cerc vicios. Convingerea că oricum nu vom schimba ceva naște
neputință, neputința ne face pasivi, pasivitate care la rându-i e interpretată drept
lașitate!
În aceeași ordine de idei, ar fi o șansă dacă am accepta să cunoastem, dacă
am educa sentimentul de libertate în sine însuși! Mai este, acolo, mai aproape decât
am crezut noi, o șansă să scoatem la suprafață ceea ce nici n-am banuit ca deținem!
De azi depinde doar de noi dacă alegem(sau nu) să strălucim în toată splendoarea ca personalități! Pentru ca nu, curajul nu presupune
neaparat lipsa absolută de frica, ci mai degrabă îndrăzneala de a merge contra ei!
E curajos să ai încredere în un necunoscut, în viitor, în bunătate;
... să deschizi veriga slabă a unui lanț ce te ține acolo unde de fapt nu îți dorești să fii, decât să te autoconvingi în permanență că oricum n-ai
șanse!
...să iubești conștient și cu toată ființa! Să te accepti pe tine însuți! Să recunoști când n-ai dreptate!
...să ieși din colivia unde ai pâine și apă, numai libertate nu e!
...să mergi contra turmei sau împreună cu ea indiferent de prejudecăți!
...Să visezi, să acționezi, să trăiești!
Anastasia Cucuruz